“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Lovitura supremă pentru Raed Arafat! News alert

arafat
Se anunță vremuri grele pentru cei care au gestionat criza pe perioada stării de urgență. PSD a anunțat astăzi o decizie pe care o va pune în aplicare după ce se termină starea de urgență. Raed Arafat este vizat direct.

Social-democraţii vor iniţia, imediat după încetarea stării de urgenţă, o comisie parlamentară de anchetă care să verifice toate achiziţiile făcute de Guvern în perioada crizei create de pandemia cu coronavirus, a declarat, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

„Vă asigur că, imediat ce starea de urgenţă se va încheia, în Parlamentul României vom iniţia constituirea unei comisii de anchetă care să verifice toate achiziţie publice făcute de guvernul PNL în această perioadă, începând cu cazul de la Giurgiu – unde o firmă, un butic practic, a vândut produse sanitare în valoare de peste 12 milioane de lei, şi continuând cu alte achiziţii suspecte. Toate aceste lucruri vor fi detaliate în comisia de anchetă din Parlamentul României şi vom trimite către organele abilitate toate sesizările făcute”, a precizat Simonis la Parlament.

El a argumentat că PSD „nu va permite sub nicio formă ca, în timp ce românii sunt în dificultăţi economice serioase, în timp ce mor din cauza acestui blestemat de virus, unii să se înfrupte şi să fure din banii românilor, în speţă Guvernul”.

„Prin urmare, vom fi extrem de eficienţi şi de agresivi cu privire la audierile din aceste comisii, imediat ce starea de urgenţă se va încheia”, a adăugat liderul deputaţilor PSD.

Raed Arafat apare pe documentele de cumpărare de măști de protecție supraevaluate pentru COVID-19
Libertatea a publicat, de curând, un document care arată că numele lui Raed Arafat apare în toate dosarele de achiziție ca “persoană cu funcție de decizie în procedura de atribuire”.

Mai mult, Raed Arafat a declarat la Digi24 că cei care încearcă în această perioadă să obțină ilegal beneficii personale de pe urma achizițiilor ar trebui să fie pedepsiți, dar nu și cei care fac eforturi pentru a rezerva materiale, atât de insuficiente în condițiile în care întreaga lume le caută, chiar și ocolind birocrația.

„Dacă cineva a făcut ceva pentru el, a folosit acest moment pentru a trage beneficii din achiziții, e foarte normal să fie urmărite persoanele și închise. Dacă mergem pe oportunitate, pe faptul că cineva nu a respectat o regulă sau a mers mai repede, ca să rezolve o problemă, atunci avem o mare problemă. Nimeni n-o să mai facă nimic pe viitor.Sunt două aspecte – pentru aspectele reale de corupție nu ai ce zice, dar dacă pentru depășirea unor aspecte birocratice cineva a încălcat o procedură, o regulă, luând în considerare că azi discutam de măști și peste două ore nu mai erau și trebuia să te miști foarte rapid. S-a lucrat în unele zile până la 2-3 dimineața ca să se finalizeze un contract, pentru că a doua zi nu mai aveau materialele, pentru că le luau alții.

Dacă o să avem acolo o presiune pe persoana care a lucrat, atunci n-o să mai revenim, pentru că rămâne în mentalul funcționarilor publici și acolo se oprește treaba. Data viitoare nu va mai fi ca acum. Acum a fost curaj și lumea s-a mișcat, dar nu putem spune că au respectat ad literam. Nu că ar fi periclitat corectitudinea, dar au făcut lucrurile mult mai rapid, au negociat ca să găsească soluții, lucru pe care le-au făcut toate țările, să nu creadă lumea că s-a făcut doar în România”, a declarat Raed Arafat.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.