MILITAR

DEMENȚĂ TOTALĂ! Armata României defilează la UNTOLD, în plin val patru

După ce anul trecut, în starea de urgență, Armata a fost mobilizată pe străzi pentru a ne păzi de noul, pe atunci, coronavirus (pentru a ne obliga, de fapt, alături de polițiști, să respectăm ordonanțele militare care ne impuneau un fel de arest la domiciliu, numit pe rit nou „carantină”), anul acesta, în plin val patru de pandemie, când avem un nou coronavirus mai contagios decât cel de anul trecut (varianta Delta), Armata României defilează la festivalul Untold. Păi nu e fain la Cluj?! Și în țara asta, în general!, scrie ziardecluj.ro Potrivit unui comunicat MAPN, „militari și tehnică aparținând Ministerului Apărării Naționale participă anul acesta la festivalul UNTOLD care se desfășoară, în perioada 9 – 12 septembrie, în Parcul Central din Cluj-Napoca. Standul MApN va fi reprezentat de militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina”, operatori din Forțele pentru Operații Speciale, specialiști din structurile specializate în neutralizarea dispozitivelor explozive (EOD), militari din Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, elevi și studenți din instituțiile militare de învățământ. În cadrul expoziției statice, vizitatorilor le vor fi prezentate vehiculul multirol de mare mobilitate (HMMWV) din dotarea Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), autospeciala de intervenție și robotul EOD (Explosive Ordnance Disposal), din dotarea echipelor EOD. Militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” vor prezenta exerciții de drill team pe tot parcursul evenimentului, iar cei ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa” au pregătit un traseu militar-aplicativ pentru cei ce doresc să parcurgă un traseu cu obstacole. De asemenea, reprezentanți ai Centrului Militar Zonal Cluj vor oferi detalii celor interesați de cariera militară.” Armata a plusat astăzi și cu un show aviatic de zile mari. Ce mai, ca de 1 Decembrie! În jurul orei 18:30, mai multe MIG-uri 21 Lancer și 3 elicoptere de la Baza 71 Câmpia Turzii au trecut la verticală Cluj Arena, pentru a „saluta” Untold. …

Citeste tot articolul

DGIA are PEGASUS! Iohannis, spionat din 9 mai 2019!

Iată că valurile produse la vârful sistemului după ”lovitura” din 6 septembrie, cea în care dezvăluiam despre cum ”Ciucă a cerut filaj total la șefii SIE și SRI” iau deja dimensiunile unui adevărat ”tsunami” contrainformativ. Și asta pentru că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, avertismentul privind folosirea ilegală a tehnicii din dotare în slujba ambiției pe persoană fizică a ministrului Nicolae Ionel Ciucă privind preluarea conducerii Guvernului a produs deja efectele scontate. Numai că, în afară de iritarea oricum vizibilă împotriva obedienției unidirecționate a ministrului Apărării, cei vizați de operațiunea ilegală de monitorizare totală declanșată la ”rugămintea de nerefuzat” a lui Ciucă de către ofițerii acoperiți ai generalului Marian Hăpău știu foarte bine că DGIA și are această capacitate! Pentru că, în pregătirea Summit-ului informal al șefilor statelor membre ale Uniunii Europene care a avut loc în luna mai a anului 2019 la Sibiu – și care a reprezentat, fără putință de tăgadă, apogeul mandatelor prezidențiale ale lui Klaus Iohannis – au fost dispuse măsuri de securitate cu totul excepționale. Astfel că, pentru prima oară în România, Serviciul de Protecție și Pază a fost autorizat în urma unei simple informări introduse, sub nasul lui Oprișor – cel al cărui fiu a fost recuperat de DGIA la Prahova!- la mapa Consiliului Suprem de Apărare a Țării să achiziționeze sistemul de recunoaștere facială. Astfel că, deși summit-ul a avut loc în luna mai a anului 2019, reprezentanți ai Departamentului de Siguranță și Securitate al Consiliului UE au sosit în România încă din 2018. Între 2 și 5 decembrie 2018 acestora fiindu-le prezentat sistemul achiziționat de SPP. Sistem care însă de atunci a rămas la dispoziția generalului Lucian Pahonțu… Ceea ce nu a făcut decât să legendeze și mai mult varianta influenței șefului SPP asupra multor …

Citeste tot articolul

Pompierii români, lăudaţi de greci. „Par că sunt de pe altă planetă”

Peste 100 de pompieri români participă la stingerea incendiilor din Grecia. Viteza de reacţie şi profesionalismul lor sunt lăudate de presa elenă. Publicaţia greacă fimes.gr laudă intervenţia pompierilor români din insula grecească Evia. „Pompierii români care au venit în ţara noastră să întărească efectivele anti-incendiu şi să lupte cu flăcările par că sunt de pe altă planetă”, spune presa elenă, citată de ziare.com. Grecii apreciază viteza de organizare şi meticulozitatea românilor care la sosirea în Evia au înfiinţat rapid un sediu independent faţă de cele oferite de Grecia, cu servicii de catering şi logistică proprii. „Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcţia vântului şi au folosit tehnologie de ultimă generaţie pentru localizarea incendiilor. În acelaşi timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă şi, cu furtunurile racordate între ele pe distanţe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile”, spun grecii. „De asemenea, s-au mutat pe drumuri izolate pentru a nu împiedica circulaţia. Aşadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranţă o oglindă a unei ţări dezvoltate şi nu una subdezvoltată, aşa cum mulţi o văd”, se mai arată în articol. Contribuţia României este cu adevărat mare şi produce senzaţie, deoarece este o ţară care nu aparţine cercului tradiţional de aliaţi ai Greciei, subliniază Crisis Monitor, de la Atena. Înregistrările video cu pompierii din România, care se află în Grecia pentru a acţiona împotriva incendiilor, au devenit virale pe internet, scrie Athens Voice. Anterior, într-o postare pe Facebook, Consulatul General al României la Salonic i-a întâmpinat pe pompierii trimişi de Bucureşti pentru a ajuta Grecia, cu mesajul: „Nu vom lăsa Grecia singură în faţa flăcărilor”, citează Athens Voice. Echipa românească este „cea mai puternică forţă care soseşte dintr-o ţară europeană”, remarcă publicaţia militară Veteranos. Bucureştiul a răspuns cererii formulate de guvernul …

Citeste tot articolul

Rectificarea bugetară: Armata nu primește niciun ban în plus

Ministerul Apărării, Ministerul de Externe şi Ministerul Cercetarii Inovarii si Digitalizarii nu primesc bani suplimentar la rectificarea bugetară. Cele mai multe fonduri le va primi Ministerul Sănătăţii, peste 3,5 miliarde de lei, urmat de Ministerul Fianţelor, pentru acţiuni generale, şi Ministerul Dezvoltării. Reduceri de fonduri vor fi la Ministerul Muncii, peste 2,7 miliarde de lei, Curtea de Conturi şi Senat. Cele mai mari tăieri de fonduri se vor înrgistra la Ministerul Muncii, de unde Ministerul de Finanţe, condus intermar de premierul Florin Cîţu, îşi propune să taie peste 2,7 miliarde de lei. De asemenea, se vor tăia fonduri de la Curtea de Conturi şi de la Senat, mai precizează sursa citată. Bugetul MApN anunțat la începutul anului 2021 Potrivit documentelor oficiale guvernamentale de la începutul acestui an, bugetul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) propus pentru anul 2021 prevede fonduri de 22,746 miliarde de lei, reprezentând 2,04% din PIB. Această sumă permite investiţii în infrastructură de aproximativ 800 de milioane de lei. La începutul anului MApN preciza că în 2021 sunt programate achiziţii de echipamente şi materiale specifice direct de la furnizori din economia naţională care pot depăşi un miliard de lei, alţi 1,4 miliarde de lei fiind destinaţi unor operatori economici străini, dar care au subcontractori companii din România. Plăţile sunt planificate atât către agenţi economici cu capital integral sau majoritar de stat, cât şi cu capital privat. Aceste achiziţii sunt făcute atât în cadrul unor programe majore de înzestrare aflate în derulare sau care vor fi demarate în acest an, pentru toate categoriile de forţe ale armatei, cât şi în domeniul modernizării tehnicii aflate deja în dotare, asigurării mentenanţei complexe şi a reparaţiilor capitale (tehnică terestră, aeriană şi navală). Vor fi şi achiziţii de muniţii de la agenţii economici din ţară, anunța ministerul la începutul anului.

Citeste tot articolul

Suntem singuri: scutul de la Deveselu, penetrat de Zircon

Iată că momentul adevărului se apropie vertiginos. Și, mult mai curând decât se așteaptă ”bărbații de stat” perindați pe la Palatul Cotroceni, Victoria sau cel al Parlamentului, România va trebui să confrunte ”secretul murdar” ce i-a fost ascuns ”Coloniei” de o teribilă mașinărie de propagandă operativă. Și anume că strategia de securitate națională bazată strict pe ”dependența” oferită pe zeci de miliarde de către așa-numiții parteneri strategici americani se dovedește deja un fiasco total. Ce-i drept, în schimb operația de spălare a creierelor, nu doar cele ale liderilor debilei noastre clase politice, dar chiar și de la vârful sistemului a reușit pe deplin! Numai că ”pacientul România” a murit! Sau o poate face oricând… Pentru că, da, după atâta amar de vreme în care ni s-a tot repetat că România este mai apărată decât oricând în istoria sa după ce Pentagonul a ridicat ”Scutul de la Deveselu”, uite că aflăm că nu prea suntem în măsură ”să ne doară în bască” până și de rachetele rusești. Iar acest avertisment vine de la chiar vârful Departamentului American al Apărării! După ce situația s-a schimbat radical zilele trecute, atunci când Armata Federației Ruse a reușit lansarea cu succes a ultimei generații de rachete hipersonice Zircon. Vestea cea mai proastă pentru ”giranții” securității României fiind că acestea nu doar că nu sunt detectabile de către Scutul de la Deveselu, dar viteza de deplasare până la ținta de pe coasta Mării Barents a fost de 7 Match, adică peste 8.300 km/h! Iar cu fregata purtătoare ”Amiral Gorșkov” mutată în apele ”Crimeii Rusești” din Portul Sevastopol, Constanța poate fi ”rasă” fără ca militarii americani de la Deveselu să apuce măcar să clipească. Inutil din 2018! Escaladarea ”războiului rachetelor” dintre Statele Unite ale Americii s-a produs odată cu declarația Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova despre …

Citeste tot articolul

Armata Română începe campania de recrutare a rezerviştilor voluntari

Încep recrutările pentru cele 775 de locuri de rezervist voluntar – maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi – declarate vacante de Ministerul Apărării Naţionale (MApN) în acest an. Pentru înscrierea în procesul de recrutare şi selecţie care începe azi, candidaţii (cu vârste între 18 şi 55 de ani) se pot prezenta la sediile centrelor militare pe a căror rază îşi au domiciliul, pentru a completa o cerere, având asupra lor următoarele documente: actul de identitate, în original şi în copie; certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maximum şase luni înainte de data depunerii; acte de studii şi alte documente care atestă alte competenţe dobândite, în original şi în copie; permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice şi livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist. Alegerea specialităţii militare MApN a comunicat că, la prezentarea la centrul militar zonal, judeţean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcţiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor şi corespondenţa specializărilor dobândite în viaţa civilă cu armele/serviciile şi specialităţile militare. De asemenea, cetăţenii interesaţi vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecţia, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum şi unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situaţia în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii. Cât încasează lunar un rezervist voluntar Trebuie subliniat că, …

Citeste tot articolul

China lucrează la un Super-Virus. Armata a recoltat ADN de la milioane de femei însărcinate

O operațiune a Armatei Chineze prin care au fost recoltate probe ADN de la milioane de femei din întreaga lume a stârnit spaima specialiștilor. Ce pregătește China, se întreabă jurnaliștii? Cumva un Super Virus care să lovească doar în dușmanii săi. Armata Populară de Eliberare a Chinei (PLA) a recoltat ADN de la milioane de femei însărcinate în peste 48 de țări din întreaga lume. Armata Populară de Eliberare a Chinei a recoltat ADN-ul printr-un popular test prenatal vândut prin intermediul grupului chinez BGI. Reuters a descoperit operațiunea armatei chineze, pe care congressmanul SUA Darrell Issa a numit-o „un mare risc de securitate națională”. Groaza celor care au descoperit acest lucru este că armata chineză recoltează ADN-ul de la milioane de femei pentru a „crea noi virusuri” Armata chineză a fost surprinsă recoltând ADN de la milioane de femei însărcinate din întreaga lume, pe fondul îngrijorărilor SUA că datele genetice ar putea fi folosite pentru a „crea noi agenți patogeni”. Este China pe o cale spre dominarea economică și militară a lumii și dominația industriei farmaceutice, se întreabă jurnaliștii de la Reuters. Grupul BGI spune că recoltarea ADN-ului este pentru îmbunătățirea calității populației BGI, cunoscut în prezent sub numele de Grupul BGI, cunoscut anterior ca Institutul de Genomică de la Beijing, este o companie chineză de secvențiere a genomului, cu sediul în Shenzhen, Guangdong, China. A fost format în 1999 pentru a participa la Proiectul genomului uman ca centru de cercetare genetică Grupul BGI a colaborat cu armata chineză pentru a îmbunătăți „calitatea populației”. Testele – numite NIFTY pentru „TrisomY fetală neinvazivă” – captează informații genetice despre mamă, precum și detalii, inclusiv țara, înălțimea și greutatea ei. Cu toate acestea, BGI a respins afirmațiile într-o declarație, insistând că „nu i s-a cerut niciodată să furnizeze – și nici să nu …

Citeste tot articolul

Minunea inginerească care ne-a dus în topul mondial acum opt decenii. Destinul trist al „păsării de pradă”

România a avut la începutul Celui de-al Doilea Război Mondial unul dintre cele mai bune avioane de vânătoare din lume. A fost conceput în secret şi a fost pilotat de marii aşi ai aviaţiei româneşti din aceea perioadă. A ajuns în cele din urmă la fier vechi. În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, România a avut parte de momente grele. A intrat în război alături de Germania nazistă şi a avut o scurtă perioadă de reuşite militare printre care recucerirea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, urmată de adevărate catastrofe în stepele ruseşti cu pierderi mari de vieţi omeneşti. Soldaţii români erau slab echipaţi şi nici nu aveau armamentul necesar pentru a face faţă războiului din inima URSS. În anul 1944, românii şi-au abandonat aliatul şi au trecut de partea învingătorilor, ajungând în cele din urmă în partea răsăriteană a „Cortinei de Fier” sub atenta supraveghere a Rusiei Sovietice. Ceea ce i-a adus României faimă, cel puţin în anii de început al Celui de-al Doilea Război Mondial, a fost o realizare tehnologică impresionantă a inginerilor români. Este vorba despre avionul de vânătoare IAR-80, o armă letală şi extrem de competitivă, mai ales atunci când era pilotată de aşii aviaţiei româneşti. IAR-80 a fost considerat unul dintre cele mai bune avioane de vânătoare de la începutul războiului, surclasând aparate de zbor faimoase ale vremurilor sale. Un proiect dezvoltat în secret În preajma Celui de-al Doilea Război Mondial, armata română nu ţinea pasul din punct de vedere tehnologic cu marile state occidentale. S-au încercat tot felul de planuri de reformare ale armatei dar s-au împotmolit în luptele politice şi în birocraţia românească. Singurele îmbunătăţiri au fost făcute fără o coerenţă reformatoare şi ca atare nu au avut un impact major. Nici măcar Antonescu, după 1940, deşi a încercat reformarea armatei şi …

Citeste tot articolul

Armata Rusiei antrenează câini să sară cu parașuta. Imagini de la un exercițiu militar

Rusia face testele finale ale unui sistem de parașută comun pentru oameni și câini, astfel încât aceștia să poată fi trimiși împreună în zone greu accesibile. Testele cu noul sistem de parașută au fost efectuate la începutul lunii iulie. Noul echipament a fost proiectat de fabrica de parașute Ivanovo, pe care președintele rus Vladimir Putin a vizitat-o în martie 2020. Sistemul este conceput pentru a parașuta un câine de la o altitudine de până la 4.000 de metri împreună cu un parașutist sau în tandem cu un parașutist și un dresor, relatează agenția Tass. Andrei Toporkov, un specialist în testarea de parașute care a participat la exercițiul cu câini de serviciu, a spus că toate animalele au rezistat bine la saltul din aer. „Câinii s-au antrenat pentru zbor și rezistă bine. În timp ce se află la bordul unei aeronave, se uită prin hublou și examinează solul și norii. Trec ușor prin momentul ieșirii din avion și nu au probleme cu căderea liberă. Se întorc spre stânga și spre dreapta, urmăresc pământul și încep să facă mișcări rapide cu labele în încercarea de a ateriza”, a spus el. Noul sistem de parașute ar urma să fie livrat Ministerului Apărării începând de anul viitor.

Citeste tot articolul

Vești bune! Armata va fi obligatorie pentru toți românii nevaccinați

Noua lege votată astăzi în parlament permite celor care nu se vaccinează să trăiască în continuare la fel de bine și de vioi introducând armata obligatorie pentru aceștia. Serviciul militar va fi de un an de zile pentru toate persoanele de până în 65 de ani, că asta e vârsta de pensionare la bărbați. Cei care se vaccinează totuși după ce au fost repartizați la unitatea militară vor fi trecuți la termen redus (TR) și vor face doar șase luni de armată. Vestea și mai bună e că serviciul militar va conta la vechimea în muncă când se depune dosarul de pensionare. În conformitate cu normele europene, care prevăd o societate mai incluzivă, și femeile vor putea face armata obligatorie dacă nu se vaccinează. Pentru a nu exista discriminări, ele vor putea să facă, cot la cot cu bărbații, aceleași exerciții militare pentru care armata română a devenit celebră, respectiv spălatul veceului cu periuța de dinți, flotări până la leșin că așa are chef caporalul precum și muncă la câmp, când e vremea recoltei. Acest articol este un pamflet. Sursa – TNR

Citeste tot articolul

Ex­pert rus în securitate: „Război într-o lună, la începutul lunii mai, totul va fi pregătit“

Experții în securitate au avertizat că un nou confilct între Rusia și Ucraina ar putea fi declanșat chiar în mai puțin de o lună. Totul a pornit după ce Vladimir Putin a decis să mobilizeze trupe la graniță. Totuși, Rusia susține că trupele mobilizate în apropierea frontierei cu Ucraina nu reprezintă nicio ameninţare. Un război între Rusia și Ucraina devine tot mai greu de evitat. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a decis să mobilizeze trupe la graniță. Kremlinul susține că trupele mobilizate în apropierea frontierei cu Ucraina nu reprezintă nicio ameninţare, însă experții în securitate spun că un nou confilct ar putea fi declanșat chiar în mai puțin de o lună. Rusia ar putea intra în război cu Ucraina „Se va întâmpla sau nu? Vom ve­dea. Cei din Occident nu ştiu ce să facă în această privinţă“. Aşa rezuma situa­ţia recentă Pavel Felgenhauer, ex­pert rus în securitate, scrie EUObserver, transmite Digi24. Când ziarul rusesc Rosbalt l-a întrebat de ce ar dori Kremlinul să înceapă un război, acesta a răspuns: „Puneţi această întrebare unui psihanalist. Lucrurile se întâmplă deja. Război într-o lună, la începutul lunii mai, totul va fi pregătit“, a declarat Felgenhauer. Comentariile acestuia vin după ce Putin a început dintr-o dată să strângă trupe la graniţa ucraineană săptămâna trecută. Manevrele vin pe fondul unei creşteri a violenţelor în estul Ucrainei, creând pretexte pentru intervenţie. Acestea au stârnit de asemenea semnale de alarmă în Bruxelles. Europa este amenințată „UE trebuie să rămână vigilentă, să fie pregătită să acţioneze şi să-şi ajute partenerii (Ucraina)“, a declarat ministrul de externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis. „Mă tem că ceva rău este pe cale să se întâmple“, a adăugat un diplomat UE. Kremlinul nu a vorbit prea mult despre motivele din spatele acestei mobilizăi. „Pentru mine, tăcerea Rusiei este destul de înfricoşătoare şi elocventă“, a …

Citeste tot articolul

4 aprilie 1944, cea mai neagră zi a Bucureștiului: 2942 de oameni UCIȘI de bombardamentele „eliberatorilor” americani. Aviatorii care au adus moartea au monument, victimele nicio cruce

Pe 4 aprilie 1944, Capitala României a fost ținta unui bombardament masiv al aviației americane, care a făcut un bilanț tragic: aproape 3.000 de morți, peste 4.000 de răniți și peste 55.000 de oameni rămași fără adăpost. În jurul prânzului, aproximativ 220 de bombardiere B-17, numite și „fortăreţe zburătoare” şi peste 100 bombardiere B-24 Liberator, au intrat în spaţiul aerian al României, venind de la Baza Aeriană de la Foggia din Italia și în scurt timp au fost deasupra capitalei României. În Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni refugiați din zona Moldovei, care urmau să fie repartizați în diferite locații din București şi din provincie. Printre ei erau mai ales femei, copii şi bătrâni, într-o stare de totală de deprimare şi de derută după ce fuseseră nevoiți să își părăsească agoniseala de-o viață și casele în care locuiseră atâta vreme. Aceștia au așteptat flămânzi şi obosiţi ca autoritățile să găsească locuri unde să fie repartizați. În momentul în care s-a dat alarma, aproape toţi au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti, iar dezastrul a fost total. În urma bombardamentului, au murit majoritatea acestor refugiați. De asemenea, mii de case au fost distruse, iar cartiere precum Grant, Griviţa, Giuleşti, Triaj, Chitila, au devenit de nerecunoscut, suferind pagube enorme. Au căzut bombe şi în Calea Victoriei asupra Hotelului „Splendid” şi a Teatrului Național, a Ateneului Român, asupra Universității și a multor alte clădiri cu valoare de patrimoniu. Numărul victimelor bombardamentului din 4 aprilie 1944 a fost deosebit de mare. Istoricii consideră că bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică, deoarece a fost măcelărită populaţia civilă, lipsită de apărare, precizează Evenimentul Zilei. Scriitorul Mihail Sebastian a remarcat dezastrul din Capitală în jurnalul său a doua zi după masacru. „Ieri după-amiază am fost în cartierul Grivița. De …

Citeste tot articolul

Ucraina avertizează România și NATO: Rusia se pregătește de invazie

Administrația prezidențială de la Kiev recomandă țărilor NATO care se învecinează cu Ucraina să-și sporească starea de pregătire pentru luptă în contextul escaladării tensiunilor ruso-ucrainene. Președintele de la Kiev, Volodymyr Zelenskiy, a acuzat Moscova că a concentrat trupe la frontierele estice și sudice ale Ucrainei, iar Statele Unite au avertizat Rusia împotriva unei încercări de „intimidare” a Ucrainei, relatează The Moscow Times. Materiale video postate pe contul de Twitter „The Intel Crab” arată zeci de tancuri și blindate și alte vehicule încărcate pe un tren, aflat pe podul ce traversează strâmtoarea Kerci și care se îndreaptă spre regiunea ocupată Crimeea. Analistul militar care deține The Intel Crab, ce se descrie drept un „agregator de informații open source”, a comentat: „Forțele rusești desfășoară cantități masive de echipament militar în Crimeea”. În ultimele săptămâni, pe rețelele de socializare au fost postate zeci de videoclipuri ce arătau convoaie rusești de tancuri și alte vehicule de luptă care, aparent, se îndreptau spre frontiera Rusiei cu Ucraina. Încă din 2014, estul Ucrainei este scena unui conflict sângeros între separatiștii sprijiniți de Rusia și trupele loaiale Kievului, iar săptămâna aceasta, oficialii ucraineni au raportat masarea forțelor rusești în regiunea ocupată Crimeea și în proximitatea teritoriilor controlate de insurgenții pro-ruși. În acest context tensionat, Roman Mashovets, adjunctul șefului oficiului președintelui Ucrainei, a recomandat țărilor NATO, care se învecinează cu statul ucrainean, să își sporească pregătirea pentru luptă. Oficialul a declarat acest lucru în timpul unei întâlniri cu ambasadorul Canadei, Larisa Galadza, relatează agenția Ukrainian News Agency. „În plus, se recomandă creșterea nivelului de pregătire pentru luptă a trupelor din țările NATO care se învecinează cu Ucraina”, a afirmat el. Mashovets a mai declarat că activitățile comune ale forțelor statului ucrainean cu trupele NATO, inclusiv exerciții militare, pot stabiliza situația de securitate din regiune. „Astfel de acțiuni ale …

Citeste tot articolul

Militarii de la Topraisar, revoltați după ce un coleg ar fi fost lovit de comandant: „Suntem obișnuiți cu înjurăturile, dar dacă am ajuns să mergem acasă bătuți, asta e grav”

Joi seara, 25 martie, în timpul unui exercițiu de tragere în poligonul de la Topraisar, comandantul unității ar fi lovit cu piciorul în spate un soldat aflat cu arma în mână și în poziția culcat, chiar pe alinimanetul de tragere. MApN și Armata Română au rămas ultimele bastioane ale comunismului în România. Instituții nereformate, cu structuri învechite și multe dintre ele nefuncționale, cu mentalități și atitudini înțepenite în timp. În momentul de față, în Armata Română este o ruptură uriașă între soldați și ofițeri, accentuată și adâncită prin umilințe, dispreț, abuz psihic, înjurături și chiar agresiuni fizice. Iar în acest sens, Batalionul de Infanterie 341 Topraisar pare a fi locul ideal unde realitățile din Armata Română se arată în cele mai pure forme ale ei. Militarii de la Topraisar aflați la baza ierarhiei au ajuns la limita răbdării și denunță modul abuziv în care conducerea Unității se poartă cu ei. Iar ultimul eveniment, petrecut în urmă cu o săptămână, a umplut paharul. Din motive lesne de înțeles, mulți dintre ei având contract pe perioadă determinată și aflându-se tot timpul sub presiunea că vor fi dați afară dacă își vor supăra superiorii, militarii nu doresc să le fie mediatizate numele sau alte date ce ar putea duce la identificarea lor. Joi seara, 25 martie, în timpul unui exercițiu de tragere în poligonul de la Topraisar, comandantul unității ar fi lovit cu piciorul în spate un soldat aflat cu arma în mână și în poziția culcat, chiar pe alinimanetul de tragere. Locotenent-colonelul ar fi fost furios că subordonatul nu a tras bine și nici nu a verificat arma în mod corect după tragere. „Ceea ce s-a întâmplat joi a depășit orice măsură. Efectiv i-a tras un picior în spate, chiar după cap, unui coleg fiindcă nu ar fi asigurat arma corespunzător. Lovitura …

Citeste tot articolul

Dr. Vasile Astărăstoae: Două surprize pentru detractorii doamnei doctor Flavia Groșan

Independența profesională a medicului În România, circulă o vorba: tot românul se pricepe la fotbal și la medicină. Cum accesul publicului la meciurile de fotbal este în actuala pandemie restricționat, singurul domeniu în care românul a rămas expert este cel medical. Prompteriste, realizatori de emisiuni, ziariști, politicieni, autorități, ingineri, sociologi, literați etc. (sau cum se spunea în dramele clasice românești vodă, curteni, boieri, oșteni și oameni din popor) analizeaza și dau soluții medicale. Întotdeauna își încep discursul cu „nu sunt specialist, nu mă pricep, dar…”. Prima parte a discursului este adevărată și de necontestat – nu se pricep; problemele apar cu ceea ce urmează după acel „dar…”. Acest fapt a fost evidențiat, odată în plus, cu ocazia discuțiilor legate de activitatea doamnei doctor Flavia Groșan. Una dintre acuzațiile aduse, folosindu-se etichetări jignitoare și un limbaj grobian caracteristic inchizitorilor, a fost că a încălcat protocoalele și nu a folosit medicația autorizată și recomandată de acestea. Dacă acești detractori s-ar fi documentat, ar fi avut două surprize. În primul rând, ar fi aflat că mecanismul de autorizare se referă strict la firmele producătoare și la cele care comercializează medicamentele și nu la prescriptorii de medicamente. Un producător de medicamente este obligat, înainte de punerea pe piață a unui medicament nou să îl supună unei proceduri lungi, complicate și costisitoare de autorizare de către o agenție guvernamentală/internațională de reglementare și control a medicamentului. Producătorul este strict limitat de elementele cuprinse în actul de autorizare. Atunci când producătorul medicamentului a primit o autorizație de introducere pe piață de la agenția guvernamentală, este permisă promovarea medicamentului pentru indicațiile specifice aprobate convenite în țara respectivă. Toate indicațiile aprobate legal sunt enumerate în prospectul sau „eticheta” (label) medicamentului. Producătorilor de medicamente nu li se permite legal să încurajeze utilizarea medicamentelor reglementate pentru orice alte indicații, care nu …

Citeste tot articolul

A murit Mădălin Pohace, militarul de la Unitatea Negoiești diagnosticat cu tumoră cerebrală

Mădălin Pohace, tânărul militar încadrat la unitatea de la Negoiești Prahova a pierdut la 27 de ani lupta cu boala. În urma cu două săptămâni observatorulph.ro a publicat povestea acestuia Un militar român, greu încercat de viață, are nevoie urgentă de ajutor. Cum îi poți salva viața lui Mădălin. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Bazei 2 Logistică Valahia Ploiești, pe pagina de facebook. „Din păcate, câteodată lupta se sfârșește…altfel! Și apar lacrimile… În această dimineață, am pierdut o luptă, un coleg, un camarad, un luptător! Facem anunțul pe care nu voiam vreodată să îl formulăm: Mădălin a pierdut lupta! La doar 27 de ani, colegul nostru lasă în urmă o soție și un suflet de un an. La numai 2 ani de la trecerea în neființă a fratelui său geamăn, o altă tragedie cade pe umerii familiei Pohace. După ce au absolvit amândoi Academia Forțelor Terestre…tot amândoi vor și profesa, dar într-o altă armată…cea a îngerilor! Camarade, dacă ne auzi de acolo de sus, dorim să îți transmitem un „Mulțumim”! Drum lin către cer, Mădăline!”

Citeste tot articolul

Mizerabilul-colonel de jandarmi Marius Velicu, surprins printre protestatari fără mască. El fusese răsplătit cu flori de videochatista Oana Lovin după evenimentele 10 august 2018 / VIDEO

Colonelul Marius Velicu de la Jandarmeria București, un personaj binecunoscut din perioada protestelor #rezist, mai ales pentru „amiciția” și „înțelegerea” pe care o arăta manifestanților pentru ca apoi să le dea amenzi usturătoare, a fost surprins cu masca sanitară la bărbie în timpul protestului organizat de AUR la Piața Universității. La protestul respectiv, un bărbat care nu purta masca a fost ridicat de către subalternii colonelului Velicu și băgat în dubă. Potrivit hotnews.ro, jandarmii au motivat că, în momentul în care au vrut să-l legitimeze, pentru că nu purta mască, acesta a devenit violent și i-a lovit cu picioarele. Video mai jos. Mai multe imagini cu Velicu fără mască, în mijlocul protestatarilor de la Universitate, mulți dintre aceștia, de asemenea, fără mască, au fost publicate de Robert Turcescu pe pagina sa de Facebook. Velicu este unul dintre jandarmii care a primit flori din partea cetățenilor care au organizat un eveniment public de susținere a Jandarmeriei după groaznicele evenimente de la 10 august 2018 când jandarmii au intervenit brutal împotriva protestatarilor din Piața Victoriei. Printre susținătorii jandarmilor s-a aflat și videochatista Oana Lovin (foto sus dăruindu-i flori colonelului Velicu), care avea să devină cunoscută, doi ani mai târziu, drept o înflăcărată contestatară a măsurilor de restricție din pandemie. „Pst, Jandarmeria, vă propun un mare exercițiu de PR: ia vorbiți voi cu frățiorii de la Poliție să-l amendeze pe colegul vostru jandarm care nu poartă mască (vezi foto). Scena e surprinsă azi in momentele premergătoare mitingului, la Universitate, si s-ar putea intitula duios „Jandarm fără mască, odihnindu-se la o tacla cu protestatarii”. Succes”, a comentat Robert Turcescu. Sursa – podul.ro

Citeste tot articolul

Cine sunt GENERALII români condamnați pentru corupție. IMAGINEA corupției din instituțiile de forță | SINTEZĂ

De-a lungul timpului, generali ai Armatei Române au fost condamnați de justiție în special pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție. „Podul” a făcut un scurt bilanț al celor mai importante dosare, în contextul arestării fostului adjunct al serviciului secret al Armatei, DGIA, acuzat că a delapidat peste 179.000 de dolari din fondurile operative destinate situațiilor de criză sau de război. Gen. bg. Valeriu Ursu Gheorghe – Director General al RA Romtehnica,1996, condamnat pentru fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la aceste infracțiuni (Dosarul Țigareta 1), 2 ani cu suspendare ; 2.Gen. bg. Viorel Cheptine – comandant al C.10 A, 1999, condamnat pentru abuz în serviciu, 2 ani cu suspendare ; Gen. bg. Gheorghe Florică – fost Șef al Gărzii Financiare, 2002, condamnat pentru un prejudiciu de 30 miliarde lei vechi la bugetul de stat (Dosarul „Țigareta” – Portul Vechi), 6 ani și 4 luni închisoare; Gen. bg. (r) Lazar Iliescu -fost director adjunct al Direcției Audit Intern din MApN., 2004, condamnat pentru favorizarea mai multor societăți comerciale pentru obținerea unor contracte și luare de mită, 3 ani închisoare cu suspendare; Gen bg.(r) Corneliu Baltă – rezervist , 2005, condamnat pentru înșelăciune și deturnare de fonduri, 6 ani si 6 luni închisoare; Gen. bg. Stefan Blaj – șef Secție Medicală la Spitalul Clinic de Urgență Militar Central București, 2005, luare de mită, 1 an si 6 luni închisoare cu suspendare; Gen. bg. Septimiu Neftalin Caceu – sef al Statului Major la C.1A., 2006, condamnat pentru trafic de influență, 3 ani închisoare cu suspendare; Gen. mr. Marin Măciucă – comandant al Comandamentului Logistic Întrunit, 2007, condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și continuă (Dosarul Ripstop), 4 ani închisoare; Gen. mr. Adrian Tilinca – loctiitor al comandantului Comandamentului Logistic Întrunit, 2007, condamnat pentru abuz …

Citeste tot articolul

POLIȚIA MILITARĂ ANTI-CIVILI se întoarce / VIDEO

Ciucă a înaintat o noua propunere legislativă prin care militarii ar putea avea dreptul de a legitima persoanele civile și de a verifica motivul deplasării. În ultima ședință a Executivului, printre prioritățile legislative pentru luna aprilie, a fost prezentat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale. Proiectul se referă la prevederile referitoare la legitimarea și stabilirea identității persoanelor, dar și a verificării motivului deplasării, în condiții de carantinare sau izolare pe timpul pandemiei, potrivit national.ro. După ce articolul 14, prin care polițiștii militari puteau participa la procesul de legitimare și identificare al persoanelor, a creat un imens scandal, Nicolae Ciucă a fost nevoit să nege că armata va fi folosită în scopul controlului populației. Astfel, articolul 14 a suferit modificări, în sensul în care poliția militară nu va mai putea interveni în controlul populației decât dacă va fi solicitată să sprijine forțele din MAI, anunță ziarul Național. La prelungirea termenului de discuții pe marginea proiectului și a abrogării articolului 14 au contribuit numeroase ONG-uri în cadrul unei dezbateri publice. Proiectul Poliției Militare a fost dezbătut la sediul MApN, la întâlnirea dintre cadrele militare și reprezentanții societății civile. Conferința a fost transmisă la emisiunea Să Vorbim Despre Tine. După revizuirea articolului, s-a stabilit că „Pe timpul stării de urgență poliția militară continuă să îndeplinească misiunile și să exercite atribuțiile specifice de pe timp de pace, iar numai la solicitare îndeplinește misiuni în sprijinul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, conform legislației în vigoare”. Noua propunere legislativă pentru luna aprilie este prezentată astfel: „completarea cu prevederi referitoare la legitimarea și stabilirea identității persoanelor, precum și verificarea motivului deplasării / circulației persoanelor în afara locuinței /gospodăriei, interzicerea, temporară a pătrunderii în clădiri, localități sau zone geografice delimitate și marcate în care sunt dispuse măsuri de …

Citeste tot articolul

Baza aeriană Tyndall a US Air Foce va fi păzită de câini-roboți

Forțele Aeriene SUA au intrat în posesia primilor câini-roboți, denumiţi oficial „vehicule terestre cvadrupede semi-autonome’’ sau Q-UGV, pe care îi vor folosi în misiuni de patrulare care să sporească nivelul de securitate al perimetrelor bazelor militare. Potrivit unui comunicat de presă al US Air Force, primele vehicule terestre cvadrupede semi-autonome au fost livrate, pe 22 martie, militarilor americani din cadrul Escadronul 325 al Forțelor de Securitate ale Bazei aeriene Tyndal din Florida. Un astfel de câine robot este fabricat de compania americană Ghost Robotics, iar scopul unui astfel de Q-UGV este de a adăuga un nivel suplimentar de protecție bazelor militare ale US Air Force. Câinii-roboți, proiectați de Ghost Robotics și Immersive Wisdom, sunt primele vehicule terestre cvadrupede semi-autonome de acest fel care sunt integrați într-o bază militară. Escadronul 325 al Forțelor de Securitate ale Bazei aeriene Tyndal din Florida deveni astfel prima unitate din istoria armatei SUA care va adopta și va utiliza câini-roboți pentru diverse misiuni. Roboții vor fi folosiți pentru a patrula de-a lungul unui traseu predeterminat, timp în care vor fi monitorizați îndeaproape de către un militar. În plus, câinii vor putea patrula în zone cu teren dificil atât pentru oameni cât și pentru vehiculele de patrulare. Câinii-roboți au o cameră mobilă și diverși senzori. Militarul care îi însoțește va putea, cu ajutorul unei căști speciale VR, să vadă direct imaginile surprinse de camera video a robotului cvadruped. Câinii pot, de asemenea, să se scufunde în ape de cel mult 1,5 metri adâncime, pot funcționa în condiții de până la – 40 de grade celsius și dispun de 14 senzori optici care le oferă un grad de observabilitate la 360 ​​de grade. Roboții sunt controlați de un microprocesor de 1 watt și alimentați de o baterie litiu-ion. Ei au o autonomie de aproximativ 10 kilometri până …

Citeste tot articolul

Gargara lui Ciucă

„Stingem lumina, dar nu plecăm acasă! Ministerul Apărării Naţionale se alătură celei mai mari iniţiative la nivel global pentru a demonstra împreună că ne iubim Planeta! Protejăm astfel natura, fiecare dintre noi separat şi împreună, alături de Armata României. Vă invit să participaţi la această iniţiativă şi, de la 20.30 până la 21.30, să stingeţi toate luminile sau, cel puţin, cele care nu vă sunt necesare. Timp de o oră, prin această acţiune, vom îmbrăţişa împreună Planeta! În acest interval toate luminile din clădirile Ministerului Apărării care nu sunt necesare se vor stinge”. Ciucă dixit! Bine că s-a exprimat pe facebook, altminteri i se îmbrobona fruntea de atâta vorbă fără rost. Sâmbătă, cu ocazia „Orei Pământului”, ministrul Ciucă a ordonat plantoanelor să sufle în feștilă. Stingem felinarele, dar nu rămânem fără apărare. Se vor activa toate camerele cu termoviziune sau în infraroșu, preciza Ciucă. Îhî! Și bateriile lor cum au fost încărcate? Cu gaz lampant? Sau cu doza de electricitate primită de gospodarul de companie la raționalizarea de anul trecut? Apoi, pun și eu o întrebare de soldat neinstruit. Apărarea se făcea cu reflectoare pe care le vârâm în ochii dușmanului? Iote, ziceam să mă abțin, dar am mai găsit o întrebare. Cine ne atacă? O fi vrut Ciucă să fugă după imagine de bonton, dar s-a împiedicat. Treaba asta se petrecea sâmbătă seara. În spate, o gargară ieftină. Între 20,30 și 21,30 nu lucrează nici naiba, mai ales că era sâmbătă. Nici Iohannis nu lucrează sâmbăta, la ora aia. Totul este o făcătură mondială, ca să ne înfrățim cu natura și s-o iubim. Să fim mai aproape de pământul care ne dă roade. Roade care nu ajung la săraci și la copiii flămânzi de prin lume. O fi având o altă semnificație, mă gândesc. S-a stins lumina ca să …

Citeste tot articolul

Ciucă recidivează. Implică întreaga armată în controlul populației

Scandalul iscat prin introducerea de atribuții ale Poliției Militare în controlul populației l-a determinat pe ministrul Apărării, Nicoale Ciucă, să modifice articolul controversat. În schimb, MApN anunță un alt proiect de lege în care toți militarii vor avea dreptul de a legitima persoanele civile și de a verifica motivul deplasării în afara domiciliului. Proiectul de lege inițiat de MapN privind atribuțiile, organizarea și funcționarea poliției militare a stârnit extrem de multe controverse în spațiul public. Motivul a fost articolul 14, care includea în sfera atribuțiilor poliției militare, ca, pe timpul stării de urgență, aceasta să îndeplinească misiuni în sprijinul structurilor sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională. Astfel, polițiștii militari puteau participa la legitimarea și stabilirea identității persoanelor, precum și la verificarea motivului deplasării/circulației persoanelor în afara localității/locuinței/gospodăriei. Totodată, potrivit articolului 14 al proiectului de lege, polițiștii militari puteau asigura avertizarea persoanelor, prin orice mijloace de comunicare, pentru încetarea acțiunilor prin care sunt afectater măsurile de limitare a deplasării, de carantinare sau izolare. Printre atribuțiile conferite prin proiectul de act normativ se mai numărau interzicerea temporară a pătrunderii în clădiri, localități, zone geografice carantinate sau izolate, precum și dispunerea evacuării temporare din aceste clădiri, localități sau zone geografice a oricăriei persoane, dacă există un pericol la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale, a sa sau a altei persoane. Apariția în dezbatere publică a proiectului de act normativ a iscat un imens scandal, astfel că ministrul Nicoale Ciucă a fost nevoit să iasă public și să nege că poliția militară va fi folosită pentru controlul populației. Schimbarea schimbării La sfârșitul săptămânii trecute, după participarea la dezbaterea publică a mai multor ONG-uri, care au cerut prelungirea termenului de discuții pe marginea proiectului și abrogarea controversatului articol 14, ministrul Ciucă a decis să facă modificări în proiect. Astfel, atricolul 14 a fost …

Citeste tot articolul

Grav, foarte grav! Amănunte incredibile în cazul generalului de informații arestat

Judecătorul Curții Militare de Apel București, George Matei – cel care l-a arestat pe generalul (r) Iulian Cristian Gherghe, fost locțiitor al șefului Direcției Generale de Informații a Armatei (DGIA), care a recunoscut că a delapidat peste 179.000 de dolari din fondul de război al serviciului secret al Armatei – atrage atenția în decizia de arestare asupra vulnerabilităților evidente ale acestui serviciu secret din comunitatea NATO de informații, potrivit unui document consultat de G4Media.ro. Judecătorul a explicat cum a reușit locțiitorul șefului DGIA să delapideze banii. Generalul Gherghe a recunoscut că, pe 27 noiembrie 2018, a retras cei peste 179.000 de dolari din contul de la BCR al DGIA unde se aflau fondurile instituției pentru situații de criză și război: peste 1.267.000 de dolari. Generalul a falsificat declarația de plată externă ”aplicând fără drept pe acest înscris ștampila unității și contrafăcând semnătura comandantului gl. Hapău Marian, prin aplicarea unei ștampile cu semnătura acestei persoane”. Generalul a recunoscut că a dus banii la birou unde i-a ținut într-un seif timp de un an, apoi și-a cumpărat cu ei un teren în Corbeanca pe care și-a construit o casă. Generalul Gherghe a arătat că a restituit 80 % din prejudiciu din momentul în care a început ancheta internă în cadrul DGIA și s-a pensionat, adică în urmă cu o lună. ”Sintetizând activitatea infracțională a inculpatului (…), aceasta a constat în completarea unor formulare bancare în care generalul a trecut date nereale, iar la rubrica semnătura persoanelor autorizate a aplicat două ștampile, una cu semnătura sa și o alta cu a directorului general Marian Hapău”, se arată în decizia de arestare a generalului (r) Gherghe. Procurorii militari au arătat că nu era prima dată când generalul Gherghe acționa similar, cu complicitatea unui colonel, Vasile Teodosia, însă, în alte dăți, a constituit depozite pentru …

Citeste tot articolul

Soldat răpit, ars şi torturat după ce s-a dus să se întâlnească cu o femeie cunoscută pe Tinder

Un soldat a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost atăcat, răpit şi torturat. Tânărul ieşise la întâlnire cu o femeie cunoscută pe Tinder. Incidentul a declanşat protocolul de urgenţă. Cobhan Mclelland, în vârstă de 18 ani, internat în stare gravă în urma atacului, aranjase o întâlnire cu o femeie la o proprietate din Edinburgh, la primele ore ale dimineţii. Când a ajuns la adresă a fost atacat de un bărbat care l-ar fi agresat şi nu i-ar fi permis să mai plece. A suferit arsuri, răni şi „traume psihice” care îi vor schimba complet viaţa. Dylan Rigby, în vârstă de 19 ani, a fost acuzat în legătură cu presupusul incident. Acesta s-a prezentat în instanţă acuzat de răpire, agresiune şi tentativă de crimă, relatează Daily Mail şi urmează să apară din nou în faţa instanţei în următoarele zile. Familia lui Cobhan spune că au fost informaţi duminică dimineaţă că soldatul, care locuieşte la cazarma Dreghorn din Colinton, a fost dus la o unitate de urgenţă din Edinburgh. Tânărul a fost găsit în stare de şoc, cu „traume care îi vor schimba viaţa” după calvar şi primeşte îngrijiri medicale de specialitate atât pentru răni, cât şi pentru arsuri. Adolescentul, care ar fi originar din Doncaster, a intrat în armată la vârsta de 16 ani, împlinind 18 ani în ianuarie. „Avea o întreagă carieră înainte, acum este complet traumatizat” a declarat un membru al familiei. Incidentul a declanşat protocolul de urgenţă. Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a confirmat cele întâmplate: „Putem confirma că a existat un incident care a implicat un militar şi un civil la primele ore ale dimineţii. Soldatul a fost dus la spital, iar poliţia investighează incidentul.”

Citeste tot articolul

SCANDAL IN MApN | General din serviciile secrete ale Armatei, ARESTAT. A sustras o sumă uriaşă din fondurile de război. Lista de acuzaţii

Fostul director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, Iulian Cristian Gherghe, a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii îl acuză de delapidare, fals material, fals intelectual şi uz de fals, pentru că ar fi sustras aproape 180.000 de lei din banii instituţiei. „La data de 26.03.2021 Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus măsura preventivă a reţinerii, pentru o durată de 24 de ore, faţă de inculpatul G.I.C. (Iulian Cristian Gherghe – n.r) fost director adjunct al DGIA, în dosarul nr. 11/P/2021, în care acesta este cercetat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals”, a transmis, sâmbătă seară, Parchetul General. Potrivit procurorilor, la data de 27.11.2018 Iulian Cristian Gherghe şi-a însuşit fără drept suma de 179.470 USD din fondurile ce aparţineau Direcţiei General de Informaţii a Apărării, scop în care a falsificat şi folosit mai multe înscrisuri. „La data de 27.03.2021 judecătorul militar de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii Militare de Apel a admis propunerea formulată de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o durată de 30 de zile. Sesizarea parchetului militar a fost făcută de către conducera DGIA”, au mai transmis procurorii. „Este un mic cutremur în seara asta în lumea serviciilor secrete. Fostul director adjunct al Directiei Generale de Informatii a Apararii, generalul maior (r) Iulian Cristian Gherghe, a fost arestat preventiv pentru 30 zile într-un dosar in care este acuzat ca ar fi delapidat 180.000 USD din fondurile destinate situatiilor de criza si de razboi ale institutiei. Posesor de pensie specială”, a anuntat pe Facebook Ionel Stoica. În 26 februarie 2021, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind trecerea în rezervă ageneral-maiorului – cu două stele …

Citeste tot articolul

80.000 de pensionari militari, mai mult decât soldații Armatei Române. MApN: „Cea mai mare pensie de serviciu în luna martie 2021, în valoare de 39.158 lei brut (8.000 de euro), atribuită unui fost magistrat militar”

Din bugetul aferent anului 2020 al MApN au fost alocate pentru plata pensiilor militare de stat şi a altor drepturi de asigurări sociale, adică 3,8 miliarde de lei, conform informaţiilor din bugetul ministerului de resort (buget de cheltuieli de 23,7 mld. lei). Ministerul Apărării avea în ianuarie 75.576 de angajaţi, numărul pensionarilor fiind mai mare, prin urmare, decât numărul angajaţilor. Pensiile militarilor sunt plătite din bugetul de stat, nu din bugetul asigurărilor sociale. Pe lângă pensionarii Ministerului Apărării Naţionale, Casa de pensii sectorială a ministerului de resort i-a mai plătit în 2020 şi pe foştii an­gaj­aţi, acum pen­sionari, de la Ser­vi­ciul de In­for­maţii Externe (1.718 de pen­sii), de la Serviciul de Pro­tec­ţie şi Pază (1.135 de pensii) şi de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (1.452 de pensii). În luna decembrie a anului trecut, cele trei instituţii au primit/plătit pensii în valoare de 26,5 milioane de lei. În luna martie a anului curent, în evidenţa Casei de pensii sec­to­ria­le a MApN numărul bene­ficia­rilor de pensii militare de stat a ajuns la 80.367, din care 65.212 pensii de serviciu, 14.229 de pensii de urmaş şi 926 de pensii de invaliditate. Pensia medie plătită de către Casa de pensii sectorială în luna martie a anului 2021, în cuantum brut, a fost de 3.968 lei, au menţionat reprezentanţii acesteia. „Cea mai mare pensie de serviciu plătită de către instituţia noastră în luna martie 2021, a fost în valoare de 39.158 lei brut, unui fost magistrat militar. De asemenea, cea mai mică pensie de serviciu pentru limită de vârstă plătită de către instituţia noastră în luna martie 2021 a fost de 1.052 de lei“, au mai spus reprezentanţii Casei de pensii sectoriale a MApN.

Citeste tot articolul

Cea mai sângeroasă zi pentru Armata Ucrainei în ultimii ani, după un atac al separatiștilor pro-ruși

Patru soldaţi ucraineni au fost ucişi şi alţi doi au fost răniţi într-un bombardament în estul Ucrainei, a anunţat vineri Kievul, acesta fiind cel mai sângeros bilanţ după 2019 în regiune, informează Agerpres, care citează AFP. Atacul violent a fost săvârșit de separatiștii pro-ruși susținuți de Moscova în războiul din Donbas, și pare să pună capăt armistițiului de încetare a focului. Separatiştii „au încălcat din nou acordul de încetare a focului şi au lansat atacuri asupra poziţiilor ucrainene” cu mortiere, lansatoare de grenade şi mitraliere de calibru mare, lângă localitatea Şumi (Shumy), în regiunea Doneţk, a precizat Armata Ucrainei într-un comunicat. Acest bilanţ, fără precedent din august 2019, pare să pună capăt fragilului armistiţiu care era în linii mari respectat din iulie anul trecut, dar care a fost fragilizat de o nouă escaladare a tensiunilor la începutul acestui an. Ucraina a anunţat că 50 de soldaţi ai săi au fost ucişi în 2020, comparativ cu 100 anul precedent. Estul Ucrainei este din 2014 scena unui război cu separatiştii proruşi, război care a făcut până acum peste 13.000 de morţi şi a determinat aproape 1,5 milioane de oameni să ia calea refugiului. Intensitatea violenţelor s-a redus considerabil după încheierea acordurilor de pace de la Minsk, în 2015. Moscova este considerată de multe ţări susţinătorul militar şi economic al separatiştilor, chiar dacă ea neagă acest lucru. Deși există numeroase dovezi cu privire la implicarea Rusiei în războiul din Ucraina, nu doar financiar, cât și inclusiv militar, Kremlinul neagă acest lucru. Războiul în estul Ucrainei, soldat cu peste 13.000 de morţi de la declanşarea sa, a început la scurt timp după fuga în Rusia a preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici şi sosirea la putere la Kiev a forţelor pro-occidentale. În tot acest climat, Moscova a anexat ilegal în 2014 peninsula ucraineană Crimeea.

Citeste tot articolul

Ministrul Ciucă, altă gafă. A lăsat tancul cu cheile în contact și s-a dus să ia țigări

Divulgarea parolelor n-a fost ultima gafă a celor care – teoretic – apără patria de duşmani interni şi externi! Chiar în această dimineaţă, ministrul Apărării a uitat cheile în contact când a oprit la Mega să-şi ia ţigări şi cola. Asta nu ar fi neapărat un incident de securitate naţională, însă vehiculul pe care îl şofa generalul Ciucă era chiar tancul TR-85 „Bizonul”, o maşinărie de luptă de 50 de tone dotată cu un tun de 100 mm şi două mitraliere automate. Martorii oculari spun că un beţiv din cartier s-a urcat la volanul tancului şi chiar a reuşit să aplatizeze un tomberon şi să tragă două obuze în aer înainte să fie alungat cu lovituri de poşetă de câteva pensionare binevoitoare. Din fericire, cele două obuze au aterizat în lacul Herăstrău, singurul uşor ciufulit de explozie fiind un răţoi sălbatic care măcănea în rusă şi tocmai zburase din clădirea Guvernului cu nişte informaţii strict secrete. „Eh, se mai întâmplă. Bine că n-a fost nimeni rănit şi, mai ales, bine că intrusul n-a deschis torpedoul unde erau hârtiile cu parola w0391QujX@!p de la serverul STS”, a precizat ministrul Apărării. Acest articol este un pamflet. Sursa: TNR

Citeste tot articolul

Ca să ne asigure c-a schimbat parolele, MApN a publicat rapid o poză cu alea noi

La doar câteva minute după ce-a publicat pe Facebook imagini cu parole ale unui call center al Armatei, ministrul Apărării le-a schimbat pe toate. Iar ca să dovedească asta a publicat rapid o altă imagine pe Facebook, cu noile parole. „Nu încercați să vă logați în platforma de vaccinare cu parolele date din greșeală acum câteva minute, că le-am schimbat deja. Iată și dovada“, a scris Nicolae Ciucă în noua postare, alături de o imagine în care se vedea, într-adevăr, că parolele sunt altele. După alte câteva minute, ministrul Ciucă a realizat că noile parole sunt și ele expuse pe Facebook, așa că a șters și această postare. A revenit cu o alta: „Nu încercați să vă logați în platforma de vaccinare cu parolele date din greșeală în cele două postări anterioare, că le-am schimbat deja. Iată și dovada“. Și a publicat din nou o imagine cu parolele. Între timp, ministrul Ciucă a ajuns la a 174-a postare în care publică imaginea parolelor proaspăt schimbate și nu dă semne că va realiza degrabă cum să rezolve această scurgere de informații. Sursa: TNR Acest articol este un pamflet.

Citeste tot articolul

România, cel mai bun client NATO: ”Shopping” de 25 miliarde!

În anul 2014, toate statele membre ale NATO și-au luat angajamentul ferm ca până cel târziu în 2024 să mărească bugetul pentru Apărare la 2 la sută din PIB-urile naționale. Și iată că termenul limită se apropie vertiginos, marea surpriză a Alianței Nord Atlantice fiind tocmai România! O Românie codașă cam la toți ceilalți indicatori, dar care se dovedește de departe cel mai bun client al NATO. Cel puțin în ceea ce privește sumele alocate înzestrării armatei. Astfel că mai -marii NATO, în frunte cu chiar secretarul general Jens Stoltenberg nu se sfiesc să laude România pentru cele 25 de miliarde de lei cu care a fost finanțată ultima partidă de ”shopping” de armament. Suntem peste Franța! Iar cel mai bun indicator privind cât de în serios au luat autoritățile de la București angajamentul celor ”2 la sută” este faptul că suntem chiar și înaintea Franței la acest aspect! România ajungând la un buget alocat de 2,07 la sută din PIB pentru Apărare, adică 21,4 miliarde lei. La care se aduagă și alte angajamente ferme, astfel că specialiștii apreciază la cel puțin 25 miliarde de lei bugetul alocat pentru Apărare! În timp ce Franța a alocat 2,04%, Norvegia și Slovacia – 2%. Iar dacă Germania nu a catadicsit să aloce mai mult de 1,56% din PIB, Bulgaria a schimbat și ea macazul în acest an. Astfel că de la un procent de 3,3% a redus la doar 1,6 % din PIB! Asta în timp ce Belgia de-abia a sărit la… 1,07 %. Și chiar dacă România se află printre fruntașele statelor membre NATO în ceea ce privește bugetul alocat Apărării, tot rămâne marea întrebare pe ce se vor duce zecile de miliarde de lei, din moment ce încă nu reușim să ne fabricăm singuri praful de pușcă necesar Armatei Române? …

Citeste tot articolul

Retragerea Armatei Române în Rusia, o opțiune imposibilă în vara anului 1917

În vara anului 1917, în rândul autorităților române domnea incertitudinea. În ciuda refacerii Armatei, după înfrângerile catastrofale din toamna anului precedent, și unor victorii importante împotriva Puterilor Centrale la Mărășești, Mărăști și Oituz, România se afla într-o situație cum nu se putea mai dificilă. Cu toate că Armata Română a primit un ajutor vital din partea Franței, continuarea rezistenței militare depindea de singurul aliat care îi putea oferi un sprijin direct, Rusia, însă situația politico-militară din această țară era catastrofală. Frontul rus se prăbușise din cauza opririi ofensivei Kerenski din luna iulie și puciului eșuat al generalului Lavr Kornilov. La 25 iulie, Armata a II-a română a lansat ofensiva de la Mărăști. Comandantul operațiunii, generalul Averescu, nota în însemnările sale: „Inamicul fuge peste tot. La Încărcătoarea nici nu a mai fost nevoie de atac; simpla amenințare cu întoarcerea Regimentului 17 pe la Sud, a făcut pe dușman să se retragă chiar în cursul nopții […] Seara, primesc ordinul dela Marele Cartier General, să se suspende operațiunile ofensive, din cauză că trupele ruse din Bucovina au făcut defecțiuni”. După nici două săptămâni, pe 7 august, generalul Averescu (foto jos) a fost chemat la Iași pentru a discuta, într-un consiliu de miniștri lărgit, cu participarea generalului Constantin Prezan, Șeful Marelui Cartier General, retragerea Armatei Române în Rusia. În cadrul acestui consiliu crucial, premierul Ion I. C. Brătianu a expus situația în care se afla România în acel moment și a prezentat opțiunea retragerii în Rusia. Ministrul de Război, generalul Constantin Iancovescu, a atras atenția asupra stării de anarhie cu care se confrunta Rusia în acel moment. Din notițele generalului Averescu, reiese că opinia Ministrului de Război era destul de pesimistă cu privire la succesul operațiunii de retragere în Rusia: „Din arătările generalului Iancovescu, transpare un fel de pesimism asupra reușitei evacuării. Atunci …

Citeste tot articolul

În scurt timp și in România? Armata britanică va fi redusă ca parte a unei orientări către drone și război cibernetic

Dimensiunea armatei urmează să fie redusă la 72.500 de soldați până în 2025 ca parte a unei orientări către drone și război cibernetic, relatează BBC. Secretarul apărării, Ben Wallace, a declarat că „implementarea sporită și avantajul tehnologic” înseamnă că un efect mai mare ar putea fi oferit de mai puțini oameni. Revizuirea a marcat o trecere de la „mobilizarea în masă la viteza erei informației”, a spus el. Laburistul a declarat că revizuirea va „repeta” aceleași greșeli din trecut. Armata are în prezent 76.500 de militari și nu a fost la „puterea stabilită” de 82.000 de soldați de la mijlocul ultimului deceniu, a spus Wallace. „Aceste schimbări nu vor necesita concedieri și dorim să ne bazăm pe munca deja realizată în utilizarea rezervelor noastre pentru a ne asigura că întreaga forță este mai bine integrată și mai productivă”, a spus el.

Citeste tot articolul

Fostul director al serviciilor de informaţii naţionale susţine că SUA au dovezi privind OZN-uri: „Sunt mult mai multe decât cele făcute publice”

John Ratcliffe, fost director al Serviciilor Naţionale de Informaţii, a dezvăluit că SUA au dovezi privind OZN-uri, inclusiv unele care se deplasează la viteze supersonice fără să lase în urmă acel boom sonor, relatează Daily Mail. John Ratcliffe, fost director al Agenţiei de Informaţii Naţionale în administraţia Trump, a dezvăluit că există dovezi privind incidente în care au fost executate manevre imposibile cu ajutorul tehnologiei existente sau în care au apărut fenomene ce nu se pretează la explicaţii obişnuite. „Există mult mai multe raportări ale observării acestor obiecte decât cele făcute publice. Unele dintre aceste incidente au fost declasificate. Când vorbim despre observări, ne referim la obiecte la care au fost martori piloţii Marinei sau Forţelor Aeriene sau care au fost captate de sateliţi şi care se angajau în actiuni dificil de explicat. Mişcări ce pot fi cu greu replicate şi pentru care nu avem tehnologia necesară. Sau deplasări la viteze dincolo de bariera sunetului silenţioase”. Ratcliffe a explicat la Fox News că este vorba de incidente implicând OZN-uri care au fost observate în întreaga lume. „Un alt aspect despre aceste observări pe care îl voi dezvălui este că nu vorbim doar despre detecţii ale unui pilot, satelit sau provenite din colectări de informaţii. De regulă avem senzori multipli de natură să capteze aceste lucruri, iar unele dintre ele sunt fenomene inexplicabile. Sunt ceva mai multe decât cele făcute deja publice”. Ratcliffe a mai dezvăluit faptul că a sperat să publice informaţiile înainte de a-şi depune mandatul, dar acest lucru nu a pututut fi realizat în timp util. Guvernul SUA a primit în decembrie termen până iunie pentru un raport despre OZN-uri, parte dintr-un pachet de măsuri de ajutor pentru pandemia de COVID-19 aprobat de administraţia Trump. Raportul, întocmit de Pentagon şi de agenţiile de informaţii, va trebui, de asemenea, …

Citeste tot articolul

Marea Neagră începe să “fiarbă”. În replică la prezența masivă a NATO, Rusia trimite peste 50 de avioane de luptă în zonă

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat, pe 22.03.2021, că peste 50 de avioane ale Aviației Operativ-Tactice vor fi redislocate pe aerodromuri operative, în vederea îndeplinirii de misiuni comune cu Aviația navală a Flotei ruse din Marea Neagră, în cadrul verificării de control asupra perioadei de instrucție de iarnă. “Pe timpul exercițiilor tactice de zbor planificate, echipajele avioanelor de vânătoare și de bombardament de tip Su-27SM, Su-30SM, Su-24M și Su-34 vor efectua lansări de rachete și de bombe de aviație asupra unor ținte navale. Piloții vor trebui să-și confirme capacitățile de a îndeplini misiuni în condiții meteorologice dificile, precum și de a zbura la altitudini extrem de mici, deasupra suprafeței apei Mării Negre”, a declarat comandantul Trupelor Regiunii Militare Sud, general de armată Aleksandr Dvornikov. Reprezentanții regiunii au anunțat că, în același timp, piloții din două divizii de aviație vor îndeplini misiuni de escortare a grupărilor navale de atac și vor desfășura activități în compunerea sistemelor de cercetare și atac, în timpul asigurării securității în acvatoriul Mării Negre. Potrivit Serviciului de presă al Regiunii Militare Sud, verificarea de control asupra perioadei de instrucție de iarnă se desfășoară în conformitate cu Planul de pregătire a trupelor pentru anul 2021. La aceasta participă toate armatele regiunii, precum și Flota din Marea Neagră și Flotila din Marea Caspică. “Verificarea de control vizează creșterea nivelului de pregătire pentru luptă și operațională a trupelor și forțelor regiunii, perfecționarea formelor și metodelor de desfășurare a exercițiilor și antrenamentelor, ținând cont de evoluția situației din zona de responsabilitate”, se arată într-un comunicat de presă preluat de agenția Interfax. Comentariul autorului: Așa cum era de așteptat, activitățile planificate în cadrul verificării de control asupra nivelului de pregătire al Trupelor Regiunii Militare Sud pun accentul pe acvatoriul Mării Negre, unde …

Citeste tot articolul