„Lovitura secolului”: Cea mai mare operațiune de spionaj din istorie!

Serviciile secrete americane și germane au spionat timp de ani de zile peste o sută de state prin intermediul unei companii elveției specializate în criptarea convorbirilor.

Societatea a devenit după Al Doilea Război Mondial lidera pieței echipamentelor de criptare, vânzând pentru „milioane de dolari” materialele sale la peste 120 de țări, până foarte curând, scrie Washington Post, într-o anchetă făcută împreună cu televiziunea germană ZDF și radio-televiziunea elvețiană SRF.

Printre clienții săi, se numără „Iranul, juntele militare din America Latină, India și Pakistanul și chiar Vaticanul”, scrie ziarul american. Și România.

Însă Crypto AG a fost achiziționată în 1970 în mod secret de către CIA, în cadrul unui „parteneriat de mare confidențialitate” cu BND, serviciul secret german.

La începutul anilor 1990, BND a ieșit din înțelegere, iar CIA a revândut Crypto în 2018.

Cele două agenții de contraspionaj „au trucat echipamente ale companiei pentru a sparge mai ușor coduri pe care țările (clienți) le utilizau pentru a trimite mesaje criptate.

CIA și BND au supravegheat astfel, de pildă, criza ostaticilor de la ambasada americană din Teheran, în 1979, au oferit Marii Britanii informații despre armata argentiniană în timpul războiului Malvinelor, au supravegheat campania de asasinate a dictatorilor sud-americani și au surprins oficiali libieni felicitându-se după atentatul de la o discotecă din Berlinul de Vest, în 1986, în care au murit doi soldați americani, scrie Washington Post.

Operațiunea, numită mai întâi „Thesaurus” și apoi „Rubicon”, a reprezentat „lovitura secolului” în materie de informații, se lăuda CIA într-un raport din 2004, citit de autorii anchetei ziaristice.

Aceștia au avut acces și la documente strânse de serviciile de informații germane în 2008.

Nici CIA, nici BND nu au dorit să comenteze ancheta, fără a nega însă autenticitatea documentelor, scrie Washington Post.

Fostul coordonator al serviciilor de informații germane, Bernd Schmidbauer, a confirmat însă pentru ZDF existența acestei operațiuni, apreciind că „Rubicon” a permis „să facă lumea ceva mai sigură”.

Societatea suedeză Crypto Internațional, care a cumpărat Cryto AG, a apreciat că ancheta este „foarte alarmantă”, dând asigurări că nu are „nici o legătură cu CIA sau BND”.

Autoritățile elvețiene au afirmat marți că au declanșat o „cercetare” privind acest subiect.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

97 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile