Militar ÎNJUNGHIAT DE ȚIGANI în plină stradă! S-a târât, cu ultimele puteri, până acasă, unde a fost găsit de plin de sânge

Un militar în vârstă de 43 de ani a fost înjunghiat, de țigani, în timp ce se afla pe o stradă din Huşi.

Acesta a fost găsit în stare gravă, acasă, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, au informat reprezentanţii instituţiei.

Soția militarului a fost cea care a sunat la 112, atunci când l-a văzut pe bărbat plin de sânge.

„SAJ Vaslui a intervenit în localitatea Huşi pentru un bărbat în vârstă de 43 de ani care a fost înjunghiat pe stradă de un necunoscut. Echipajul l-a găsit la domiciliu, conştient şi coerent, dar cu o plagă cu sângerare abundentă la vârful hemitoracelui stâng, în zona retroclaviculară.

După acordarea primului ajutor, acesta a fost transportat la Spitalul Huşi. Ulterior pacientul a fost transferat la Spitalul ‘Sf. Spiridon’ Iaşi cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, cu diagnosticul de şoc hemoragic”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

Bărbatul a fost internat în secția chirurgie vasculară a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași. Acesta era în șoc hemoagic și avea o plagă înjunghiată care a afectat și artera subclavie, potrivit Dianei Cimpoeșu, medic coordonator UPU SMURD Iași. Conform acesteia, bărbat a fost operat.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor și au demarat cercetări în acest caz, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, au fost conduși la poliție doi bărbați, unul de 38 de ani și altul de 19 ani, pentru audieri.

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasa un comentariu