“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONALNOUTATISTIRI

A murit mă-sa lui Bercea Mondial!

rude_Bercea_4_f1adb90692_wk

Elena Anghel, mă-sa cunoscutului interlop Bercea Mondial, a murit. Ea era internată de mai multe zile la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce acum două săptămâni a fost operată.

Femeia fusese diagnosticată cu cancer la colon, dar avea şi alte probleme de sănătate mai vechi, pentru care a fost transportată iniţial la Bucureşti.

În aceste condiții, întreaga familie a lui Bercea Mondial poate face cereri către conducerea penitenciarelor pentru a fi eliberați 24 de ore să participe la înmormântarea rudei acestora.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este în prezent în închisoare unde ispăşeşte o pedeapsă de opt ani şi nouă luni, pentru că şi-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011. El a fost condamnat definitiv în 20 mai 2014.

Fiul său, Florin Anghel, a primit o pedeapsă de cinci ani şi trei luni de închisoare, pentru tentativă de complicitate la omor. În acelaşi dosar, soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă şi instigare la această infracţiune.

Bercea Mondial este un personaj-cheie în scandalul în care a fost implicat fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea. Acesta a fost acuzat şi arestat preventiv pentru că ar fi luat mită de la fiul lui Bercea Mondial pentru a facilita eliberarea interlopului.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

6 comentarii

  1. Bine ca am scapăt de bacteria asta uriașă! Păcat ca doar câțiva mai mor și nu de moarte rapida ci de bătrânețe. Va propun sa începem cu ei războiul economic. Adică sa nu facem nici un fel de târg cu țigani sa ne legam de guvernu care le da ajutoare sociale de tot felu, pentru ca ei nu au contribuit la bugetul asigurărilor sociale cu nimic! Şi mai ales sa îi denunțăm la politie de cate ori comit infracțiuni. Şi nu în ultimul rand da luptam pentru a fii dați afara din toate structurile statului politie, jandarmerie, funcționari publici ect.
    Trebuie sa începem segregarea rasiala totala de ei cat mai curând.

  2. daca mai lucra TEO la Protv, am fi avut funeralii nationale la ProTV cu Guta, Salam si Minune invitati.
    Imi place mult acest site, este primul meu mesaj.
    Baieti, am si eu o intrebare, am vazut ca ati scris foarte mult despre tigani, despre clanurile de interlopi si modul corect in care ati facut-o, Ce parere aveti despre invazia de sali de jocuri de noroc ??? Nu uitati ca a doua preocupare a tiganilor este CAMATARIA dupa furt si salile de jocuri de noroc sunt paravanul tiganilor. Am facut plangere la politie, am trimis petitie la ministerul de finante si m-au ignorat cu totii, le-am explicat despre mafia si camataria care se intampla in acest domeniu.

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.