‘Legea fugarilor’, propusă de MJ: ‘Suntem totuși un stat european cu pretenții’

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, miercuri, că este de acord cu propunerea Ministerului Justiţiei privind adoptarea unei aşa-numite ”legi a fugarilor” care să asimileze evadării fapta persoanei condamnate definitiv care nu se predă autorităţilor în termen de şapte zile. Ciolacu a declarat, în acest context, că ”suntem totuşi un stat european cu pretenţii”.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, dacă susţine propunerea Ministerului Justiţiei referitoare la o ”lege a fugarilor” şi a afirmat: ”Să vedem forma. Categoric! Vedem cu ce ne confruntăm şi cred că e corectă abordarea. Nu poţi, un sistem întreg să încerci să condamni pe cineva şi în momentul în care trebuie să duci sentinţa la îndeplinire să nu îl mai găseşti acasă. Suntem, totuşi, un stat european cu pretenţii”.

Citiți și:  Tsunami pe scena politica. Dezvaluiri despre cele 100 de milioane de doze de vaccin

Ministerul Justiţiei a anunţat, marţi, că propune modificarea punctuală a Codului penal, pentru a întări funcţia de exemplaritate a pedepsei şi a apăra încrederea în Justiţie, printr-o ”lege a fugarilor”. Modificarea vine ca răspuns la creşterea numărului de condamnaţi ”fugari”. Astfel, devine evadare fapta persoanei condamnate definitiv de a nu se preda în termen de 7 zile.

Sursa: stiripesurse.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.