Klaus Iohannis, anuntul MOMENTULUI: Este vorba de multi bani

Preşedintele Klaus Iohannis se află în aceste zile la Bruxelles, unde are loc reuniunea extraordinară a Consiliului European. Şeful statului are veşti foarte bune pentru România, care au legătură cu banii pe care îi va primi ţara noastră.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că România o şansă mare să obţină o finanţare consistentă pentru următorii ani din partea Uniunii Europene.

Înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European, şeful statului a spus că este hotărât să se lupte pentru interesele României. „Sunt bani mulţi pe care îi discutăm”, iar ţara noastră poate obţine o finanţare consistentă pentru următorii ani, cu ajutorul cărora multe probleme vor fi rezolvate pe plan local.

„În total se negociază sume foarte astăzi, poate şi mâine (sâmbătă – n. red.), aici la Consiliul European. Eu sunt foarte hotărât să mă bat pentru interesul României în aşa fel încât să obţinem un rezultat consistent. Întreaga echipă care mă însoţeşte şi întreaga echipă şi de la Reprezentanţă şi cei din ministere au pregătit materiale suficiente.

Sunt relativ optimist că în final pentru România sumele vor fi rezonabile, vor fi consistente, dar, dacă m-aţi întreba dacă vom finaliza discuţiile astăzi şi mâine, cred că nimeni nu poate să răspundă. Este un scenariu optimist să finalizăm negocierile astăzi şi mâine. În Consiliu, părerile sunt încă împărţite. Se ştie că nu toată lumea este încă convinsă că propunerea care este pe masă e cea mai bună. Mă aştept la negocieri destul de complicate. Este chiar posibil să trebuiască după un timp să revenim să finalizăm aceste negocieri.

Important este de ştiut: sunt bani mulţi pe care îi discutăm şi pentru România este o şansă mare să obţinem o finanţare consistentă pentru următorii ani cu care vom reuşi cu siguranţă să rezolvăm foarte multe din problemele de la noi de acasă”, a declarat Klaus Iohannis, înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European care se desfăşoară la Bruxelles.

El a arătat că la reuniune se discută despre cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2020 – 2027 şi Planul de relansare economică.

Capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

131 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile