“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
MEDICAL

Manager de spital, semnal de ALARMA: Pe paturile de la ATI se dă lupta între viață și moarte. Sistemul sanitar nu va rezista

medici 800x445 1 1280x720 1

Managerul de la Victor Babeş din Timişoara spune că pe paturile de la ATI se dă lupta între viață și moarte.
Cristian Oancea: Sistemul sanitar nu va rezista.

Noi am refuzat un copil de 10 ani și ni s-a rupt sufletul pentru că nu mai avem locuri. Prin mediatizarea acestor cazuri, încerc să atrag atenția prin ce trecem. O să ajungem să fim niște actori la ce se întâmplă. Nu mai avem forța resursei umane, că paturile se pot suplimenta, dar un medic nu se formează peste noapte, necesită ani de zile.

Colegii mei efectiv au ajuns la capătul puterilor, iar cei care îndeamnă lumea să nu poarte mască și să gândească. Îndemn și eu: haideți să gândim ce se întâmplă dacă ni se infectează părinții”, declarat Cristian Oancea.

Potrivit medicului timișorean, este regretabil faptul că mai mulţi lideri de opinie au făcut afirmaţii care să ducă la dezbinare.

Luptă “între viață și moarte” pe paturile de Terapie Intensivă
Managerul de la “Victor Babeş” din Timişoara spune că pe paturile de terapie intensivă se dă lupta între viață și moarte şi că valul doi ne va lovi din plin.

“E regretabil ca lideri de opinie să facă afirmații care să ducă la dezbinare. Fiecare viață contează și trebuie prețuită ca atare. Trebuie să ne așteptăm la săptămâni sub presiune. Sistemul românesc este fragil. Avem câteva spitale de primă linie. Pe paturile de terapie intensivă se dă lupta între viață și moarte. Ne așteptăm la o luptă dură toamna aceasta. Sperăm la solidaritate. (…) Valul doi ne va lovi din plin. Sistemul sanitar nu va rezista, noi am făcut omenește tot ce este posibil.

Fiecare pacient are un grad de comorbiditate și toate acestea complică actul terapeutic. Problema este că pacienții ajung în forme severe de boală. Stau acasă până când nu mai pot. Le este frică de stigmatul care se abate asupra spitalelor. Ajung la noi în forme avansate aproape de terapie intensivă”, a spus Cristian Oancea în cadrul unei emisiuni TV.

Pandemia de Covid-19 ar putea dura doi ani
Medicul spune că pandemia ar putea dura doi ani.

“Partea care ne sperie este că nu dezvolți o imunitate care să te protejeze. Cine a trecut prin infecție să nu creadă că este imun, să se protejeze în continuare”, a avertizat Oancea.

Managerul Spitalului “Victor Babeş” din Timişoara nu crede, însă, că soluția de lockdown total este viabilă.

“Cred ca soluția ar reprezenta-o carantinarea unor zone. Industria trebuie să funcționeze. Trebuie să trăim cu acest virus, purtând mască, respectând distanța și respectând igiena”, a mai spus medicul timișorean Cristian Oancea.

Obsevator.tv

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.