MARIA GHIORGHIU ANUNȚĂ SFÂRȘITUL: „NE APROPIEM CU PAȘI REPEZI”

Maria Ghiorghiu are o nouă previziune cutremurătoare. Clarvăzătoarea spune că se apropie sfârșitul Uniunii Europene.

”Dragii mei, se pare că ne apropiem cu pași repezi spre DESTRĂMREA UNIUNII EUROPENE. Cred că, nu peste mult timp, vom putea vorbi despre UNIUNEA EUROPEANĂ la trecut, așa cum se grăiește în Mesajul de mai jos. Deci, astăzi la prânz în timp ce scriam aici pe Blog,aud un glas bucuros care spune așa: „Bine ai venit!”. Iar un alt glas adaugă imediat:

Fosta Uniune Europeană…..”(și nu mai continuă ). Și iată dragii mei, cum o parte din oameni se va bucură că au ajuns acasă, iar o altă parte vor fi triști și îngrijorați pentru familia lor, pentru grijă zilei de mâine. Aceștia din urmă, nu vor ști cum o să-și poată crește copilașii, cum o să poată întreține familia. Dar ceea ce ce trebuie să se întâmple se va întâmplă, și să nu uităm dragilor faptul că,în tot răul există și un bine. Familiile se vor reuni, copiii își vor putea strânge părinții și frații în brațe, mamele și vor putea strânge la pieptul lor, Pruncii pe care nu-i mai văzuseră de mult timp. Iar copilașii vor fi fericiți să simtă căldură mamei, în patul ce până mai ieri era gol și rece, și nu avea cine să-i mângâie pe căpșor atunci când erau bolnavi, atunci când se simțeau extrem de singuri.
Să faceți un exercițiu și să va întrebați copilașii ce vor, dacă vor bani să aibă de toate sau vor că mama și tată să fie lângă ei zi și noapte. Vă las pe voi Prieteni ca să trageți concluziile de rigoare.
Cu dragoste, Maria”, a scris Maria Ghiorghiu, pe blog.

Citiți și:  Acuze grave lansate de celebra prezicatoare Maria Ghiorghiu. "Cu cine să mă lupt? Sunt prea puternici și nu fac faţă"

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

279 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile