Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
UMOR

Jandarmii recidivează: au bătut protestanţii din mulţimea adunată la Vatican pentru mesajul papal

ATENTIE: ACEST ARTICOL ESTE UN PAMFLET

Aflaţi în Italia în vacanţă cu familia – adică dom’ căpitan, care le e şi mamă, şi tată – câţiva jandarmi din Chitila şi-au dat din nou în petic. În dimineaţa Crăciunului, aceştia s-au mobilizat subit şi au intervenit în forţă în mulţimea adunată în piaţa Sfântul Petru din Roma. Motivul? Jandarmii aveau informaţii că printre credincioşii veniţi pentru mesajul papal “Urbi et Orbi” se aflau nu doar catolici, ci şi numeroşi protestanţi.
De teamă ca aceştia să nu tulbure liniştea publică, scandând măscări cu Roşia Montană sau gazele de şist, jandarmii au decis să acţioneze preventiv. Astfel, şi-au tras pe cap căştile de schi şi au format un cordon de protecţie în jurul papamobilului, altfel rămas gol pe parcursul ceremoniei, întrucât papa Francisc s-a adresat mulţimii de la balcon. Câţiva dintre ei, mai operativi, s-au infiltrat printre credincioşi, întrebând permanent “sei cattolico, bă?”. Acolo unde au primit răspunsuri negative, au acţionat conform procedurilor, cu îmbrânceli, călcări în picioare şi lovituri cu lumânările mari de botez din dotare.

“Ştim că protestanţii nu scapă nici un prilej să-şi protesteze protestele lor care le au. Dar noi nu puteam ca să-i lăsăm întru a-l deranja pe domnu’ papa, chiar dacă ne aflăm în vacanţă deci noi tot jandarmi rămânem totdeauna mereu şi ne facem datoria cum putem. Raportez că am procedat la anihilarea unui număr de 36 bătrâne protestante care s-a opus eliberării perimetrului dintre care imobilizând şi 21 suspecţi care vorbea limbi străine zicând ceva de «rosario» deci se pregătea să scandeze cu Roşia Montana când ne-ntorceam noi cu spatele”, se exprimă aproximativ, dar cu mândrie, jandarmul Brăduţ Sofrone.

Autor: Harald (aka Apatrid)

Sursa: Times New Roman

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.