“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
INTERNATIONALNOUTATISTIRI

ITALIA: Doi tigani beţi au devastat o biserică în noaptea de Înviere (Video)

vdgg

Doi tigani beți au devastat o biserică din Cesena, Italia, în noaptea de Înviere. Actul de vandalism a fost comis după slujba la care a participat comunitatea românească din zonă.

O înregistrare video amator arată dezastrul făcut de tigani în biserică. Băuți, cei doi au intrat și au dărâmat suporturile pentru lumânări, au distrus câteva bănci, apoi s-au dus în fața altarului, unde au distrus mobilierul care a fost folosit la Slujba de Înviere.

În imagini pot fi văzute steagurile României puse de credincioșii români veniți să celebreze Învierea lui Hristos. Cei doi vandali tigani au intrat și în altar, unde, de asemenea, au provocat distrugeri. În timp ce au făcut prăpădul, s-au și rănit. Când au auzit de incident, unii localnici au crezut că e un atac radical, care a fost însă dezmințit de oficialii italieni.

”Doi tigani care erau băuți, au intrat în biserica Institutului dei Lugaresi din Cesena, după celebrarea Paștelui Ortodox. Au spart geamurile, câteva bănci și s-au tăiat. Dar extremiștii islamici nu au avut de-a face cu asta”, a explicat Marco Censi, directorul Insitutului dei Lugaresi.

Înregistrarea video, care, potrivit ziarului La Voce del Trentino, a fost făcută de unul dintre polițiștii italieni care a intervenit, îi arată și pe cei doi tigani. Vandalii au fost încătușați și erau întinși pe iarbă, supravegheați de polițiști. Cei doi au fost ulterior duși după gratii.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.