JEGURILE DIN POLITIE: Cazul revoltător al POLIŢISTULUI ORFAN UMILIT de ŞEFI. Agentul a stat două săptămâni în GREVA FOAMEI

politist-aurel-munteanu-moinesti_1-465x390

În semn de protest faţă de „toate abuzurile la care am fost supus în ultima vreme de conducerea IPJ Bacău şi de şeful Poliţiei Moineşti, comisar-şef Gelu Margină”, agentul Aurel Munteanu, poliţistul orfan crescut de amiralul Cico Dumitrescu – a cărui poveste a fost dezvăluită de „Evenimentul zilei”, în luna octombrie, anul trecut – a intrat, din nou, în greva foamei. Timp de aproape două săptămâni subofiţerul a refuzat să mănânce şi să bea lichide şi stat pe holul Poliţiei Moineşti aşteptând ca cele reclamate de el să fie verificate de autorităţile de la Bucureşti. Sesizat de Federația Sindicatelor Democratice a Politistilor din România „Al.I.Cuza”, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a decis, vineri, să trimită corpul de control la faţa locului iar Aurel Munteanu a renunţat la protest. „Domnul ministru m-a asigurat, prin intermediul reprezentanţilor trimişi la Moineşti, că se vor face verificări la cele sesizate de mine”, a declarat, pentru EVZ, poliţistul orfan.

Polițistul orfan a cerut, în luna octombrie,anul trecut, un control la Poliția Moinești și a depus memorii la IGPR și la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Aurel Munteanu a povestit, atunci, pentru “Evenimentul zilei”, că a fost umilit de șefii de la IPJ Bacău și amenințat că va fi dat afară, după ce a ridicat permisele de conducere unor oameni influenți din Moinești. Ulterior, au ieşit la iveală fapte grave de care este acuzat comisarul şef Gelu Margină, cel care stă neclintit la şefia poliţiştilor din Moineşti de 15 ani.

politist-greva-foamei-munteanu1Întâlnirea de la MAI: “Cei vinovaţi să fie traşi la răspundere, indiferent de funcţie”

În urma discutiilor, care au avut loc între președintele Federației Sindicatelor Democratice a Politistilor din România „Al.I.Cuza”,  Iulian  Surugiu şi Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, pe data de 04.03.2015, a fost prezentată situaţia existentă la Poliţia Oraşului Moineşti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, în special cazul gentului şef Aurel Munteanu, aflat în greva foamei. În urma discuţiilor de la sediul MAI, începand cu data de 05.03.2015,  ministrul Gabriel Oprea a dispus efecuarea unui control la Poliţia Oraşului Moineşti, anunţă Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP). Sindicaliştii solicită şi suspendarea din funcţie a şefului Poliţiei Moineşti, comisarul şef Gelu Margină, pe timpul efectuării controlului. “Sperăm că, de această dată, cei din cadrul Corpului de Control îşi vor face datoria cât mai corect posibil, astfel încât să scoată adevarul la suprafaţă, pentru ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere, indiferent de funcţia pe care o ocupă.”, se arată în comunicatul SNAP.

Acuzaţii grave: Poliţiştii sunt repartizaţi ca să nu taie calea hoţilor

SNAP precizează  şi acuzaţiile la adresa şefului Poliţiei Moineşti pe care i le-au adus la cunoştinţă minstrului Afacerilor Interne. Se precizează că la nivelul acestei unităţi de poliţie există o stare tensionată, conflictuală între factorii de conducere şi lucratori, situaţie care durează de aproximativ patru ani şi datorită faptului că şeful Poliţiei Oraşului Moineşti, comisar şef Gelu Margină, a aplicat aceeaşi politică dictatorială în relaţia cu subordonaţii, refuzand să-şi schimbe atitudinea şi comportamentul managerial.

“Organizaţia noastră a semnalat,  în repetate rânduri, diverse probleme şi abuzuri reclamate de către membrii din cadrul IPJ Bacau, dar care au rămas, încă, nerezolvate”, menţionează SNAP.

Iată doar o parte dintre acuzaţii :

• La Poliţia Moineşti există suspiciunea că poliţiştii sunt repartizaţi, cu bună ştiinţă, doar în anumite zone, astfel încat să existe trasee neacoperite unde să poată acţiona (circula) nestingherite, persoane certate cu legea (transport materiale lemnoase, petroliere, etc).

• Implicarea şefului Poliţiei Moineşti în activităţi de natură sindicală incompatibile cu funcţia profesională pe care o ocupă.

• Depozitarea unor cantitaţi de carburant, destinat autospecialelor de serviciu, la domiciliul şefului Biroului de Ordine Publica (poliţist aflat în aceeaşi funcţie şi în prezent).

• Comisar şef Gelu Margină, aflat în timpul liber, în ţinută civilă şi cu autoturismul personal, a oprit un autoturism în trafic, a solicitat şi ridicat documentele conducatorului auto, solicitandu-i să se prezinte a doua zi la sediul poliţiei, fără a respecta procedurile legale. Ulterior, a chemat şi pe tatăl persoanei respective căruia i-a restituit documentele fără a încheia un document de constatare/sancţionare în acest sens. Acest incident, reclamat de SNAP, a fost muşamalizat de conducerea IPJ Bacău, fără a fi sesizat parchetul competent, aşa cum prevede legea.

Singura măsură: agentul a fost declarat inapt pentru munca de poliţie

„Am intrat în greva foamei pentru faptul că, deşi am sesizat, în repetate rânduri, abuzuri ale şefului Poliţiei Moineşti, Gelu Margină, la conducerea poliției IPJ Bacău, domnului Oprișan Vasile, am făcut și petiții, nici în ziua de azi nu s-a luat  nicio măsură împotriva acestuia. Am relatat în scris petiții că șeful poliției municipiului Moinești a abuzat de mine, însă nu s-a luat nicio măsură.”, a declarat Aurel Munteanu, agent la Poliția Moinești. Mai mult, susţine poliţistul orfan, şefi din poliţia băcăuană ar fi dat declaraţii mincinoase despre el pentru a fi declarat inapt pentru munca de poliţie. “Am aflat că responsabili din IPJ Bacă sau din Poliţia Moineşti ar fi declarat că i-am ameninţat cu arma şi a făcut raport în care a spus că m-am urcat pe acoperişul sediului poliţiei ca să mă sinucid. Este incredibil modul josnic în care vor să mă elimine. Păi, să vă spun că m-am urcat, odată, pe acoperişul Poliţiei Moineşti pentru că mi-a dat ordin comandantul Margină. Spunea că s-a dat ordin de la Minister să fie curăţaţi ulucii de pe acoperiş, ca, atunci când plouă, să nu se mai scurgă ploaia pe pereţi”, ne-a povestit agentul.

A vrut să fie poliţist şi a ajuns să fie umilit

În octombrie, anul trecut, agentul șef Aurel Munteanu a făcut un gest necugetat: s-a baricadat într-un birou din sediul Poliției și a amenințat că se sinucide. Gestul său e considerat de mulți dintre colegii lui un mod de protest față de „atitudinea abuzivă” a comandantului, comisar șef Gelu Margină. Agentul a povestit, în exclusivitate, pentru „Evenimentul zilei” că, deși și-a dorit cu ardoare să îmbrace uniforma după ce un om al legii i-a salvat viața în copilărie, acum a ajuns să fie umilit de șefi. Atât agentul Aurel Munteanu cât și mai mulți colegi ai acestuia au relatat, pentru „Evenimentul zilei”, că gestul polițistului de la Ordine Publică a survenit în urma unei serii de abuzuri săvârșite de șeful Poliției Moinești, comisar șef Gelu Margină pe care conducerea IPJ Bacău le-a tolerat, deşi a fost atenţionată, de mai multe ori, despre situaţia tensionată din sânul instituţiei.

Ameninţat de şeful IPJ Bacău

Colegii lui Aurel Munteanu susţin că, înainte de acest incident, agentul, care avea și atribuții de polițist rutier, a ridicat mai multe permise de conducere ale unor oameni influenți din Moinești. În plus, i-ar fi făcut dosar penal chiar și unui fin al șefului IPJ Bacău, comisar șef Vasile Oprișan, pentru că a condus un autoturism pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat. Agentul spune că finul este, la rândul lui, un influent om afaceri pe plan local. Agentul a fost  umilit chiar de adjunctul şefului IPJ Bacău, Ionel Mirică, care l-a apostrofat că nu ar fi avut uniforma aranjată. Aurel Munteanu a renunţat la protest  după ce a ajuns la faţa locului şeful IPJ Bacău, Vasile Oprişan. La scurt timp, el ne-a povestit că însuşi şeful IPJ Bacău l-a ameninţat că, dacă „nu se cuminţeşte”, îi pune pe subordonaţii săi să declare că poliţistul orfan a vrut să tragă în ei sau că i-a lovit şi că îi va face dosar penal şi îl va da afară din poliţie. “Acest lucru chiar s-a întâmplat, deoarece comisia medicală de la Spitalul MAI m-a declarat, suspect de repede, inapt pentru munca de poliţist. Alţii, aşteaptă luni de zile un rezultat, pe mine m-au rezolvat repede”, ne-a povestit Munteanu.

Psihiatru:”Nivel profesional peste medie”

Pentru a demonstra că “nu este nebun”, cu ajutorul colegilor de la Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), el a făcut, în luna ianuarie 2015, o evaluare psihiatrică la un Cabinet privat. Din documetul transmis EVZ reiese că are “un nivel de satisfacţie pe plan personal, profesional şi social peste medie” şi recomandă “o reevaluare a instituţiilor abilitate în vederea expertizării capacităţii de muncă în domeniul de activitate”. Între timp, agentul a depus sesizări legate de fapte ilegale comise de şeful Poliţiei Moineşti atât la IGPR cât şi la MAI. Pe 23 februarie, văzând că nu se întâmplă nimic, Munteanu a intrat în greva foamei. El a mai protestat în acest mod şi în luna decembrie, anul trecut, dar a fost convins să renunţe după ce a primit asigurări din partea conducerii IPJ Bacău, că se vor lua măsuri faţă de cele sesizate de el.

Conducerea Poliţiei Moineşti:”Este inapt pentru munca de poliţie”

Conducerea Poliţiei din Moineşti a precizat, în urmă cu câteva zile, că este la curent cu protestul agentului, doar că, în urma comportamentului afişat până în prezent, acesta a fost declarat inapt din punct de vedere psihologic. „Agentul de poliție datorită comportamentului pe care l-a avut în cadrul subunității a fost trimis la o evaluare psihologică, în urma căreia s-a dovedit a nu fi apt pentru munca de poliţie.”, a declarat Răzvan Ghencea, comisar-șef Poliția Moinești, citat de esttv.ro.

Aurel Munteanu spune că nu se va lăsa până când se va face dreptate. Pe toată perioada grevei foamei, un echipaj medical i-a asigurat asistenţă.

Recomandat de Cornel Dinu, crescut de Cico Dumitrescu

Agentul șef Aurel Munteanu a fost angajat în Poliția Română în anul 1995. Până să ajungă la Poliția Moinești, el a lucrat, în București, la Evidența Populației și la Secția 2 Poliție. Apoi, la Poliția din Târgu Trotuș. „Am crescut la Casa de Copii din Târgu Ocna. Am fost singurul din 600 de copii care au absolvit Bacalaureatul”, ne-a povestit Aurel Munteanu. Agentul Munteanu ne-a mai povestit că, la începutul anilor  ‘90, a practicat arte marțiale la Clubul Dinamo.

„Am centura neagră la karate. Acolo l-am întâlnit pe domnul Cornel Dinu. Dumnealui m-a recomandat domnului amiral Cico Dumitrescu”, a dezvăluit agentul. El spune că amiralul Cico Dumitrescu, atunci când a văzut ce fel de tânăr este, i-a spus: „Eu te cresc!”. L-a adoptat, într-un fel, și a crescut în casa fostului demnitar din Cartierul Primăverii. „Am stat șapte ani acolo, într-o cameră de sub vila sa din Primăverii”. Agentul spune că a vrut să se facă polițist pentru că, atunci când era adolescent, a fost scăpat din mâinile unor bătăuși de un polițist. „De atunci, de când am văzut ce fel de om este cel care m-a salvat, am hotărât să mă fac polițist.” a mărturisit Aurel Munteanu. Drept urmare, el a urmat Școala de Subofițeri „Vasile Lascăr” din Câmpina și și-a urmat visul.

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *