Legea care lovește puternic în ROMANII cu DATORII: Ce riscă persoanele care nu și-au plătit INTRETINEREA de cel puțin două luni

Proprietarii de apartamente care au datorii sunt încolțiți de un nou proiect de lege promulgat recent de președintele Klaus Iohannis. Sunt luați în vizor cei care nu și-au plătit întreținerea de cel puțin două luni.

Potrivit noului act normativ, asociațiile de proprietari pot ajunge la măsuri extreme pentru a recupera sumele datorate. Modificarea legii vine pe fondul numeroaselor situații în care proprietarii au acumulat datorii uriașe.

„Administratorul este obligat să notifice, în scris, proprietarul care are plăţi restante la cheltuielile comune ale imobilului, asupra datoriilor, şi să înştiinţeze preşedintele şi comitetul executiv al asociaţiei de proprietari despre restanţe“, se precizează în lege.

Dacă datoriile nu sunt achitate în temren de 60 de zile de la termenul scadent, preşedintele asociaţiei de proprietari poate acţiona în instanţă proprietarul. Totodată, asociaţia de proprietari poate pune ipotecă legală asupra apartamentelor şi un privilegiu asupra tuturor lucrurilor din apartament, pentru suma datorată la întreţinere.

Ipoteca imobiliară se înscrie în cartea funciară la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuţie din care rezultă suma datorată, numai după ce trec două luni de la scadenţă.

„Ipoteca imobiliară legală se radiază la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitanţei ori a altui înscris prin care asociaţia confirmă plata sumei datorate“, se arată în lege.

Aceasta va fi radiată de președintele asociației în termen de cel mult 10 zile de la data la care suma datorată a fost plătită de către proprietar.

În cazul în care se ajunge la executare silită pentru recuperarea datoriilor, primăriile au drept de preempţiune la preţ egal asupra locuinţelor.

„Aceste locuinţe vor fi folosite ulterior numai ca locuinţe sociale, proprietarii executaţi silit având prioritate la repartizarea acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile de acces la locuinţele sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare“, mai scrie în lege.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

nicio vizualizare
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile