Mincinoasa din fruntea Inspectoratului Şcolar

„Astăzi m-am înscris în ALDE, am venit lângă oameni pe care îi cunosc şi cu care am lucrat în politică împreună. În ultimii doi ani eu m-am detaşat de politică şi nu am vrut să fac politică la Inspectoratul Şcolar Judeţean, dar aţi văzut că nu a fost bine, pentru că am fost lovită din toate părţile. Acum am primit sprijinul ALDE şi am încredere că cu această echipă vom obţine rezultate foarte bune”, astfel şi-a justificat Florina Stoian-, recent repusă de justiţie pentru a doua oară pe funcţia de inspector şcolar ge­neral – gestul de a se înscrie în partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Dacă este să facem o scurtă analiză pe text, ar rezulta cu claritate mai multe chestiuni. Imediat după ce a obţinut funcţia de inspector general prin concursul defăşurat sub guvernul condus de Dacian Cioloş, pe care l-a promovat ca membru al noului PNL – rezultat din fuziunea dintre partidul în care s-a consacrat politic, fostul Partid Democrat Liberal, şi vechiul Partid Naţional Liberal -, Florina Stoian s-ar fi detaşat politic, chiar dacă a fost flancată de două adjuncte care şi-au asumat apartenenţa la Partidul Social Democrat, revenit între timp la putere. Mai departe, ea susţine că cele două demiteri din funcţie – pe care le-a contracarat însă prin intermediul justiţiei – s-ar fi datorat faptului că nu avea susţinere politică, nefiind membru de partid. Iar acum s-ar fi înregimentat politic, într-o formaţiune aflată la putere, pentru a-şi putea duce la capăt mandatul câştigat prin concurs. Clar, nu?

Citiți și:  Bomba zilei! Florin Cîțu a dat lovitura. Cu ce partid va fuziona PNL

Însă, în spatele acestor afirmaţii se află o minicună uriaşă, de care Florina Stoian a ţinut chiar şi la conferinţa de presă de miercuri, desfăşurată la sediul organizaţiei judeţene a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, în care şi-a anunţat noua orientare politică. Mai precis, am întreba­t-o dacă are o adeziune la Partidul Social Democrat, chestiune pe care a negat-o ferm.

Ei bine, astăzi demonstrăm ceea ce am afirmat în ediţia de joi a OPINIEI, respectiv faptul că Florina Stoian s-a înscris în Partidul Social Democrat în urmă un an, aşa cum se poate observa din facsimilele alăturate, respectiv adeziunea şi fişa membrului de partid, completate în data de 4 august 2017. Sursele noastre din organizaţia judeţeană a Partidului Social Democrat ne-au spus că depunerea adeziunii Florinei Stoian nu a fost urmată de confirmarea calităţii de membru PSD la o şedinţă a structurii colective de conducere îndriduite să îndeplinească această formalitate. Ceea ce nu schimbă cu nimic datele pro­blemei, dat fiind că acesta a negat existenţa unei adeziuni la Partidul Social Democrat.

Citiți și:  DEMISIE fulger pe scena politică. News alert

Astfel că gestul inspectorului şcolar general de a se înscrie în ALDE capătă o cu totul altă rezonanţă, iar declaraţia sa devine pe de-a-ntregul o mare minciună, nefiind vorba de căutarea unei umbrele politice care să apare un şef de serviciu deconcentrat apolitic de abuzurile puterii, ci de o relocare în aceeaşi barcă a coaliţiei de la guvernare, după ce a constatat că înscrierea în PSD (cu doar două săptămâni înainte de a fi demisă, abuziv, ce-i drept, de ministrul „Genunche”) a fost ţeapa vieţii ei. – Sursa: Opinia Buzau

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.