Momente halucinante! Ce i-a transmis Nelu Tătaru soției doctorului erou de la Piatra Neamt

Incendiul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ a lăsat în urma familii îndurerate, copii fără părinţi, dar şi o soţie care se roagă pentru Cătălin Denciu, cel care a încercat să salveze pacienţi din faţa flăcărilor. Declaraţiile făcute despre acesta de către Ministrul Sănătăţii au înfuriat-o pe femeie. Iată ce i-a transmis apoi Nelu Tătaru soției doctorului erou!

Ce spune soţia medicului erou despre declaraţiile Ministrului Sănătăţii
A trecut aproape o săptămână de la incendiul care a ucis 12 pacienţi infectaţi cu noul COVID-19 şi a rănit alţi patru. O altă vicimă a flăcărilor este şi Cătălin Denciu, medicul care era de gardă în seara fatidică. Acesta s-a ales cu arsuri grave pe 40% din suprafaţa corpului în încercarea sa de a salva vieţile celor internaţi în secţia ATI de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. Acesta se află acum internat într-un spital de mari arşi din Belgia, unde doctorii se luptă pentru a-i salva viaţa.

Citiți și:  NEWS ALERT. Ne îndreptăm spre CEL MAI NEGRU SCENARIU?! Ședință fulger la Ministerul Sănătății!

Zilele trecute, Nelu Tătaru a oferit o declaraţie de presă despre starea de sănătate a medicului erou în care a precizat că acesta ar fi fost testat pozitiv cu noul coronavirus chiar în noaptea în care a fost dus la spitalul de Urgență Floreasca din Capitală. Această informaţie, spune Alina Denciu, este falsă. Soţia doctorului l-ar fi sunat pe Tătaru iar discuţia a fost una halucinantă.

“A urmat o discuție extrem de dură. Doamna Alina era furioasă. Atunci a auzit și dânsa pentru prima dată informația conform căreia Cătălin Denciu ar fi fost testat pozitiv cu Covid. Ea i-a reproșat domnului Tătaru faptul că nu a anunțat-o pe ea întâi, ca familie, și apoi presa. L-a acuzat că oferă publicului informații false, în mod deliberat. Că murdărește reputația soțului ei”, au spus surse din apropierea familiei Denciu, conform Impact.ro.

Ce i-a transmis Nelu Tătaru soţiei doctorului erou
Se pare că declaraţiile Ministrului Sănătăţii a înfuriat-o la culme pe Alina Denciu. Îndurerată pentru cele întâmplate, aceasta spune că autorităţile încearcă să scape cu “basma curată” şi din această tragedie. Deşi Nelu Tătaru a asigurat-o pe soţia medicului că are cele mai bune intenţii, aceasta i-a interzis să mai rostească numele soţului său la televizor.

Citiți și:  Ne închid în case de sărbători? Nelu Tătaru a zis-o foarte clar

“Ministrul Sănătății a ascultat-o, apoi a încercat să o liniștească. I-a spus că el are cele mai bune intenții. Doamna Alina, însă, nici nu a vrut să audă, i-a interzis lui Tătaru să mai rostească la televizor numele soțului ei. A fost extrem de indignată, de furioasă. Este deranjată de faptul că mai marii țării încearcă să scape și de această dată basma curată, aruncând mici bombe de presă ca să distragă atenția. Ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamț este o tragedie, iar vinovații trebuie să plătească”.

Sursa: playtech.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile