MEGA-PROTEST în Piața Victoriei / Au fost aduse trupele speciale

În Piața Universității are loc sâmbătă după-amiază un miting antiguvernamental, anti certificat verde și antirestricții organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), protest la care participă și alte asociații. Tot sâmbătă după amiază are loc alt protest cu revendicări similare în Piața Victoriei organizat de Legitima Aparare și Calea Neamului, împreună cu Starea de Libertate.

UPDATE Ora 20:05 Numărul protestatarilor a ajuns la 15.000, conform reporterului G4Media.

UPDATE Ora 20:00 PSD a publicat un mesaj pe Facebook sâmbătă seară, în timpul protestului din Piața Victoriei, prin care social-democrații susțin că ”românii au dreptul să fie revoltați”:

„DA! Acest Guvern trebuie să plece!
DA! Așa cum #PSD a promis: Florin Cîțu și acoliții lui vor deveni, de marți, istorie!
Românii au tot dreptul să fie revoltați!
Ne-au îngrădit libertățile, ne-au amanetat viitorul prin împrumuturi masive și – poate cel mai grav lucru: acum NE ÎNVRĂJBESC!
Vaccinați contra nevaccinați! „Educați” versus „analfabeți funcționali”!
Au transformat o dramă sanitară în #pandemia dezbinării naționale!
Să vă fie rușine! Nu vă mai urcați pe cadavre ca să vă justificați incompetența de a pregăti sistemul sanitar! PSD va fi alături de români! PSD va trimite Guvernul acasă! #FaraDezbinare#JosGuvernul #NeVedemMarti”

UPDATE Ora 19:52 Transmisiunile live pe Facebook făcute de Diana Șoșoacă și George Simion în timpul protestelor de la Victoriei respectiv Universitate s-au viralizat foarte rapid. În doar două ore, live-ul senatoarei ex-AUR a strâns peste 33.000 de aprecieri, 21.000 de comentarii și 27.000 de distribuiri. În același interval de timp, George Simion a strâns peste 36.000 de aprecieri, 29.000 comentarii și 56.000 de distribuiri.

UPDATE
19.40 La scenă, cu microfonul în mână, îmbrăcată în haine tradiționale, se află senatoarea ex-AUR Diana Șoșoacă.

19.30 Protestele s-au unit. Coloana de manifestanți care a plecat din Piața Universității a ajuns la Victoriei. În total circa 7-8.000 de persoane protestează în fața Guvernului.

19.15 Circa 2.500-3.000 de persoane protestează acum în Piața Victoriei, potrivit reporterului HotNews.ro aflat la fața locului, așteptând ca și coloana de la Universitate să ajungă în piață.

18.55 Coloana de manifestanți a ajuns la Piața Romană. În marș spre Piața Victoriei coloana a blocat ambele sensuri ale bdului. Lascăr Catargiu.

„Suntem foarte mulţi şi încă nu suntem toţi. Suntem foarte mulţi oameni, veniţi alături de noi! Aşa cum am promis am făcut un miting extrem de mare pentru a-l da jos pe Cîţu”, a afirmat liderul AUR, George Simion, potrivit News.ro.

18.35 De la Universitate spre Victoriei au plecat în marș peste 4.000 de oameni. În fruntea coloanei În fruntea coloanei se află liderul AUR George Simion și alți parlamentari AUR. În Piața Victoriei protestează circa 3.000 de oameni.

18.25 Cele câteva mii de protestatari de la Universitate au plecat în marș către Piața Victoriei.

18.15 Cântece la protestul de la Universitate:

18.05 În tot acest timp, alte circa 2.000 de persoane protestează în Piața Victoriei.

18.00 „În Maramureș noi ne vaccinăm cu horincă” – mesajul unui grup de oameni de la protestul organizat de AUR. În zona Universității din București protestează acum circa 3.000 de persoane, potrivit reporterului HotNews.ro aflat la fața locului.

17.20 Circa 2.000 de protestatari au blocat Bulevardul Magheru în zona Piața Universității (Protestul AUR) și o parte au pornit în marș spre Victoriei. Se strigă „Demisia” și „Jos Arafat”.

„Libertate fără certificate” scrie mare pe un banner în culorile drapelului național.

17.00 Cele peste o mie de persoane care protestează la Piața Universității (Protestul AUR) au blocat circulația pe bd Magheru.

16.50 În Piaţa Victoriei s-au strâns câteva sute de persoane are au steaguri tricolore şi reclamă dictatura medicală, cerând libertate. Protestatarii au intonat Imnul. În piaţă sunt mame cu copii în braţe, fără a fi păstrată distanţa şi fără ca cineva să poarte mască de protecţie. În Piaţa Universităţii protestul este organizat de AUR, transmite News.ro

Câteva sute de persoane s-au strâns, sâmbătă, în Piaţa Victoriei.

”Avem imunitate, fără paşpoarte”, ”Libertate”, ”Nu forţaţi, nu ne vaccinaţi” – strigă protestatarii care cer renunţarea la certificatul verde şi nu vor impunerea vacinării, susţinând că aceasta nu este o soluţie.

„Noi venim din Parlament, unde am început greva și mergem până la capăt cu acțiunile de protest. Nu mai este timp de stat, nu mai este timp de așteptat, tolerat și de înghițit mizeriile pe care ni le servesc alții. E momentul să venim cu toții la București, e momentul să fim mulți, foarte mulți,” a spus copresedintele George Simion pe Facebook.

Protestul AUR nu are o temă specifică, ci se axează pe toate nemulțumirile pe care oamenii le-ar putea avea: „Un mesaj pentru toți românii care s-au săturat de restricții, s-au săturat de facturile de la gaze, de la curent, de la energie: haideți să ne unim!”

„Toți românii trebuie să iasă în stradă pe 2 octombrie: părinții care nu sunt mulțumiți de ce li se întâmplă copiilor, studenții care nu sunt primiți în cămine, cei care au primit facturi de două sau trei ori mai mari, românii care nu au unde să-și vândă marfa sau cei care sunt dați afară de la locul de muncă pentru că nu s-au vaccinat, toți cei care s-au săturat de Florin Cîțu și de acest Guvern de incompetenți, ieșiți în stradă cu toții (…)Veniți la București, să terminăm cu sistemul”, a mai îndemnat liderul AUR.

Sursa: comisarul.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *