Moda conspiraţiilor

images

În societatea noastră modernă în care informaţia circulă liber la tot pasul găsim o multitudine de informaţii, printre care unele aberante care au menirea de a induce lumea în eroare. Prin asta mă refer la teoriile conspiraţei. Astfel de informaţii pot fi găsite în ziarul nostru local, pe site-uri de ştiri, pe bloguri, pe youtube sau în tot felul de cărţi scrise de persoane lipsite de importanţă. Ducând lipsă de argumente raţionale puternice şi bazându-se doar pe un puternic mesaj emoţional şi pe nevoia oamenilor de lucruri diferite ele prosperă, devenind astfel o adevărată modă.

Personal nu pot să văd vreo teorie a conspiraţiei drept altceva decât ceea ce este, o banală teorie. O prostie care nu poate fi dovedită pentru că argumentele sale sunt cât se poate de stupide, bazate doar pe sentimentele şi lipsa de informaţie a cititorului. Mai nou şi pe faptul că există un curent, o modă, care-ţi dă automat ideea că sunt adevărate fără să mai cauţi de ce şi cum. Până la urmă omului îi plac informaţiile uşoare care-i dau o scuză pentru toate lucrurile rele din viaţă şi un inamic imaginar cu care să se lupte.

Acum mi-ar fi imposibil ca într-un singur articol să demontez toate teoriile ce s-au format peste veac ( fără a fi dovedite ), dar pot să pun o simplă întrebare şi anume : de ce ar permite o forţă mondială, o forţă ocultă cu puterea de a domina totul, ca toţi oamenii să ştie despre existenţa ei, vârfurile ei, organele ei şi planurile ei ? Întocmai că nu ar face-o. Mai degrabă anumite cercuri care pot profita de pe imbecilitatea de turmă să promoveze astfel de idioţenii. De pildă masoneria, nimeni nu poate nega influenţa avută de această societate odată şi ce a mai rămas din ea până azi. Dar vorbim doar de o influenţă socială şi nu de o dominare a lumii. În schimb ei pot profita de pe urma acestor ”reclame” gratuite care sunt teoria conspiraţiei în domeniul recrutării şi a imaginii de oameni puternici.

Influenţa pe care o au masonii nu diferă cu nimic de influenţa pe care o pot avea iezuiţii, oamenii dintr-o simplă asociaţie, etc. Ea depinde de funcţiile membrilor şi de traficul de influenţă. Uneori poate fi o influenţă puternică, spre bine sau spre ( fiindcă nu orice lucru ocult este automat rău ), alteori o influenţă banală. Indiferent de acest lucru între o influenţă realistică şi o dominaţie imaginară a lumii sub sceptrul a 12-a familii de bancheri e o mare diferenţă. O diferenţă care dă dreptate primei variante în materie de argumente raţionale şi implicit logice.

Am observat la o mare parte din persoanele care PROMOVEAZĂ teoria conspiraţiei nişte trăsături de caracter comune. O înclinaţie spre încălcarea legii, visul de a fi revoluţionari, lectură limitată, o înclinaţie mai mare spre sentimente decât spre raţiune. Uneori şi apucături de schizofrenie şi paranoia. Defapt mulţi dintre ei nici măcar n-au habar cum se mănâncă lucrurile pe care le transformă în conspiraţii. Vorbesc despre Ordinul de Malta, Iezuiţi, templieri, masoni, CIA, etc. dar dupaia mă întreabă pe mine lucrurile despre istoria celor menţionate fiindcă ei n-au habar altceva decât latura conspirativă. Păi într-un astfel de context cum îşi pot permite să vorbească despre astfel de lucruri ?

Există conspiraţii, imposibil de negat. Conspiraţia unui cerc de oameni care se adună să comploteze în secret împotriva unui guvern, a unei persoane. Evident. Revoluţia comunistă a fost o conspiraţie. Lovitura de stat de la 23 August 1944 a fost o conspiraţie, dar nimeni nu a ştiut de ele şi după ce s-au îndeplinit au fost cunoscute. Teoriile conspiraţiei în schimb sunt exact pe dos. Toată lumea ştie de ele şi nu au ieşit la iveală decât prin lucrările unor persoane dubioase bazate pe argumente contextuale şi emoţionale.

Mă rog, în secolul XXI fiecare îşi permite cam orice pentru că suntem liberi, pentru că datorită internetului informaţia circulă la liber fără să fie analizată şi discriminată între bună şi rea, între reală şi proastă. Un lucru bun dealtfel, dar care uneori poate permite inducerea în eroare a consumatorilor de informaţie. Moda conspiraţiilor nu este nimic mai mult decât o adunătură de teorii stupide, nedovedite de atâta timp, neluate în serios de nici o persoană serioasă. La această modă aderă de obicei oamenii lipsiţi de ocupaţie care-şi doresc un inamic, care vor să fie ”cavalerii” din basme. Din păcate pentru ei nu poţi fi erou luptându-te cu morile de vânt. Ci făcând ceva serios, real şi important.

De Alexandru Sudiţoiu Vocea Patriei

loading...
Loading...
   

12 comentarii la „Moda conspiraţiilor

  • 31 iulie 2014 la 20:03
    Permalink

    băi adunătură de fasciști! înainte să aruncați cu acuze cum că rotary ar fi vrut să omoare copii cercetați și voi. vaccinul antipolio se face in românia din '57. si cu siguranță ați fost și voi vaccinați la naștere, saci de purci. campania rotary se adresa mediilor sărace, de unde și problema cu SIDA. aia a apărut din cauza seringilor nesterilizate corect.
    Sunt conștient de faptul că, cel mai probabil îmi veți șterge comentariul, dar aștept o dâră de onoare legionară din partea voastră și să dați un raspuns.

    Răspunde
  • 31 iulie 2014 la 21:02
    Permalink

    veridicitatea surselor de pe net e discutabilă. cât despre rotary, e adevărat, sunt și masoni printre ei, dar tot nu văd care e problema. sunt masoni ? si ce?
    toată lumea da cu părerea despre o societate secretă(aici devine interesant) și mai și ajunge la o concluzie.
    DE UNDE???
    Vorbiți doar pe presupuneri și supoziții.
    iar să crezi că o mare societate cu o asemnea forță și-ar pierde timpu să scape de copii săraci din România sau Africa, sau mai stiu eu unde; sau că ar avea ei vreun interes în a scăpa de tine de exemplu e o chestie foarte trufașă. Gândește în perspectivă, nimeni cu atâta putere nu își pierde timpul cu plebea.

    Răspunde
  • 31 iulie 2014 la 21:19
    Permalink

    oricum… am văzut că ai Mein Kampf și Pentru Legionari în bilioteca de pe site, încearcă să pui Constituțiile Masonerieri ale lui Anderson și Morola și Dogma a lui Albert Pike. Poate vezi niște idei noi bazate pe scrieri ca lumea și nu pe opiniile unor conspirationiști semidocți care conduși de frica vin cu tot felul de idei fără nicio bază.

    Răspunde
  • 31 iulie 2014 la 22:32
    Permalink

    WOW ce hecări suntem. știm căuta pe facebook. și raspunsul meu??

    Răspunde
    • 31 iulie 2014 la 23:45
      Permalink

      Hai pe afara sa vbim fata in fata…. nu pe internet. Acest subiect il dezbatem la o bere 🙂

      Răspunde
  • 31 iulie 2014 la 23:49
    Permalink

    te rog explică-mi și mie de unde ostilitatea asta față de rotary? am tot văzut-o in multe grupuri de oameni de dreapta/extremă dreapta dar niciodată nimeni nu a putut să îmi explice clar ce si cum.

    Răspunde
    • 31 iulie 2014 la 23:52
      Permalink

      Prietene, ei sunt masoni. Cauta pe google mai multe. Nu-s biblioteca judeteana a ta si nici nu am prea mult timp la dispozitie. Daca vii cu argumente bune, desi ma insel, pt ca eu cunosc din ei si stiu ce vb, le voi publica… dar e imposibil. Intelge, nu te mai lasa indus in eroare de astfel de nemernici. Cauta doar… ai internetul la dispozitie…

      Răspunde
  • 1 august 2014 la 00:27
    Permalink

    Bă Sorine, copil prost, despre ce vorbeşti tu acolo mă ? Te-ai trezit cu fata la pernă de te apuci să vorbeşti de rotary când nu are nici o legătură cu articolul ?

    Tu ai citit măcar ce scrie în articol ? Sau comentezi doar ca să te afli în treabă. Tot ce ai scris tu până acum nu are nici o legătură cu textul de faţă, care este un text anti-conspiraţionist.

    Apari şi tu din senin, vorbeşti despre cu totul alte lucruri decât cele menţionate în articol şi încerci să te dai drept mare cunoscător al masoneriei sau al clubului rotary ca să pari tu cine ştie ce.

    E clar că eşti un copil care caută atenţie şi nu ştie cum să pară important, asta pentru că în realitate eşti un mare zero, izolat social şi separat de lume. Ieşi acasă!

    Răspunde
  • 1 august 2014 la 00:34
    Permalink

    textul meu e un raspuns la adresa intregului site dupa ce am tot sărit din articol in articol.

    Răspunde
  • 5 iunie 2015 la 00:57
    Permalink

    masoni sunt cu adevarat, ei exista datorita noua, daca noi toti ne-am uni in cuvantul lui DUMNEZEU PLANETA ar evolua si ei nu ar m-ai ptea sta pe TERA, ei au o vibratie joasa si nu ar m-ai putea sta pe cest pamant,va veni o zi,este aproape,ce pacat ptr. multi dintre noi ne-am vandut sufletul lor ptr.cativa arginti,DUMNEZEU sa-i binecuvinteze,trebuie studiat f. mult ptr. a intelege cine sunt aceste fiinte(masoni)nu-i simplu iti trebuie ani de studiu,dar cel m-ai important lucru ptr. noi toti este unul singur cat m-ai repede sa ne trezim spre credinta, restul este o iluzie pe care alti au avut grija sa o ceeze zi de zi ptr. asta au venit pe acest pamant frumos de altfel,totul este sa nu ne lasam pacaliti de nimeni studiaza si numai dupa judeca pe alti,ma opresc si scuze daca am suparat pe cineva.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *