Un important deputat PSD se alătură celor care critică modul în care partidul este condus și anunță că nu îl va susține pe Dragnea, în cazul în care acesta va dori să candideze la alegerile prezidențiale.
Răzvan Rotaru îi reproşează preşedintelui PSD stilul dictatorial şi lipsa de comunicare cu structurile teritoriale ale partidului.
“S-a umplut paharul. Când a fost câte un coleg care a avut curajul, aţi văzut ce a păţit. Au fost înlăturaţi. Pe Firea nu au cum să o înlăture, este un primar cu imagine foarte bună. A mai ieşit doamna Andronescu care şi ea are o imagine foarte bună. Este greu să dai afară oameni cu o asemenea notoritate. Eu sper ca şi la nivel local să înţeleagă că lucrurile au derapat destul de grav. Dacă preşedinta noastră nu va fi atentă la ceea ce se întâmplă în partid, vom avea de pierdut cu toţii”, a declarat Răzvan Rotaru, potrivit B1.ro.
Întrebat dacă va susţine candidatura lui Dragnea la preşedinţia României, acesta a negat cu vehemenţă.
“Nu. Niciodată. Suntem în tabere diferite şi nu gândim la fel. A lăsat să tergiverseze acest scandal la Botoşani. Nu îl voi susţine”, a mai spus deputatul.
Până în acest moment liderii organizaţiilor din Giurgiu, Vaslui, Brăila, Constanţa, Dâmboviţa, Bucureşti, Ilfov, Olt, Vrancea, Argeş, Buzău, Caraş Severin, Timiş şi a trei organizaţii de sector ar fi împotriva şefului PSD.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!