Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NOUTATISOCIETATE

Mesaje pentru introducerea educației LGBT în școli, fără acord parental, chiar de Paști. Răspunsul Alianței Părinților pentru activiști

profesor lgbt 696x373 1

Activiștii LGBT nu dorm nici de Paști. Asociația „Accept” a profitat de ocazie pentru a lovi în legea din statul Florida care permite educația sexuală în școli, până în clasa a III-a, numai cu acordul părinților.

Practic, activiștii LGBT au preluat un articol din presa americană care consideră că este o „măsură flagrantă”, faptul că părinții trebuie informați asupra sănătății sau bunăstării mentale, emoționale sau fizice a elevului, informează România TV.

Ei consideră că astfel de legi, care instituie acordul părinților pentru educarea sexuală a copiilor până în 10 ani, drept legi „împotriva LGBT+”.

Contactați de România TV, reprezentanții Alianței Părinților afirmă că majoritatea părinților români nu-și doresc o educație LGBT în școli.

„Încercările de pătrundere în școală au loc de multă vreme și lucrurile se petrec de cele mai multe ori fără știrea și acordul părinţilor. Asociaţii precum ACCEPT, Asociaţia pentru Libertate și egalitate de Gen, Asociaţia MozaiQ, Asociaţia Sexul și Barza, Tineri pentru Tineri, Societatea de Ed Sexuală și Contraceptivă, care nu cu mult timp în urmă a lansat o aplicaţie pentru telefon pe care o pot accesa și minorii și care promovează deschis perversiunile sexuale și ideologia de gen. Părinții sunt gata să acționeze în instanță dacă propaganda LGBT va continua în unitățile de învățământ”, a declarat Olimpia Popa, reprezentanta Alianței Părinților din România, pentru sursa menționată.

Activiștii LGBT vs părinții din România
Reprezentanții părinților din România susțin că asociațiile care promovează drepturile LGBT nu îi informează corect pe copii, adolescenți și nici măcar pe părinți. Acestea ar aduce în discuție proiectul „Don’t Say Gay”(Nu spune Gay/homosexual), inițiat în Florida, însă, în România, nu se vorbește și despre sancțiunile pe care le primesc părinții copiilor care se opun informării în școli. Unii părinți din România susțin că nu se expune „ideologia de gen” în termeni clari, ci mai degrabă s-ar promova perversiunile sexuale.

„Părinții vor depune la direcțiunea școlilor o notificare prin care vor informa școala că nu accepta expunerea copilului, nici în unitatea de învățământ și nici în afara ei, la informații de orice fel specifice educației sexuale pe baza ideologiei de gen, ideologie care deformează ori neagă distincția naturală dintre tată și mamă, bărbat și femeie, băiat și fată”, a precizat reprezentanta Alianței Părinților din România, la România TV.

În România, reprezentanții USR s-au arătat cei mai mari susținători ai comunității LGBT. Eurodeputații USR au votat în Parlamentul European pentru sancționarea statelor care nu respectă drepturile comunității LGBT.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.