Mărturii șocante despre MASACRUL care a ingrozit lumea- Atacul de la EL PASO

Autorul atentatului de la El Paso, soldat cu 22 de morţi şi zeci de răniţi, a mărturisit că ţinta atacului erau persoanele de origine „mexicană”, a relatat publicaţia The Washington Post, potrivit agenţiei de ştiri Reuters, potrivit Mediafax.

Publicația a relatat că a obținut o copie a mandatului de arestare, în care polițiștii au indicat că suspectul, Patrick Crusius, în vârstă de de 21 de ani, a mărturisit că a comis atacul armat.

„Eu sunt atacatorul”, le-a spus Crusius polițiștilor care l-au arestat, potrivit jurnaliștilor de la The Washington Post.

Crusus le-a spus polițiștilor că țintele sale erau „mexicanii”, se mai arată în mandatul de arestare intrat în posesia jurnaliștilor americani.

Crusius este acuzat că a ucis împușcat zeci de persoane, ucigând 22 dintre acestea, într-un supermarket din El Paso, Texas, la scurt timp după ce a publicat pe internet un manifest în care își explică motivele, menținând inclusiv o așa-zisă „invazie hispanică” în Statele Unite.

Masacrul de la El Paso, oraș în care hispanicii sunt majoritari, este considerat ca fiind o crimă motivată de ură și un act de terorism intern.

Președintele Donald Trump a declarat după atac că americanii „trebuie să condamne rasismul bigotismul și supremația albă” și a blamat internetul și jocurile video violente pentru dezvoltarea agresivității în rândul tinerilor, însă numeroși politicieni democrați susțin că retorica antiimigrație promovată de Trump a încurajat astfel de acte de ură.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.