Medic RENUMIT in Romania, a gasit CHEIA tratamentului pentru infectiile cu COVID-19


Medicul Virgil Musta, coordonatorul Secţiei COVID din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a descoperit că multe decese la pacienți cu coronavirus au fost cauzate de tromboze (cheaguri de sânge) instalate la nivelul mai multor organe. El a introdus un nou protocol în tratarea pacienţilor cu SARS-CoV-2, prin administrarea de anticoagulante alături de antivirale.

Dr. Virgil Musta spune că a luat decizia în urmă cu circa două săptămâni, după ce echipa COVID a Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara a primit o serie de informaţii medicale din surse sigure, legate de mecanisme patogenice şi noi studii legate de acestea, iar el a participat la mai multe conferinţe internaţionale cu specialişti în domeniu, pe această temă.

„S-a remarcat că o mare parte din pacienţi prezintă probleme la nivelul vaselor mici pulmonare, cardiac, cerebral şi poate şi al altor organe şi că, de fapt, una dintre principalele cauze ale deceselor este această tromboză, pentru că oxigenul nu mai poate fi transportat de la plămâni în organism, întrucât sunt trombozate vasele. (…). M-am gândit să introduc în protocolul nostru şi terapia patogenică, cât mai devreme, pentru a evita aceste complicaţii, întrucât s-a constatat că, cu cât se acţionează mai devreme, cu atât riscul de a se trece în forme grave scade. Şi atunci, am creat acest protocol care, pe lângă antivirale, conform protocolului naţional, prezintă şi antiinflamatorii steroidiene şi anticoagulante”, a declarat dr. Virgil Musta, potrivit Agerpres.

În mod normal, persoanele în vârstă cu o anumită patologie sunt dispuse la tromboză, dar s-a constatat că, în cazul coronavirusului, inflamaţia produce această hipercoagulabilitate şi la tineri, potrivit medicului.

„De aceea, unele dintre aceste anticoagulante se dau preventiv, altele curativ, în funcţie de nişte parametri. Noi aplicăm deja această schemă de vreo două săptămâni”, a precizat dr. Musta.

El s-a arătat dispus să colaboreze şi cu medicii spitalului de campanie COVID al Ministerului Apărării Naţionale, care se va deschide peste câteva zile la Timişoara.

„Dacă mă solicită, voi merge să văd dacă anumite circuite sunt corecte. Ieri am fost la spitalul din Arad. Noi, medicii, trebuie să ne ajutăm între noi, inclusiv pentru consiliere de diagnostic”, a mai afirmat medicul Musta.

Virgil Musta a atras atenţia că trendul îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, în judeţ, este în continuare în creştere, iar contaminările se fac acum „de la om la om”, pentru că nu se respectă reguli elementare de protecţie.

„Avem în spital acum 120 de internaţi cu coronavirus. Dăm drumul la vindecaţi, dar vin alţii. Cazurile noi se contaminează unii de la alţii. Nu mai sunt cei care vin din afara graniţelor. Se contaminează pentru că merg unde nu trebuie, nu au mască, stau de vorbă în stradă. Trebuie să fim precauţi, chiar dacă vom fi uşor mai relaxaţi. Altfel, va fi şi mai rău”, a mai adăugat dr. Virgil Musta.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu