LOVITURA GREA. Decizia momentului pentru Traian Basescu

O nouă lovitură pentru fostul președinte al României, Traian Băsescu, care în ultimele luni a fost vizat de mai multe scandaluri. Astfel, judecătorii decid vineri, 10 iunie, cererea prin care Mugur Ciuvică dorește revizuirea sentinței din procesul cu fostul șef de stat.

Mugur Ciuvică, invitatul de casă al Antena 3, cere în prezent revizuirea sentinţei din procesul său cu Traian Băsescu din 2005. Decizia vine după ce fostul preşedinte al României a fost declarat oficial, în urmă cu câteva luni, colaborator al Securităţii comuniste.

O nouă lovitură pentru Traian Băsescu. Judecătorii decid vineri, 10 iunie
Fostul șef de stat ar putea să primească vineri, 10 iunie 2022, o nouă lovitură, acesta fiind momentul în care Tribunalul Bucureşti a decis să judece cererea prin care Mugur Ciuvică solicită revizuirea hotărârii judecătorești din 2005 prin care a fost obligat să-i plătească daune lui Traian Băsescu.

Astfel, Băsescu îl dăduse în judecată pe acesta pentru că spusese despre el că a colaborat cu Securitatea, lucru confirmat de abia în 2022, la mulţi ani după o decizie definitivă a instanţei care a stabilit că fostul preşedinte al României a fost turnător al Securității.

„Într-o conferință de presă din 15 februarie 2004, Mugur Ciuvică a prezentat documente care demonstrau că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. Băsescu i-a intentat un proces, susținând că nu a avut legături cu persoane ce făceau parte din Securitate și că niciodată nu a fost contactat de un reprezentant al Securității.

În ciuda documentelor prezentate de Ciuvică și a unei adrese transmise instanței de Ministerul Apărării în care se spunea negru pe alb că Băsescu a fost colaborator al Securității, Tribunalul București i-a dat dreptate lui Băsescu. Sentința a fost dată la puțin timp după ce acesta devenise Președintele României.

La baza sentinței a stat o Decizie a CNSAS în care se spunea că „lui Băsescu nu i se poate atribui calitatea de colaborator al Securității”. La acea dată, șefa Departamentului Investigații a CNSAS era Germina Nagâț, care a intervenit și public în favoarea lui Băsescu.

Nagâț este, în prezent, membră în Colegiul CNSAS, susținută de USR. În realitate, așa cum a stabilit definitiv Înalta Curte de Justiție și Casație pe 23 martie 2022, Traian Băsescu este fostul informator Petrov, care și-a turnat la Securitate colegii de la Institutul de Marină”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Grupul de Investigaţii Politice.

Sursa: capital.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *