Kovesi dă lovitura! Ar putea fi Procuror General: „O aşteptăm”

Laura Codruța Kovesi ar putea fi din nou Procuror General. Oficiali de la cel mai înalt nivel i-au făcut deja propunerea, iar acum se așteaptă un răspuns din partea fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție.

Mai precis, Kovesi ar putea ajunge Procuror General chiar în țara vecină României, unde noul prim-ministru se pare că o așteaptă cu brațele deschise. Ambasadorul Iurie Reniţă, preşedinte al Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană din Parlamentul de la Chişinău, a vorbit despre Kovesi, într-un interviu pentru Adevărul.

„Îi dorim doamnei Kovesi să reuşească la Bruxelles, dar dacă nu reuşeşte, să ştiţi că cu braţele deschise, frăteşte, o aşteptăm la Chişinău şi nu doar pe ea, dar şi echipa care ar putea s-o însoţească şi sperăm mult să reuşim. S-au făcut propunerile legislative care să permită acest lucru, chiar dacă n-au cetăţenia Republici Moldova, dar nu-i o problemă, că am putea să-i oferim această cetăţenie în câteva zile,” a declarat Iurie Reniță, care a adăugat: „Să fie procuror general al Republicii Moldova.”

Întrebat dacă i s-a făcut vreo propunere în acest sens Laurei Codruța Kovesi, oficialul moldovean a declarat: Ştiu că doamna prim-ministru Sandu a adresat mesaje, vedem acum, în funcţie şi de doleanţa şi de disponibilitatea ei. A fost o doleanţă a noastră, vedem şi cum va reacţiona doamna Kovesi. Sperăm mult să dea un mesaj pozitiv.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu