“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONALSTIRI

LOVITURĂ de la UE pentru România: Țara noastră tocmai a fost CONDAMNATĂ!

CP 8044 39
Lovitură de la Uniunea Europeană pentru România. Țara noastră tocmai a fost condamnată la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a condamnat România pentru că nu s-a conformat obligaţiei de a lua toate măsurile necesare închiderii cât mai rapid posibil a unui număr de 68 de depozite de deşeuri, în conformitate cu articolul 7 litera (g) şi cu articolul 13 din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deşeuri, a informat joi CJUE.

România nu a închis cele 68 de depozite de deşeuri care nu au primit autorizaţia care să le permită să funcţioneze în continuare, neîndeplinindu-şi astfel obligaţiile ce îi revin în temeiul articolului 14 litera (b) din Directiva 1999/31 coroborat cu articolul 13 din aceasta, a anunţat CJUE, care obligă România la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia Europeană a decis, în data de 15 februarie 2017, să acţioneze în judecată România la Curtea Europeană de Justiţie pentru că autorităţile nu au reuşit să închidă 68 de depozite municipale de deşeuri neconforme, care reprezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor şi mediu. Depozitele trebuiau închise până la data de 16 iulie 2009.
Ulterior, în data de 27 aprilie 2017, Comisia Europeană (CE) a trimis România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiei de a revizui şi adopta Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE) şi ale economiei circulare.

Conform forului european, autorităţile române trebuiau să revizuiască şi să actualizeze acest Plan, cel târziu în 2013. Comisia a iniţiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în septembrie 2015 şi a trimis României un aviz motivat în mai 2016, solicitându-le autorităţilor să adopte rapid aceste instrumente de bază prevăzute de legislaţia în materie de deşeuri.

Executivul comunitar afirma că România este unul dintre cele mai neperformante state membre în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor municipale solide. În 2015, aceasta a înregistrat cea mai mare rata de depozitare a deşeurilor din UE, mai exact 72%, cu mult peste media UE de 25,6%.

Pe data de 22 decembrie anul trecut, Hotărârea de Guvern privind Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD) a fost aprobată în şedinţa Executivului, acest lucru conducând la închiderea unei proceduri de infringement aflată în fază contencioasă. AGERPRES

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.