Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NATIONALNOUTATIPOLITICASTIRI

Lista senatorilor care au votat pentru interzicerea manifestarilor cu caracter legionar

VACAROIU - SENAT - PRESEDINTE

Un număr de 87 senatori au votat, ieri, pentru interzicerea manifestărilor cu caracter legionar pe teritoriul României, proiect iniţiat de preşedintele PNL, Crin Antonescu. Interesant este că deşi liberalii au iniţiat proiectul, aceştia nu s-au prezentat în plenul Senatului să-l susţină prin vot.

Tot interesant este faptul că proiectul a fost respins iniţial de către Comisia juridică, însă raportul de respingere a fost înlocuit recent cu unul de aprobare.

Dintre cei care au votat pentru interzicerea manifestărilor cu caracter legionar, doi sunt clujeni: Laszlo Attila (UDMR), fostul viceprimar al oraşului Cluj-Napoca, respectiv Alexandru Cordoş (PSD).

În fundamentarea proiectului se arată că fascismul a luat denumirea de Mişcarea legionară în România, precum şi a unor partide care au funcţionat până în1941.

“După decembrie 1989, mişcări, asociaţii sau partide politice şi-au revendicat ideologia legionară şi desfăşoară în spaţiul public acţiuni de promovare a ideilor legionare. Practica judiciară a demonstrat că neincluderea termenului legionar într-o reglementare care se referă la riscurile ce le poate produce extrema dreaptă identificată numai ca fascism, facilitează promovarea imaginii Mişcării legionare ca manifestare naţionalistă diferită de fascism”, adaugă Crin Antonescu.

Deşi senatorii au aprobat proiectul, Camera Deputaţilor este for decizional.

IovescuIoan
PăunescuTeiu
IlieşiuSorin
MarianValer
PelicanDumitruPC
MihaiCristian-DănuţPC
AnghelCristiana-IrinaPC
NistorVasilePC
NiţăMihaiPC
VâlcovDarius-BogdanPSD
DonţuOvidiu-LiviuPSD
TămagăConstantinPSD
CocaLaurenţiu FlorianPSD
BereanuNeculaiPSD
RotaruIonPSD
MarinNicolaePSD
CadărLeonardPSD
IsăilăMarius OvidiuPSD
BodogFlorian-DorelPSD
MutuGabrielPSD
MihăilescuPetru-ŞerbanPSD
VoineaFloreaPSD
AgrigoroaeiIonelPSD
FilipPetruPSD
SârbuIliePSD
CreţuGabrielaPSD
FederoviciDoina-ElenaPSD
CristacheIulianPSD
AndronescuEcaterinaPSD
LazărSorin-ConstantinPSD
DeneşIoanPSD
BumbuOctavian-LiviuPSD
StuparuTimoteiPSD
PopaFlorianPSD
ButnaruFlorinelPSD
PopLiviu-MarianPSD
SilistruDoinaPSD
DumitrescuFlorinelPSD
BadeaLeonardoPSD
BădălăuNiculaePSD
DumitrescuCristian-SorinPSD
MogaNicolaePSD
NicolaeŞerbanPSD
BujorDumitru-MarcelPSD
SavuDanielPSD
AnghelAdrianPSD
FiforMihai-ViorelPSD
VasilievMarianPSD
SaghianGheorghePSD
PopGheorghePSD
FireaGabrielaPSD
CroitoruCătălinPSD
BotaMarius-Sorin-OvidiuPSD
CordoşAlexandruPSD
SeverinGeorgicăPSD
FrăteanPetru-AlexandruPSD
CosteMariusPSD
ArcaşViorelPSD
BelacurencuTrifonPSD
DuruţAurelPSD
SuciuMateiPSD
ChiriacViorelPSD
PopaConstantinPSD
MocanuVictorPSD
DrăghiciDamianPSD
MohanuNicolaePSD
OpreaŞtefan-RaduPSD
MihaiNeaguPSD
PurecIon-SimeonPSD
ButunoiIonel-DanielPSD
TătaruDanPSD
PavelMarianPSD
ConstantinescuFlorinPSD
IoniţăDan-AurelPSD
MituAugustin-ConstantinPSD
NiculaVasile-CosminPSD
VochiţoiuHaralambiePSD
ValecaŞerban-ConstantinPSD
ChelaruIoanPSD
TomaIonPSD
CorlăţeanTitusPSD
KlárikLászló-AttilaUDMR
MarkóBélaUDMR
VeghAlexandruUDMR
PatakiCsabaUDMR
LászlóAttilaUDMR
TánczosBarnaUDMR

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.