Lovitură TOTALA pentru Guvernul Orban! Judecătorii, decizie BOMBA. Este vorba despre o sumă uriașă


Peste 120 de milioane de euro este valoarea amenzilor date până acum în perioada stării de urgență celor care au încălcat restricțiile din ordonanțele militare. Curtea Constituțională a emis însă miercuri o decizie care răstoarnă totul.

Decizie bombă a Curții Constituționale! Amenzile date de poliție pe timpul stării de urgență nu sunt constituționale.

Decizia Curții se aplică doar pe viitor.

Posibilitatea de a fi anulate în instanță
Astfel, începând de la publicarea deciziei CCR în Monitorul Constituțional și până în data de 15 mai, poliția nu va mai putea da amenzi în asemenea cuantum.

Iar amenzile care au fost deja date pot fi anulate de o instanță, dacă sunt atacate de cel vizat.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020, prina care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea restricțiilor impuse de regimul stării de urgenţă.

Scăpare a ordonanței
Avocatul Poporului argumentează că ordonanța nu specifică faptele pentru care se dau amenzi, ceea ce este neconstituțional.

Curtea Constituțională a admis că ordonanța de urgență nu este clară și previzibilă, iar faptele pentru care se pot da amenzi nu sunt individualizate.

Peste 120 de milioane de euro este valoarea amenzilor date până acum în perioada stării de urgență celor care au încălcat restricțiile din ordonanțele militare. Nu se știe însă câte dintre aceste amenzi vor fi plătite.

Sunt estimări că 80% dintre ele vor fi contestate. Cei care vor demonstra că nu au cu ce plăti vor ajunge să lucreze în folosul comunității.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile