LOVITURA URIASA pentru Guvernul Dancila. Breaking news

Controversată ordonanță de ugență 114/2018 are nevoie de avizul BNR pentru a deveni lege. Planurile Guvernului sunt astefl răsturnate.

Adrian Vasilescu, consultant de strategie al Băncii Naţionale a României (BNR), a precizat, sâmbătă, că pentru a fi transformată de către Parlament în lege, OUG nr. 114/2018 trebuie să fie avizată de BNR în ceea ce priveşte taxa pe activele băncilor.

„Este important să facem un sumar. OUG 114 a trecut tacit de Senat. Cuvântul tacit poate să te ducă în derută – asta înseamnă că Senatul s-a abţinut de la vot. Practic tot aranjamentul a trecut în seama Camerei Deputaţilor. La Camera Deputaţilor va trebui să fie făcut şi un aviz de legalitate, o analiză de legalitate şi va trebui să fie respectată legea şi cu avizul Băncii Naţionale. Acum se discută, sunt preocupări consistente pentru a se găsit o soluţie, dar soluţia cu ROBOR-ul nu poate să stea în picioare”, a afirmat Adrian Vasilescu, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Consultantul de strategie al Băncii centrale a României a subliniat că, în prezent, discuţiile dintre BNR şi reprezentanţii Guvernului privind taxa pe activele băncilor sunt într-un impus din cauza faptului că în OUG nr. 114/2018 această taxă este legată de ROBOR.

„Subiectul în discuţie este ROBOR-ul, pentru că ROBOR-ul a fost introdus, este greu de spus din ce motiv. ROBOR-ul n-are ce să caute în Ordonanţa 114. Prin introducerea ROBOR-ului, Ordonanţa 114 a venit pe teritoriul politicii monetare. Venind pe teritoriul politicii monetare, aceasta este o lecţie de ţinut minte. Legea română spune limpede vorbind despre politica monetară, orice act normativ care apare în aceast ţară, înainte de a se pune în dezbaterea Parlamentului, Parlamentul trebuie să se adreseze în scris Băncii Naţionale şi să ceară un aviz. Iar Banca Naţională are la dispoziţie prin lege, aşa scrie legea 30 de zile pentru a da acest aviz”, a explicat Vasilescu.

În plus, legislaţia BNR, indiferent că este vorba de OUG nr. 114/2018 sau de repatrierea aurului, trebuie să treacă printr-un proces de consultare din partea Băncii Centrale Europene (BCE).

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/