Lovitura pentru Vladimir Putin! Germania a luat DECIZIA. Este Breaking News

Vestea serii pentru Vladimir Putin! Germania tocmai a anunțat că intenţionează să livreze Ucrainei şapte obuziere blindate de tip Panzerhaubitz 2000, piese de artilerie grea care pot trage până la 40 de kilometri.

Guvernul federal al Germaniei intenţionează să livreze Ucrainei şapte obuziere blindate de tip Panzerhaubitz 2000. Decizia Cancelariei şi a Ministerului Apărării contravine, aparent, sfaturilor personalului militar de conducere din Bundeswehr, relatează Die Welt.

Guvernul federal german intenţionează să livreze obuzierele blindate de tip Panzerhaubitz 2000 din stocurile Forţelor armate germane (Bunderwehr). Ţările de Jos au promis anterior că vor trimite Kievului cinci obuziere. Antrenamentul trupelor ucrainene cu sistemul de arme german urmează să aibă loc în Germania.

Decizia a fost luată de Cancelaria Germaniei şi de Ministerul german al Apărării, însă contravine sfaturilor personalului militar de conducere din Bundeswehr.

Ministrul german al apărării, privind decizia de livrare către Ucraina
Miercuri, vorbind în faţa presei după o şedinţă a guvernului german axată pe situaţia din Ucraina, ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a menţionat că nu a fost încă luată o decizie cu privire la livrarea acestor arme. Ea a precizat că armata germană are în stoc circa o sută de obuziere Panzerhaubitz 2000, dintre care numai 40 sunt operaţionale.

”Suntem în discuţii cu aliaţii noştri pentru a clarifica dacă putem creşte acest număr de cinci (obuziere) pentru a oferi sprijin suplimentar Ucrainei”, adică dacă şi alte ţări, în afară de Olanda, ar putea oferi Ucrainei obuziere de tipul Panzerhaubitz 2000, a adăugat titulara portofoliului german al apărării.

Militarii spun că armele sunt indispensabile armatei germane
Ofiţerii militari au subliniat că aproximativ 40 din cele 119 de obuziere aflate în stocul Bundeswehr sunt operaţionale şi indispensabile Armatei germane. De asemenea, ei au mai atenţionat că armele sunt dificil de utilizat, având un sistem digital complex de control al tragerii.

Obuzierele de tip Panzerhaubitz 2000 sunt piese de artilerie grea care pot trage până la 40 de kilometri.

Săptămâna trecută, Guvernul federal al Germaniei a aprobat exportul de arme grele direct din Germania pentru prima dată de la începutul războiului, respectiv 50 de tancuri antiaeriene de tip Leopard, însă data livrării nu a fost stabilită.

Potrivit cotidianului german Bild, obuzierele blindate de tip Panzerhaubitz 2000 se află în prezent în stare de reparaţii şi nu vor fi gata de livrare până la sfârşitul lunii iunie.

Sursa: capital.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.