Jaful care a șocat România. O familie a fost bătută în propria casă de patru persoane mascate și înarmate cu bâte

Apar noi detalii în jaful din cartierul Bucium, din Iași, acolo unde patru atacatori au noaptea peste o familie în casă, înarmaţi cu bâte și cu cagule pe faţă. Soțul a fost bătut serios și va sta două luni în spital, în timp ce femeia a reușit să se închidă în baie și să scape. Trei dintre atacatori sunt deja arestaţi, iar Poliţia caută şi o a patra persoană implicată.

Trei dintre atacatorii cagulaţi au venit tocmai din judeţul Vaslui pentru spargerea planificată dinainte în Iași. Incidentul a avut loc în noaptea de 13 spre 14 iulie. Din fericire, femeia a scăpat numai cu răni uşoare după ce a reuşit să se baricadeze într-o baie din imobil. Soţul acesteia s-a ales cu leziuni serioase şi a fost transportat la spital în stare de șoc.

Două luni de specializare pentru victimă
Ultimele informații arată că bărbatul are nevoie de 85 de zile de îngrijiri medicale în urma leziunilor traumatice suferite. Acesta a fost agresat fizic de cei trei indivizi, fiind lovit violent, de mai multe ori, cu bâtele. După ce au intrat peste familia aflată în casa din Bucium, cei trei tâlhari au plecat de la casă cu ajutorul unui autoturism. Ei s-au văzut nevăzuţi şi au fugit cu o sumă de 2.800 de lei şi 100 de euro, , scrie zdi.ro.

Anunțul poliției
„În fapt, se reţine că în seara de 13 iulie, în baza unei înţelegeri prealabile, inculpaţii s-au deplasat cu un autoturism condus de către inculpatul Daniel Loghin, din localitatea Buda, comuna Oşeşti, judeţul Vaslui, până în apropierea locuinţei persoanelor vătămate A.V. şi A.A., în cartierul Bucium, din municipiul Iaşi, iar în jurul orei 23 au pătruns fără drept, având feţele acoperite, în curtea locuinţei persoanelor vătămate, unde au aplicat lovituri cu un obiect contondent peste corpul persoanei vătămate A.V., cauzându-i acestuia leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 80-85 de zile de îngrijiri medicale, apoi au pătruns în locuinţa persoanelor vătămate, au ameninţat-o pe persoana vătămată A.A. ce era baricadată în baia imobilului şi au sustras suma de 2.800 de lei şi 100 de euro.

De asemenea, în ziua de 21 iulie, în jurul orei 20, inculpatul Alin Ionuţ Agrigoroaie a condus o autoutilitară pe drumurile publice, între localităţile Rafaila şi Buda, comuna Oşeşti, judeţul Vaslui, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule”, a transmis Dragoş Bordianu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Ar exista și un al patrulea agresor
De asemenea, poliţiştii ieşeni se află pe urmele unei a patra persoane bănuite că a luat parte la jaful din Bucium. Concret, anchetatorii cred că în planificarea şi punerea în practică a tâlhăriei din noaptea de 13 spre 14 iulie ar fi implicat şi un al patrulea individ, după cum Ziarul de Iaşi a anunţat în cursul zilei de ieri. Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, în cadrul acestui dosar penal, la finalul săptămânii trecute.

Sursa: capital.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *