Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
INTERNATIONALNOUTATISTIRI

Mii de bebelusi avortati au fost incinerati pentru a incalzi spitalele din Marea Britanie

ars

Mii de corpuri ale bebeluşilor avortaţi au fost incinerate, împreună cu alte „reziduri medicale”, în cadrul unei acţiuni menite să ajute la încălzirea spitalelor britanice, a dezvăluit presa din Marea Britanie. The Daily Telegraph scrie că mai mult de 15.500 de bebeluşi au fost incineraţi ca şi „reziduri clinice”, unii dintre aceştia fiind folosiţi în proiecte de „transformare a rezidurilor în energie”, pentru a furniza electricitate spitalelor.

Această practică a fost dezvăluită de emisiunea de investigaţii Dispatches a postului Channel 4, care a descoperit că cel puţin 10 spitale ale Serviciului Naţional de Sănătate (National Health Service – NHS) au folosit rămăşiţele copiilor avortaţi sau proveniţi din sarcini pierdute spontan, împreună cu rezidurile din spital. Departamentul Sănătăţii a emis imediat o interdicţie asupra acestei practici, pe care Ministrul Sănătăţii, Dr. Dan Poulter, a numit-o „total inacceptabilă”.

Directorul Medical al NHS a scris tuturor trusturilor NHS, pentru a-i anunţa că această practică trebuie să înceteze imediat, în timp ce Sally Davies, Ofiţer Şef Medical, s-a adresat celor de la Autoritatea pentru Ţesut Uman (Human Tissue Authority) pentru „a-i ruga să se asigure că indicaţiile sunt clare”, anunţă The Telegraph.

Paul Tully, secretar general al Societăţii pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi, a declarat pentru LifeSiteNews că problema eliminării din spitale a corpurilor copiilor avortaţi „reprezenta o îngrijorare de ceva timp”.

Tully spune că deşi există anumite regulamente privind eliminarea rămăşiţelor fetale, în principal elaborate de către administraţiile spitalelor, nu există nicio lege care să acopere acest aspect. Dar, mai afirmă el, datorită nevoii susţinătorilor avortului de a continua să nege realitatea copiilor nenăscuţi, o imensă greutate ajunge pe umerii personalului spitalelor, care trebuie să trateze rămăşiţele fetale ca orice alt reziduu medical, ceea ce crează un stres cumplit.

„Amestecarea rămăşiţelor bebeluşilor avortaţi cu alte materiale în crematoriile spitalelor nu ar trebui să se întâmple, dar nu există nicio prevedere legală cu privire la modul de eliminare a rămăşiţelor, cu excepţia acelora cerute de motive de igienă”, spune Tully.

Dar adaugă şi că: „indiferent cât de îngrozitor ar fi ceea ce se întâmplă, pe noi nu ne surprinde faptul că trupurile bebeluşilor sunt eliminate în acest fel”.

„Cred că, psihologic vorbind, a cere personalului responsabil cu incinerarea din spitale să facă această separare înseamnă a pune o povară psihologică îngrozitoare pe umerii lor, şi este un lucru cât se poate de greşit. Practic, îi implică în acest proces al avortului”. De pe Stiri pentru viata

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.