Ministrul Economiei publică cifre HALUCINANTE: pensiile speciale au ajuns la un nivel exorbitant

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, arată faptul că toate cheltuielile cu pensiile speciale au crescut în ultimii 4 ani cu 60%, de aceea pensiile speciale ajung și la 16.000 de euro pe lună.

”Cum se face că pentru unii sunt mereu bani?

Eliminarea tuturor pensiilor speciale trebuie să fie o prioritate pentru orice partid care își dorește binele României.

În perioada 2016-2020, cheltuielile cu toate pensiile date prin legi speciale au crescut cu 60%. Un procent semnificativ. Pensiile ajung la niveluri exorbitante, de invidiat chiar și pentru cetățeni ai celor mai bogate țări de pe glob: 78.000 de lei pe lună, adică 16.000 de euro pe lună.

Nu am nicio problemă cu pensiile mari. Dacă cineva ajunge la acea sumă pentru că a economisit bani toată viața. I-a plasat în fonduri de pensii care i-au dat randament, și după o vârstă decide să trăiască din acei bani. Bravo lui. Chiar ar fi o poveste de succes pe care ar trebui să o lăudăm.

Dar aici nu e vorba de nicio poveste de succes. Pensia în cauză vine din banii pe care statul ni-i ia nouă. Adică din banii noștri de taxe și impozite. Singura poveste de spus acolo este cea a unor privilegii date de stat celor mai influenți politic.

În același timp, taxarea muncii în România pe salariile mici este cea mai ridicată din toată Uniunea Europeană. Și deloc întâmplător tot la noi este și sărăcia în muncă cea mai mare. Adică cei care, deși au loc de muncă și muncesc, tot în sărăcie se regăsesc.

Toate acestea nu sunt inevitabile. Putem să găsim bani și pentru reducerea impozitării muncii pe cele mai mici salarii și să scoatem milioane de români din sărăcie. Am candidat cu această idee centrală în campania electorală. Iar ea se regăsește în programul de guvernare votat în parlament.”, scrie Claudiu Năsui.

Sursa: stiripesurse.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *