Militar buzoian, trimis în închisoare pentru că a refuzat să facă de gardă la tabloul lui Stalin

pag6 stalin1

La cei 87 de ani ai săi păs­trează cu mândrie o fotografie îngălbenită de vreme din care îți zâmbește un tânăr îmbrăcat în uniformă militară și grad de ofițer. Buzoianul Zamfir Codes­cu a avut neșansa să își vadă spulberat visul de a face ca­rieră militară din cauza unei întâmplări care astăzi ar putea părea absurdă. Absolvent de școală militară, buzoianul s-a trezit, la vârsta de 25 de ani, din comandant de pluton în deținut politic și asta pentru că nu a arătat respect față      de conducătorul Rusiei, Iosif Vissa­rionovici Stalin, cu ocazia funeraliilor acestuia. Își amin­tește cu amărăciune de anii în care a fost trimis dintr-o închisoare în alta, iar astăzi, după aproape 62 de ani de la acele evenimente, se judecă cu statul român pentru a obține daune morale.

Osanale în „Scînteia”, refuz în mica unitate din Schitu

„Am terminat școala Militară în anul 1952 și am fost repartizat la Costinești, comu­na Schitu, județul Constanța. Aveam 25 de ani și am devenit comandant de pluton la aceas­tă unitate. În anul 1953, când a decedat Stalin, am fost arestat. Se decretase doliu național și eu, la data de 7 aprile, am refuzat, cu ocazia funeraliilor (n.r., se împlinea o lună de la deces)  să fac de gardă la portretul lui Stalin. De aceea m-au arestat. În plutonul meu se aflau șase soldați din Iugoslavia care au refuzat să facă de gardă la tabloul lui Stalin, iar eu am rămas singur și am refuzat și eu”, își amintește Zamfir Codescu.

pag6 stalin2
Oricât de dificil ar putea fi de înțeles astăzi gestul buzoianului, trebuie amintit că în  România anului 1953 domnea încă un sistem de ocupație   mi­li­tară sovietică. Ultima apa­riție a celui care dicta de la Kremlin a avut loc pe 1 martie 1953, când Stalin a luat parte la un chef cu ceilalți conducători sovie­tici. Comoția cerebrală, natu­rală sau provocată prin otrăvire, i-a adus sfârșitul oficial trei zile mai târziu. A fost îmbălsămat pe 9 martie 1953 și depus în Mausoleul lui Lenin. Din 1961 a fost îngropat la zidul Kremlinului. În ziarul „Scînteia“ din 9 martie 1953 era publicat ca articol principal un material intitulat „Marele și nemuritorul conducător și părinte“, unde puteam citi: „Ome­nirea muncitoare a su­fe­rit cea mai grea și uriașă pier­dere: a încetat să bată inima genialului conducător și în­vățător, a părintelui iubit al celor ce muncesc din toate țările, a încetat să bată mare, înflăcărată și atotcuprinză­toa­rea inimă a tovarășului Stalin. Astăzi gîndurile pline de du­rere ale oamenilor muncii din întreaga lume îndoliată se îndreaptă spre Moscova, unde au loc funeraliile sfetnicului ne­spus de drag, prietenului cel mai apropiat al popoarelor – marele Stalin”.

În acest context, refuzul buzoianului Zamfir Codescu de a face de gardă la portretul defunctului Stalin era perceput ca și un act de trădare, chiar dacă avea loc în micuța unitate de la Schitu.

pag6 stalin3
„Ce ai făcut, bă, banditule?!”

„Îmi aduc aminte că m-au arestat chiar în noaptea de Înviere, m-au dus la Constanța, la comandamentul de care ținea unitatea mea. De acolo m-au dus, după o zi, la Iași. Aco­lo era conducerea regiunii noastre. Eram ofițer și m-am trezit în fața unui superior care mi-a smuls epoleții de pe umăr spunându-mi: <Ce ai fă­cut, bă, banditule?!>. Eram tânăr și am început să plâng. Nu m-au ținut prea mult și    m-au trimis la penitenciarul din Iași, unde am fost anche­tat. Am declarat adevărul, dar m-au ținut în penitenciar o lu­nă și jumătate după care m-au predat la Securitate, tot în Iași. Se făcuse luna iunie-iulie și m-au transferat la Bucu­rești, în lagărul de deținuți po­litici de la Gherla”, își mai    amin­tește Zamfir Codescu.

De la Gherla, la cules de legume, fără nicio condamnare

Odată ajuns la Gherla, buzoianul s-a văzut înconjurat de deținuți politici, membrii ai partidelor istorice și legionari, iar perspectiva i s-a părut una sumbră. A fost convins că acolo va muri, deși nu primise nicio condamnare oficială.

„M-au ținut până în august, când a venit o comisie care   ne-a adunat pe toți în curte și ne striga după dosare. S-a făcut o triere și eu am fost inclus într-un lot care a fost îmbarcat și dus la o fermă, la Braga­diru. Trebuia să facem munci agricole, alături de peste 100 de deținuți. Lucram la roșii, la castraveți, la săpat… Am întâlnit oameni distruși, care erau condamnați la ani grei de pușcărie. Am stat până în noiembrie 1953 și, când a venit vremea rea, m-au mutat la închisoare din Galați, unde am rămas până în luna martie 1954. Între timp eu nu pri­mi­sem nicio condamnare. Eram pedepsit pe linie administrativă, prin decret”, declară buzoianul.

Din ofițer a devenit expert în locomotive

Ultimul transfer pe care l-a primit Zamfir Codescu a fost într-o închisoare din Lugoj, unde în luna martie a fost verificat de o nouă comisie și eliberat, în vara lui 1954. Așa cum era de așteptat, tânărul care visa să îmbrace haina militară până la pensie, s-a trezit la 26 de ani fără nici un Dumnezeu. A reușit totuși să se angajeze în Buzău la CFR.

pag6 stalin4

„Am venit acasă la Buzău, în Cartierul Mihai Viteazul, unde locuiam. Norocul meu a fost că făcusem o școală profesi­onală la CFR și așa am putut să mă angajez la CFR Buzău. Deci, din 1954 am devenit fo­chist pe locomotivă. În 1956 am făcut școala de mecanici la București și m-au repartizat tot la Depoul CFR Buzău. Am ajuns să lucrez pe toate locomotivele, începând de la cele cu aburi, apoi pe cele Diesel, iar din 1977 m-am specializat și pe locomotive electrice. Am ajuns șef de tură și m-am pensi­onat în anul 1988”, po­vestește buzoianul.

Astăzi se judecă cu Ministerul Apărării

Zamfir Codescu așteaptă zilele acestea să fie programat în instanță, după ce a cerut Mi­nis­terului Apărării să îi facă dreptate pentru ceea ce i s-a întâmplat în urmă cu 62 de ani.

„Am fost degradat la gra­dul de soldat și așa am rămas. Singura justificare a fost un de­cret dovedit printr-o decizie scrisă pe care o am și acum.  M-am gândit să fac un me­moriu la Ministerul Apă­rării Naționale, le-am dovedit cu acte ce școli am făcut și mi-au in­vocat că nu mă pot des­pă­gubi pentru că nu am fost angajat în armată înainte de 30 decembrie 1947. Am vorbit cu un avocat și mi-a spus că în 1947 era Armată Regală și decizia Ministerului Apărării este neconsti­tuțio­nală, așa că  i-am dat în judecată. De o lună și ceva am făcut un nou memoriu la Curtea de Apel și mi-au dat răspuns, dar aștept citația”, își încheie povestea buzoianul. – Sursa: Opinia Buzau

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/