LISTA RUȘINII – JEGURILE DE LA PSD care au votat împotriva dublării alocației copiilor.

ponta-gorghiu-e1432109169538

Organizația „Salvați Copiii” a postat pe internet lista cu parlamentarii care au votat împotriva măririi alocației, majoritatea fiind de la PSD.

Din păcate, proiectul legislativ a fost respins. În imaginea de mai jos puteți vedea cum a fost exprimat votul.

Salvați Copiii a participat, astăzi (n.r – marți), la ședința Comisiei pentru muncă și protecție socială (Camera Deputaților), organizată pentru a doua oară, în vederea dezbaterii amendamentului de dublare a cuantumul alocației la 84 de lei și de stabilire, pentru copiii cu dizabilități, a unei alocații unice de 200 de lei. Din nefericire, votul a fost negativ, considerându-se că nu sunt resurse pentru această măsură destinată copiilor, deși Administrația Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat public o creștere a încasărilor bugetare față de 2014 cu peste 6,4 milliarde de lei. Efortul financiar necesar pentru acoperirea alocațiilor propuse este de doar 1, 75 miliarde de lei, adică de aproape 4 ori mai puțin față de încasările de până acum la bugetul de stat.
În următoare săptămână, Salvați Copiii va propune Ministerului Muncii un plan de implementare graduală a creșterii alocației.

Iată cum arată lista!

vot-alocatii

Ce spune Alina Gorghiu

„Ordinul de partid a bătut și ultima urmă de umanitate, ieri, în Comisia pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților…Deputații puterii au respins, în bloc, majorarea alocației de stat pentru copii la 84 de lei. Regret că printre ei au fost și colege deputat. Pentru cei din PSD, familiile din România se mai pot descurca și de acum înainte cu cei 42 lei pe care statul îi alocă fiecărui copil”, notează Gorghiu pe pagina de Facebook.

Legea a primit aviz negativ în urma celor 11 voturi ale PSD, care s-a opus măririi alocaţiilor pe motiv că nu există fonduri bugetare suficiente.

Proiectul a fost respins de Senat, iar decizia finală va fi luată de Camera Deputaţilor. În luna martie, într-un schimb de repici pe reţelele de socializare cu Alina Gorghiu, premierul Victor Ponta afirma că alocaţia lunară peste copii este de 84 de lei. În realitate, alocaţia este de câţiva ani la nivelul de 42 de lei, în ciuda promisiunilor de dublare din perioada USL.

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

4 comentarii

  1. suntem niste dobitoci stam in casa si privim cand isi dau pensii speciale cand isi maresc salariile cand isi dau legi pt ei cand ne taie salariile ar trebui sa iesim in strada de cate ori nu ne convine ceva pt ca noi ii alegem pt noi nu pt conditii mai bune pt ei.

  2. PSD s-a opus,fenta politica sub lupa FMI ! Dar greu mai pricepe lumea politica in colonialismul prezent.

  3. Clar este nevoie de o revolutie ,una in care sa iesim chiar toti in strada ,si sa invingem,nu prin violenta ci prin numarul cetatenilor romani depasind numarul fortelor de ordine . Dreptate !!!

  4. Numește-o revoltă. Si pe cine să învingă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *