LOVITURA pentru primarita Clotilde Armand. Va fi data afara?

Partidul Social Democrat, prin vocea liderului său, Marcel Ciolacu, nu are de gând să o mai lase pe Clotilde Armand să continue în funcţie, dacă se va dovedi că aceasta nu a câştigat, de fapt, alegerile pentru Primăria Sectorului 1. Ciolacu a dezvăluit întregul plan al celor din PSD.

Partidul Social Democrat speră în continuare să întoarcă rezultatul votului din Sectorul 1, în urma căruia Clotilde Armand (USR PLUS) a devenit primar.

“Dacă nu îşi dă demisia, vom începe să strângem semnături pentru referendum de demitere”
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că deocamdată se aşteaptă rezultatul anchetei demarate de SIIJ (Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție). Dacă se va dovedi că actualul edil a pierdut, de fapt, alegerile în dauna lui Daniel Tudorache, Clotilde Armand trebuie să-şi dea imediat demisia din funcţie. În caz contrar, PSD va demara o campanie de strângere de semnături pentru un referendum de demitere.

“De principiu, alegerile sunt în 2024. S-ar putea ca la Sectorul 1 să fie mai devreme”, a declarat Marcel Ciolacu, duminică seara, la Antena 3.

Citiți și:  LOVITURA DURA pentru Clotilde Armand. Se anunță concedieri pe bandă rulantă

“E clar că lipsesc voturi. Aşteptăm ancheta. Eu am spus clar: dacă a câştigat domnul Tudorache sau oricine altcineva, nu cred că mai poţi să rămâi pe scaunul de primar dacă tu ai pierdut alegerile. Aşteptăm raportul anchetei.

Presupun că nu desfiinţează SIIJ până la 1 august, nu apucă. Aşteptăm să vedem pe doamna primar, doar nu o fi bolşevică să rămână pe funcţie. Categoric vom strânge semnături pentru referendum în Sectorul 1. De principiu, alegerile sunt în 2024. S-ar putea ca la Sectorul 1 să fie mai devreme.

Aşteptăm să vedem dacă doamna primar îşi dă demisia dacă a pierdut alegerile. Dacă nu îşi dă demisia, vom începe să strângem semnături pentru referendum de demitere”, a spus, duminică, Marcel Ciolacu.

Voturile exprimate la alegerile locale din Sectorului 1 trebuie numărate până la 1 august
Data de 1 august la care face referire preşedintele PSD vine ca urmare a anunţului făcut, joia trecută, de Parchetul General. Pentru că numărătoarea voturilor realizată de Poliţia Capitalei nu s-a putut încheia în timp util, termenul stabilit a fost prelungit până la 1 august 2021.

Citiți și:  Razboiul gunoaielor nu s-a terminat. Clotilde o tine pe-a ei: Vom contesta

„În cauza privind alegerile locale din Sectorul 1 Bucureşti, aflată în instrumentarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, activităţile dispuse de procurorul de caz prin ordonanţa din data de 5 februarie 2021 nu au fost finalizate, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti solicitând motivat prelungirea termenului stabilit pentru aducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor fixate.

Luând în considerare complexitatea procedurilor şi volumul mare de muncă pe care îl implică, procurorul de caz a aprobat solicitarea menţionată şi a fixat un nou termen de finalizare, respectiv 1 august 2021. Menţionăm că, din verificările efectuate, nu s-a putut stabili diferenţa de voturi între candidaţi, nefiind finalizate activităţile dispuse de către procuror”, transmite Parchetul General prin intermediul unui comunicat.

Sursa: capital.ro

LASA UN COMENTARIU