ISTORIE

Deseori în istoria glorioasă a științei românești nume de geniu ale acestei nații au fost umbrite de către presa internațională care a vrut să fure românilor, neam bătut de soartă, gloria unor mari invenții. De la frații Wright, care au „furat” primul zbor de la Traian Vuia, „istoricii străini” în fapt agenți ai unor puteri mondiale, au trecut în umbră originile românești ale următorilor oameni de geniu români: Nicolae Teslea Probabil cel mai faimos caz, Nicolae Teslea s-a născut la 10 iulie 1856, în actuala Croație, localitatea Smiljan, ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea şi al Gicăi Măndici, o româncă care purta tricolorul în păr zi de zi. Deși a fost cea mai luminată minte a secolului XXI, inventând curentul wireless și tunul Teslea, Nicolae nu a uitat niciodată că este român, și mai ales Ortodox. Nu vorbea des despre originile sale, dar a avut mai multe răbufniri în fața presei în timpul „războaielor” purtate cu Thomas Edison (n. Tibor Arpad Edvarson) pe care l-a făcut „bozgor împuțit”. Liviu Pastor Născut pe 27 decembrie 1822 în Franța într-o familie de văcari-tăbăcari români săraci aduși de boierul Montebaron din Hunedoara să restaureze un chateau din Jura, Franța, tatăl Ion Iosif Pastor și-a modificat numele într-unul franțuzesc pentru ca fiul lui să poată prindă un loc la Școala Normală Superioară. Liviu Pastor era chinuit de consumul de lapte, pe care trebuia să îl bea la insistențele tatălui său, „că așa beam în Hunedoara și mă făcui ficior puternic, na!” Liviu a început să fiarbă laptele cu mămăligă și a observat că nu se mai strică și nu îi mai dă dureri de burtă. Asta a condus la descoperirea procedurii pasteurizării, un procedeu industrial deosebit de important pentru distribuirea lactatelor pe piață. Alexandru Graham Beliu Născut în 1847 în Edinbrugh, Scoția, tatăl …

Vasile Motrescu este cunoscut ca singurul partizan care a lăsat un jurnal în care descrie stările trăite în munţi, singurătatea, frigul, foamea, dar şi sentimentul de ură împotriva bolșevismului. Acesta a descris și modul în care a sărbătorit Paștele. Nascut la 11 octombrie 1920 în comuna Vicovu de Jos, județul Suceava, Vasile Motrescu, după ce este capturat prin trădare, este executat la Botoșani, pe 29 iulie 1958. „Este un caz unic în istoria rezistenței anticomuniste din România. Un țăran bucovinean sărac, Vasile Motrescu, constrâns de comuniști să ia calea codrului, a pus mâna pe armă spre a-și apăra libertatea și viață. În același timp, în anii 1952-1954, el notează zilnic ceea ce face și simte. Este singurul partizan anticomunist român de la care a rămas un Jurnal, în care a consemnat toate preocupările, suferințele și gândurile care îl frământau, toate evenimentele și speranțele care i-au marcat viața de om liber în sălbăticia munților, ziua și noaptea, vara și iarna”, se afirmă în prezentarea lucrării „Jurnalul unui partizan: Vasile Motrescu și rezistență armata din Bucovina, 1944-1958“, de Adrian Brișcă. Vasile Motrescu a descris și modul în care a petrecut Paștele, singur în munți: Vineri, 3 aprilie 1953 (Vinerea Paștilor) „Amărât și plin de gânduri am petrecut și această zi de cum m-am sculat, am ieșit la soare și citesc în Biblie și mă gândesc că vine Sfintele Paști și sunt aciulea. Paști petrecut în necaz, sunt disperat și fără nici o nădejde și eu din mila Domnului, până se va îndura Dumnezeu și mă va strânge după pământul celor vii. Stau la soare și mă gândesc la cei dragi de acasă, cum de Paști orice suflet cât de sărac și tot se bucură cel puțin de libertate și e la un loc cu toți oamenii. Numai eu stau pe pustii și …

În urmă cu 79 de ani, exact în noaptea de Înviere, aviația anglo-americană a bombardat Bucureștiul. Universitatea a fost distrusă parțial. Și Turnu Severin a fost atacat, scrie Adevărul. În Al Doilea Război Mondial, primul bombardament de noapte al aviației britanice asupra României a avut loc la Turnu-Severin. La data de 15 aprilie 1944, ora 23.00, în seara de Paşte, Severinul a fost lovit de 83 de bombardiere Wellington. A doua zi, în 16 aprilie, alte 100 de avioane americane au aruncat bombe asupra oraşului. Atacurile au lovit portul, gara, aerodromul şi parţial oraşul. În total, asupra oraşului de la Dunăre s-au efectuat 11 raiduri militare. În aceeași zi a avut loc al doilea mare bombardament anglo-american asupra Bucureștiului. Universitatea a fost distrusă parțial. La 4 aprilie 1944, peste 200 de bombardiere declanșaseră un prim atac. Timp de aproximativ o oră, avioanele au nimicit totul în cale. Mii de oameni au murit şi sute de clădiri au fost făcute praf. Au urmat alte distrugeri în zilele de 15 aprilie, 21 aprilie, 24 aprilie, iar infernul din Capitală a continuat şi în noaptea de 2/3 mai, între orele 01,10 şi 01,30, când 70 de avioane plecate din sudul Italiei au ajuns pe cerul Bucureştiului. În bombardamentele din aprilie 1944 asupra Capitalei, ţinta principală a fost Gara de Nord. SUA şi Marea Britanie îşi doreau ca astfel să împiedice transporturile militare spre frontul din Moldova, unde armata sovietică, aliatul lor, forţa înaintarea spre vest. „Deodată a început să cadă o ploaie de bombe dinspre gară, înaintând în «covor» spre centru. Ne-am refugiat în subsolul hotelului Union la care locuiam. Bombele cădeau în jurul nostru, zguduind hotelul de deasupra noastră. Antiaeriana noastră trăgea continuu. Afară părea că un infern se dezlănțuise. În adăpost, copiii au început să plângă și unele femei să scoată …

Nu-mi place să rezum istoria , dar o voi face. Nu-mi place să fiu categoric atunci când e vorba de probleme sensibile ale istoriei, dar, din nou, o voi face. Şi-o să înţelegeţi imediat de ce. Dacă n-aş face-o m-aş simţi vinovat, dacă o fac risc imens. refer însă să-mi asum riscul. Să începem! De când există ca subiect de drept internaţional, România nu a avut decât o singură ţară care a nutrit pentru noi o prietenie sinceră. Care-a fost acea ţară? Să fi fost Franţa, doar la şcoală ni s-a spus că ei „ne-au unit Principatele”? Aiurea, Franţa nu şi-a urmărit decât propriul interes. Dacă ne-am fi luat după jigodiile pe care-i credeam „garanţii noştri”, am fi fost distruşi. Să fi fost atunci anglo-americanii? Sigur că da, ăia care ne-au bombardat mişeleşte în Război? Nu ne-au iubit niciodat, nu ne iubesc nici acum. Atunci cine-a rămas? Parcă vă şi aud: „Să nu ne spui că Rusia!”. Evident că nu vă spun! Cum naiba să fie un imperiu prieten cu un vecin de talie mică? Evident că ruşii nu aveau cum să ne fie prieteni! Atunci? Reţineţi, vă rog, sau, mai bine, notaţi-vă pe ceva ca să nu cumva să uitaţi de-acum înainte. România a avut un singur prieten care a şi demonstrat că ne e prieten, fix atunci când aveam nevoie de cineva să ne sprijine. O singură ţară a manifestat faţă de noi o prietenie sinceră, iar acea ţară se numeşte China. Absolut nicio ţară din lumea asta nu ne-a iubit vreodată. China ne-a luat aşa cum suntem şi ne-a tratat de fiecare dată cu simpatie şi respect. Nu uitaţi asta! Şi nu uitaţi că noi, în ceea ce priveşte China, ne-am comportat ca nişte ghiolbani. Mai ţineţi minte intervenţiile „cu crampoanele” ale imbecilului securist de băsescu? Mai …

Uniunea Sovietică s-a născut din zvârcolirile bolșevice ale Zilei Internaționale a Drepturilor Femeii. Pentru a fi livrată la export ca Sărbătoare Mondială, comuniștii i-au inventat o istorie nouă, mai captivantă și curățată de crime. Reiau aici un text scris în urmă cu câțiva ani, la care am adăugat Post Scriptum de azi: Suntem pe 8 martie 1857, la New York. Orașul foșgăie de trecători, vânzători ambulanți, căruțe, biciclete, automobile. Din depărtare se aude un vuiet nelămurit care tot crește. Se apropie. Este o coloană de câteva mii de muncitoare textiliste. Nemulțumite de condițiile de muncă și viață, ele au declanșat greva și acum își strigă revendicările în stradă. Aliniate ordonat, rânduri-rânduri, majoritatea încă tinere, mărșăluiesc cu pumnul drept strâns ridicat spre cer, cu pletele fluturând în vântul călduț al primăverii. Pe bulevardele largi, însorite, printre buildingurile semețe ale tinerei metropole, cu vocile lor cristaline, dar ferme, cer în cor salarii egale cu bărbații și reducerea programului de muncă. Așa s-a născut Ziua Internațională a Femeii, din curajul unor proletare bărbate de a spune NU îmbuibaților, rapacilor patroni americani. Ce tablou încântător! Atâta doar că este fals. Un fals grosolan, plămădit la Paris în redacția publicației comuniste L’Humanité, finanțate de Moscova, sub semnătura militantelor Yvonne Dumont, Claudine Chomat și Madeleine Colin. Un fals care avea să cucerească lumea. Totuși, cum s-a născut 8 martie? În realitate, la Congresul celei de-a doua Internaționale Socialiste din august- septembrie 1910, de la Copenhaga, Clara Zetkin, sprijinită de Rosa Luxemburg, propune instituirea unei zile internaționale a femeii. Fără însă a se stabili vreo dată precisă, fie ea 8 martie sau alta. Născută în 1857 (poate că anul ei de naștere să le fi inspirat pe mistificatoarele de la L’Humanité), nemțoaica Zetkin (Eissner pe numele de fată) este o militantă marxistă și feministă, învățătoare și jurnalistă. …

VIPERILE LUCREAZĂ ȘI NOI DORMIM Da, dragi români, dușmanul ne-a pătruns demult în organismul statal, pe care, cică, noi îl legitimăm „democratic” cu prerogative guvernamentale. Dar, nu observăm cu câtă perversitate, șiretenie, înșelăciune și viclenie s-au strecurat în funcții de importanță capitală, elemente vădit ostile față de neamul românesc, angajate din ce în ce mai transparent în planul distrugerii ființei noastre naționale. Se petrec lucruri anormale, după gândirea noastră, se iau decizii aberante, ce frizează bunul simț și logica elementară, dar ne limităm a le califica nebunii, și atât. Dacă am merge cu gândirea mai departe ne-am da seama că în timp ce pentru noi aceste decizii sunt acte nesăbuite, în schimb pentru alții ele se înscriu într-un concept, într-un plan, desigur diabolic, dar elaborat, chibzuit, cu un scop clar definit. O ultimă nebunie de dată recentă, constă în retragerea titlului de Doctor Honoris Causa, Mareșalului Ion Antonescu, acordat în 1941, de către Universitatea București. Retragerea a fost decisă de aceeași universitate, mai precis de actuala ei conducere , care și-a permis aberația de a comprima perioada celor 82 de ani și să anuleze decizia conducerii din 1941, prin care s-a acordat acest titlu. Iată cum și această instituție a devenit instrumentul comisariatului sovietic, resetat sub denumirea de „Elie Wiesel”. Cum să te mai numești „universitate”, focar de învățătură, știință, înțelepciune, cultură, dacă ai neobrăzarea să invoci perfid „autonomia universitară” și așa zisele criterii „etice” în justificarea acestui act de-a dreptul descalificant? Puteți voi, senatul anului 2023, să anulați voința și hotărârea celui din 1941? Ați studiat Laudațio care a argumentat și susținut acordarea acestui titlu? Ce anume din acest laudațio nu corespunde adevărului? Ce știți voi de personalitatea Mareșalului Antonescu? Ceea ce v-a dictat Institutul „Elie Wiesel”? Aflu că președintele acestui senat, un anume Claudiu Paul Buglea, ar fi …

Dezgroparea unor rămășițe pământești și arme ale eroilor care au luptat pe Valea Oltului, în Primul Război Mondial, materializată într-o lucrare științifică, scoate la iveală informații extraordinare. La un secol de la sângeroasele bătălii care se dădeau în trecătorile Carpaților, inclusiv pe Valea Oltului, un grup de căutători de comori cu detectoare avea să dea întâmplător peste una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri ale acestui secol. Se întâmpla în 2016, într-un gol alpin din extremitatea vestică a Munților Făgăraș, în județul Vâlcea. La trei ani de la scoaterea la lumină a mormintelor unor soldați din Primul Război Mondial, detectoriștii aveau să înființeze „Romanian Military Archeology – RMA” , o asociație interesată de studierea zonelor de conflict din anii 1916-1918. Descoperirea lor a ajuns la cunoștința autorităților prin intermediul imaginilor postate pe o pagină de socializare. Doi ani de zile le-a trebuit instituțiilor abilitate din Vâlcea să deschidă un șantier arheologic în creierii munților , din cauza birocrației, dar și a pericolului uriaș prezentat de faptul că în ciuda asanării zonei, locul este încă presărat cu muniție rămasă din Primul Război Mondial. Săpăturile specialiștilor aveau însă să confirme teoriile vânătorilor de comori. Aceștia au descoperit nu doar osemintele a opt soldați, ci și modul înfiorător în care aceștia și-au găsit sfârșitul: surprinși de suflul unei explozii au murit cu arma în mână. Abia în 2019 a avut loc un ceremonial militar de reînhumare a celor șase eroi necunoscuți români și doi nemți . Lucrarea științifică destinată acestor cercetări scoate la iveală detalii extraordinare despre ce au însemnat luptele din Primul Război Mondial pe Valea Oltului, dar și ce moștenire grea au lăsat în urmă: munți de cimitire și de muniție, de povești, de fapte eroice și de drame încă nespuse. De fapt, acestea reprezintă doar vârful unui aisberg care completează istoria …

Majoritatea boierilor favorabili unirii Moldovei cu tara Romaneasca au facut parte din Masonerie u rolul acesteia a fost insa cu ostentatie negat, atît in perioada interbelica, cit si sub comunisti u In fostul judet Putna nu a existat o Loja inainte de 1859, astazi insa exista una cu o bogata activitate socio-culturala u Biserica Ortodoxa Romana si Vaticanul au condamnat oficial Masoneria, desi preoti si ierarhi catolici si ortodocsi au facut si fac parte, neoficial, din organizatie u Patriarhul Daniel nu este mason, dar recunoaste Masoneria Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, prin alegerea colonelului Al. Ioan Cuza ca Principe al tarii Romanesti la 24 ianuarie, dupa ce fusese ales la 5 ianuarie ca Principe al Moldovei, nu ar fi fost posibila fara interventia Lojilor masonice din tara si mai ales din Europa. Mai mult decat atat, ajungerea in acest punct strategic a dublei alegeri a unui singur candidat pare sa fi fost opera masonilor unionisti din cele doua Principate. Pregatirea terenului pentru acest moment important din istoria romanilor a inceput cu mult inainte, prin actiunile Revolutiei de la 1848, prima mare manifestare masonica din istoria Tarilor Romane. „Nu Masoneria, ca organizatie, a facut Unirea, ci masonii din cele doua Principate, cu ajutorul masonilor din Europa. Nu inseamna ca toti cei care au fost unionisti erau masoni, dar nu putem scrie istoria Unirii de la 1859 fara sa nu amintim eforturile duse de Lojile masonice din Moldova ai Tara Romaneasca, incepand cu Loja infiintata de Ionica Tautu la Iasi in 1825, cu Fratia lui Nicolae Balceascu si culminand cu cele trei Loji fondate de masonul francez Auguste Carance, la Iasi, Bucuresti si Galati, pentru a sprijini infaptuirea Unirii. Sunt realitati pe care nimeni nu le poate contesta”, ne-a spus Olimpian Ungherea, Maestru Venerabil in cadrul Marii Loje Nationale a Romaniei (MLNR) …

Unele site-uri ce figureaza in tabara traditionalista, consevatoare, ortodoxa si anti sistem, au adus anul acesta un elogiu lui Nicolae Balcescu (nascut in 29 iunie 1819 – decedat in 29 noiembrie 1852), numindu-l, intre altele, “mare patriot roman” sau “una dintre cele mai luminoase personalități ale Revoluției de la 1848”. Iar Revolutia de la 1848 n-a fost luminoasa. Iata si ce spunea masonul Dan Amedeo Lăzărescu: Crescuti in societatile secrete, literare si masonice, de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau si Cernauti, „pasoptistii” s-au desavarsit in lojile pariziene ca Les disciples de St. Vincent de Paul, Rose du parfait silence, Athenee des Etrangers, Fraternite des peuples. Aici se nasc si ideile de unitate europeana, precum Statele Unite ale Europei, ideal deopotriva al lui Giuseppe Mazzini, Nicolae Balcescu sau Kossuth Lajos”. Iar despre pasoptisti, Nicolae Iorga spunea: “În sfârşit, pe primăvară, sosiră din Paris tineri studenţi aparţinând clasei boiereşti mijlocii, care nu voiau să creadă într-o îngrădire în spaţiu a revoluţiei franceze. Unul dintre ei, C.A. Rosetti, credea realizabilă în cel mai apropiat viitor o înfrăţire idilică a tuturor oamenilor.” via saccsiv

Pe planul ideilor, lucrul care îi deranjează cel mai mult este că unele direcții de gândire și personalități consacrate (Zărnescu, mai ales) nu vorbesc despre presupușii caii verzi de pe pereții de acum patru sau cinci mii de ani, cazul așa numiților Evrei, Hebreux sau oricum le-am spune. Dacă într-adevăr au existat, ceea ce se afirmă des, dar nu se demonstrează niciodată, acești ”Evrei” nu au participat la împărțirea Țării Promise, proaspăt cucerite. Curios lucru, care ar trebui să ne dea de gândit. Pe vremea lui Moise și a urmașului său, Iosua, semințiile ce-și iau partea lor de pământ (din țara mai curând cucerită, nu promisă) sunt numite triburi, în vreme ce ”evreii” sunt numiți ”popor”. Trib sau popor nu este chiar tot una. Pornind de la nivelul ”trib”, de exemplu Iuda, combinându-se cu alt trib (Benjamin), celor două triburi le-au trebuit multe secole (probabil șase s-au șapte) pentru a deveni un ”popor”. Cam la jumătatea intervalului dintre împărțirea Țării Promise (între cele 12 triburi) a intervenit cucerirea Iudeii de către Babilon. Formarea poporului Iudeu a fost deci întreruptă de cucerirea babiloniană și a continuat după cei aproximativ 60 de ani de exil, prin legile și reformele Ezra-Neemia. Aceștia au rescris Biblia de la ZERO sau aproape, pe tema asta existând diverse legende. În același timp, lucru pe care aproape nimeni nu-l știe la noi, cele zece triburi, în frunte cu tribul Israel, deveniseră mai repede un popor (poporul Israel), care ”dispare” din istorie în 632, prin cucerirea asiriană și deportarea multor israelieni (israelieni, nu-i putem numi altfel, dar proveniți din cele zece triburi.) Așadar poporul mai închegat, al lui Israel, dispare în condițiile cuceririi asiriene, poporul nu foarte închegat al Iudeilor și Benjaminilor dispare, temporar prin cucerirea babiloniană și reapare prin bunăvoință persană, consolidându-se, apoi, ca urmare a reformelor …

Pentru a creşte popularitatea Maiei Sandu în România, securiştii au început să dea „pe surse” că individa de la Chişinău ar fi solicitat unirea Republicii Moldova cu România şi că Plăvanul, după ce iniţial ar fi refuzat, şi-ar fi dat acordul. E o ciudată campanie de PR care merge bine, paradoxal, pe ambele maluri ale Prutului. În Republica Moldova cetăţeanul de rând se teme de perspectiva unei ierni apocaliptice şi, sub presiunea instinctului de supravieţuire, e de acord „să se facă frate cu dracul până trece puntea”. De atfel, campania care la noi are elemente emoţionale, peste Prut are trăsături pragmatice, adică ceva de genul „ne facem fraţi cu ăia ca să ne dea curent, dar noi vom rămâne tot pe picioarele noastre că de unit nu se uneşte nici naiba”. Pentru mine e cât se poate de clară originea securistică a campaniei, însă nu asta e ceea ce mă interesează. Subiectul întregirii ţării e mult mai important decât orice şuşă securistică. De fapt, dacă e să judecăm drept, trebuie să înţelegem că întreaga problematică a unirii este momentan fără rezolvare. În primul rând populaţia Republicii Moldova NU VREA UNIREA. Am scris-o cu litere mari ca să se înţeleagă. Sondajele conform cărora aproape 50% din populaţie ar vrea unirea sunt absolut false. Personal nu cred că procentul depăşeşte 25%. Şi e normal să fie aşa întrucât, în timp ce vreme de un secol noi am plâns pierderea Basarabiei, dincolo de Prut s-a sărbătorit „independenţa”, iar după 1989 aşa-numita „statalitate” a Republicii Moldova. În fapt toate sunt şabloane false, adânc înfipte în inconştientul colectiv al moldovenilor. „Dacă veniţi voi peste noi, ne luaţi statalitatea” – îmi spunea un moldovean. Iar singura replică pe care am putut să i-o dau a fost o întrebare: „Ce-i aia statalitate”? Evident că mi-a îndrugat mai …

Azi, 11 noiembrie, numeroși prezentatori tv poarta o floare roșie în piept, în dreptul inimii, un gest prin care se dorește onorarea sacrificiului făcut de către soldații români pentru țara noastră. In dimineața zilei de 22 iunie 1941, Armata Română a început lupta împotriva forțelor sovietice, pe un front cuprins între munții Bucovinei și Marea Neagră. Bătălia pentru Basarabia şi Bucovina de Nord a impus şi pierderi în vieţi omeneşti, răniţi şi dispăruţi. Patru sute de mii de militari români au fost concentraţi pentru operaţiunile militare alături de Axă. La 27 iulie 1941, întreg teritoriul istoric românesc din est fusese eliberat. Lipseau teritoriile din vest:

Rusia țaristă a fost un stat naționalist condus de 3000 de mari familii ruse, în frunte cu țarul. Regimul țarist a fost în toate perioadele sale un regim naționalist rus pravoslavnic. Chiar și țarina Ekaterina a II-a, de origine germană fiind ea, a devenit o naționalistă rusă. Biserica Ortodoxă a fost tot timpul cupola care a ocrotit națiunea rusă. În fața altarelor ei s-au aplecat și cei mai temuți autocrați. Au fost și momente de conflict între puterea politică și prelați ai Bisericii Ortodoxe, dar aceste conflicte nu au avut un caracter distructiv. Niciuna dintre părți nu a dorit distrugerea sau măcar vătămarea instituțională gravă a celeilalte. Conflictele au fost doar episoade trecătoare din lupta pentru puterea politică de moment. Cu acest regim naționalist, țarii Rusiei au întărit statul, au făcut cuceriri, au dezvoltat cultura, au conservat în favoarea Rusiei și a dinastiei lor marile bogății ale țării. Evreii au pătruns de timpuriu în Rusia, fiind atrași de bogățiile țării și de faptul că poporul rus era înapoiat și în cea mai mare parte analfabet, ceea ce crea mari oportunități celor instruiți și dornici de înavuțire, cum erau evreii. Țarii ruși nu au permis evreilor să acceadă la putere politică, administrativă și economică, la nivel înalt. Din această cauză, regimul țarist rus a fost identificat în S.U.A. și în Occidentul Europei ca fiind antisemit și conducătorii organizațiilor internaționale evreiești au căutat îndelung soluții pentru a putea penetra și submina regimul țarist din Rusia. Din cauza antisemitismului țarilor ruși, în anul 1914, când a început Primul Război Mondial, S.U.A. a refuzat invitația și rugămintea Marii Britanii de a se alia împotriva Germaniei, invocând acest antisemitism al Rusiei, aliata Marii Britanii. Conducerea S.U.A., aflată deja sub mare influență, chiar sub control evreiesc, nu dorea să-i vadă pe antisemiții ruși, aliați ai Marii …

Evreii și-au băgat nasul coroiat și în Închisoarea Tăcerii de la Râmnicu Sărat și doresc să exploateze locația în interes propriu (de parcă nu tot dânșii au adus comunismul în țară). Redau mai jos articolul complet apărut în ziarul local “Șansa Buzoiană“: Astăzi a fost deschisă linia de finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență adresată culturii și creșterii ofertei culturale. Premierul Nicolae Ciucă a participat la semnarea contractelor pentru două proiecte importante– Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România și Memorialul „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat. ”Demersul nostru reprezintă acțiuni concrete de asumare a istoriei traumatice a secolului trecut și de onorare a memoriei victimelor totalitarismelor. Rolul lor este esențial în educarea tinerei generații în sprijinul adevărului și al valorilor democratice. Astfel de proiecte se înscriu în efortul european de a crea o cultură a comemorării și rememorării, România dovedind că își respectă angajamentele internaționale. Mai mult decât atât, prin înființarea celor două muzee, care ar fi trebuit create încă din anii 90, statul român îndeplinește o datorie esențială față de victimele Holocaustului și de cele ale regimului comunist, care vor avea astfel o mărturie oficială. Prin evenimentul de astăzi, Guvernul României reafirmă angajamentul profund pentru promovarea politicilor memoriei, ca parte a consolidării unei societăți incluzive, tolerante, care are în centrul său respectul față de libertate și drepturile omului. Un viitor democratic și prosper nu se poate clădi în absența condamnării ororilor petrecute în România secolului XX, interiorizării lecțiilor trecutului și apărării fundamentelor statului de drept”, a declarat prim-ministrul liberal Nicolae Ciucă. Premierul a subliniat că ambele proiecte sunt fundamentate pe dimensiunea educațională, iar tinerele generații vor putea înțelege lecțiile trecutului. În plus, specialiștii vor fi sprijiniți în cercetarea Holocaustului și crimelor comunismului. ”Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România va …

DE UNDE VINE UCRAINA? Mai am o postare pentru idioţii utili ai cauzei ucrainene. Ar trebui, cred, să începem de la origini. Aşadar, de unde vine Ucraina? Nu ţara, ci numele său. Păi în conformitate cu orice cercetător cu capul pe umeri, Ucraina vine din slavona veche răsăriteană. Termenul ukraina s-ar traduce prin „ţinutul de la margine” sau „zona de la hotar”. În limba română de zi cu zi echivalenul ar fi „fundul curţii” sau „grădina din spate”. Sau, mai bine, „mărginime” aşa cum m-au corectat mulţi! Aşadar, dacă Ucraina era ţinutul de la marginea imperiului cui aparţinea? Şi dacă limba din care provine termenul e slavona veche, ghici ciupercă ce-i acolo! Dan Diaconu

Invitatul jurnaliștilor Dan Andronic și Mirel Curea în podcastul Contrapunct EVZ a fost colonelul de Securitate Dumitru Burlan. Mulți ani la rând, acesta a avut ca misiune principală paza copiilor cuplului Ceaușescu, Zoe și Nicușor. Din când în când, pentru că semăna cu Nicolae Ceaușescu și pentru că „celui mai iubit fiu al poporului” îi era frică să nu fie victima unui atentat, îi lua locul. „Cel mai iubit fiu al poporului” nu a avut însă viață ușoară, fiind o victimă inocentă a șiretlicurilor consoartei. Prin natura meseriei, colonelul de securitate Dumitru Burlan a fost foarte apropiat de cuplul prezidențial Elena și Nicolae Ceaușescu. În calitate de bodyguard al copiilor acestora, Zoe și Nicușor, pe care îi supraveghea, fără însă să le asigure protecție, așa cum a subliniat în studioul EVZ-Capital, Burlan: El era sub papucul ei, dar fără să își dea seama Chestionat de jurnalistul Dan Andronic dacă soția fostului președinte îl controla și domina pe acesta sau cum se spune în popor, îl cam ținea sub papuc, invitatul a confirmat. „Elena nu-l avea cu nimic la mână pe Nicolae Ceaușescu. Totuși el era sub papucul ei, dar fără să își dea seama. El credea că este foarte grijulie”. Consecința a fost dependența totală a dictatorului de consoarta sa. „Era o femeie rea”, este de părere colonelul. Îi organiza controla viața dictatorului în detaliu Elena Ceaușescu s-a insinuat treptat în viața soțului ei până la nivelul în care îi controla toată viață. De exemplu, a chemat două persoane pentru a-i pune microfoane într-o perioadă când era bolnav. Pe ascuns a recurs chiar la tertipuri viclene, cum ar fi acela că îi asculta convorbirile dintr-o cameră alăturată. „A chemat doi oameni de la tehnic și i-a pus să îi pună microfoane lui Ceaușescu, pe motivul că acesta este bolnav și …

La 22 septembrie 1939 Elena Bagdad, grav bolnavă în sanatoriul TBC Bârnova, suferindă de opt luni, fu smulsă din patul de suferinţă şi dusă pe şoseaua Bârnova – Iaşi şi executată. Ajunsă în acel loc, îngenunche şi ridică o rugăciune către Dumnezeu. I se dădu ordin să se întoarcă cu spatele. – De ce? întrebă ea. – Ca să vă executăm. Atunci toată se revoltă. – Cum credeţi că unei legionare îi este frică de moarte? Să mă împuşcaţi din faţă, drept în inimă. Trageţi şi să nu vă tremure mâna. Dar mâna jandarmului a tremurat. Cinci gloanţe nu o doborâră. – Ce Dumnezeu, nu sunteţi în stare să trageţi? Vreţi să vă arăt eu cum se trage? Plutonierul S., o brută care îi făcuse multe necazuri, luă arma şi o ucide cu trei gloanţe, stingând în pieptul ei strigătul: „Trăiască Legiunea şi Căpitanul!”. Ucisă mişeleşte, fu lăsată să moară pe şosea. Un pădurar o găseşte odihnindu-şi capul pe un braţ. La vederea fecioarei adormită în Domnul, se închină şi fugi. Fu îngropată noaptea, ghemuită, mai mult în picioare, la locul zis „Lotul Dumbrava”. În timpul nopţii câinii scurmară ţărâna. Dimineaţa ţăranii puseră pământ deasupra, ca să-i acopere creştetul capului. Bolnavii de la sanatoriu au numit-o „Sfânta Domnişoară prigonită” (Aristide Lefa – mărturie publicată în ziarul Buna Vestire din 6 septembrie 1940) Elena Bagdad – o figură luminoasă O figură luminoasă din lupta noastră este şi Lenuțica Bagdad. Venea de pe meleaguri craiovene, ca şi camarada Nicoleta, cu care era prietenă. Fiică de colonel, dintr-o familie veche românească, purtând parcă pecetea nobleței cu care a fost investită, s-a dăruit cu tot elanul Mişcării pe care a iubit-o, secundând-o pe camarada Nicoleta. Era o fată voinică şi frumoasă, cu părul adunat in două coculețe la urechi. Cu figura ce exprima sănătate …

Dimineața zilei de 22 septembrie 1939 nu a fost una ca oricare alta. În zori, pe străzile orașelor din toate județele României se aflau câte două, trei sau patru cadavre expuse. În jurul lor, grupuri mari de cetățeni oripilați se adunau discutând și indignându-se. Victimele fuseseră arestate de Jandarmerie în timpul nopții și executate sumar. Între cei asasinați, o mare parte erau intelectuali, unii dintre ei minți strălucite ale României acelor ani. Regimul nu s-a sfiit să ucidă chiar și preoți. De exemplu, din cei patru legionari executați în județul Constanța, trei erau clerici. Chiar și un membru al familiei Cantacuzino s-a aflat printre victime: Alexandru era descendent direct al domnitorului Șerban Cantacuzino. Conform ordinelor primite de la Guvern, trupurile acestora au fost expuse, în locuri publice, cu interdicția înhumării timp de trei zile. În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui Carol al II-lea, 252 de legionari. Despre acest episod, istoricii preferă să nu vorbească, fie din teamă, fie urmare a unor angajamente politice. Iar multora dezbaterea acestui eveniment le displace profund. Dar să vedem care este povestea acestui eveniment care a murdărit iremediabil istoria noastră recentă și obrazul omeniei românești.   Pretextul masacrului S-ar putea spune că pretextul acestui masacru, care a distrus cea mai mare parte a elitei Mişcării Legionare, a fost împuşcarea premierului Armand Călinescu, în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Legionarii care au comis acest asasinat și-au justificat actul prin responsabilitatea lui Călinescu în asasinarea fără judecată a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, precum şi altor zeci de lideri legionari. Evident, din ordinul lui Carol al II-lea. Însă circumstanțele sub care s-a petrecut asasinatul contrazic această teză. Armand Călinescu fusese membru al …

Cine ştie cât de departe suntem de-a urî pe evrei – şi aceasta o poate pricepe orice om cu privirea clară – acela va vedea că în toate măsurile noastre restrictive numai dreapta judecată şi instinctul de conservare au jucat singure rolul principal […]. Pericolul nu este în împrejurarea că evreii ar acapara toată proprietatea, ci într-aceea că ei nu sunt – nu pot fi români, precum în genere nu sunt nici pot fi germani, englezi , franţuji, italiani. De ce să ne înşelăm de bună voie, arătând că înlăuntrul altor naţii ei a ajuns la cutare sau cutare grad de cultură? Nu vedem azi că simţământul de rasă e mai puternic în ei decât patriotismul, decât iubirea pentru naţia în mijlocul căria trăiesc? Nu-i vedem formând prin ,,alianţa izraelită” o internaţională curat ebraică, după a noastră părere mai periculoasă, pentru că mai mincinoasă, decât cea a lucrătorilor sau aceea a iezuiţilor? […]. Dar ce reprezintă ,,alianţa izraelită” cu filiale [le] ei din America, Anglia, Austro-Ungaria, Franţa, Italia, România? Se pretinde că, fiind evreii pretutindene oprimaţi, această alianţă are de scop să-i scape de opresiune […]. Punând o dată mâna pe presa europeană, care în genere nu mai are de ţintă luminarea, ci escitarea urelor între clase şi popoare, uşor li-e să spună orice minciună patentă. Publicul cafenelelor, blazat de ipercultura europeană şi setos de noutăţi de senzaţie, găseşte plăcere în citirea monstruozităţilor ce se vor fi petrecând în România. Evreii fac din jurnalistica europeană ceea ce au făcut din băuturile spirtoase la noi – otravă […]. Evreul care redigează „Pester-Lloyd” şi sumuţă pe maghiari contra germanilor şi a celorlalte naţionalităţi este acelaş care prin „Neue freie Presse” sumuţă pe germani contra maghiarilor. În toate ţările ţin cu cel tare, niciodată cu cel apăsat, şi se unesc cu acela întru …

Părerile sunt împărțite în Europa în ceea ce privește o posibilă limitare a vizele turistice pentru cetățenii ruși. Dacă Finlanda ar fi de acord cu o astfel de măsură, Germania se opune vehement. Suedia și Danemarca sunt indecise și spun că problema trebuie discutată, iar Norvegia spune că va susține orice decizie comună. Finlanda s-a pronunţat luni pentru interzicerea intrării turiştilor ruşi în Uniunea Europeană, în cadrul unei reuniuni a premierilor ţărilor nordice cu cancelarul german Olaf Scholz, relatează DPA. Vizele turistice pentru cetățenii ruși ar putea fi limitate ”Nu cetăţenii ruşi au început războiul, dar în acelaşi timp trebuie să fim conştienţi de faptul că ei susţin războiul”, a declarat şefa executivului finlandez Sanna Marin în timpul întâlnirii găzduite de Oslo. ”Nu cred că este corect ca cetăţenii ruşi să poată intra în UE şi în spaţiul Schengen şi să meargă să admire peisajele în timp ce Rusia omoară oameni în Ucraina”, a adăugat ea. Finlanda, ce are o frontieră terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia, ia în considerare modalităţi de a limita unilateral vizele turistice pentru cetăţenii ruşi. În ceea ce-l priveşte, cancelarul german Olaf Scholz s-a declarat împotriva unei interdicţii de intrare în UE pentru cetăţenii ruşi. ”Nicio decizie pe care o luăm nu trebuie să complice găsirea libertăţii şi fuga de dictatorul din Rusia. Nu este războiul poporului rus, este războiul lui Putin”, a subliniat Scholz. Şefa guvernului danez Mette Frederiksen a afirmat că ideea trebuie să fie dezbătută. ”Este de înţeles că unii europeni, poate în special ucrainenii, găsesc puţin ciudat faptul că Rusia a atacat o ţară europeană şi în acelaşi timp noi primim turişti dintr-o ţară care a atacat o altă ţară”, a afirmat ea. Omoloaga sa suedeză, Magdalena Andersson, a menţionat că guvernul său nu şi-a structurat deocamdată o opinie pe …

Acești sfinți minunați pe care se cuvine , spre Luminarea și curățirea noastră , a-i cunoaște ! Constantin Oprisan Prezent ! Material video realizat de Florentina Goroneanu:  

Emisiune de pe postul ~”corect politic”~ Realitatea TV despre Corneliu Zelea Codreanu, Maresalul Ion Antonescu, Petre Țutea și alte personaje. 

De la dr. Etienne de Harven: – Când jurnalista nordamericană Celia Farber a publicat cu îndrăzneală articolul „Scăpat de sub control: SIDA și corupția științei medicale” în Harper’s Magazine (martie 2006), unii cititori au încercat probabil să se liniștească că această „corupție” este un caz izolat. Acest lucru este departe de adevăr. Acesta este doar vârful aisbergului. Corupția în cercetare este un fenomen larg răspândit care apare în multe probleme de sănătate importante și presupus contagioase. Studiul științific al virușilor (sau prionilor în cazul bolii vacii nebune sau al BSE) a mers pe drumul greșit, practic, în același mod sistematic. Această cale implică întotdeauna câțiva pași cheie: inventarea riscului unei epidemii devastatoare, incriminarea unui agent patogen evaziv, ignorarea cauzelor toxice alternative, manipularea epidemiologiei cu cifre neverificabile pentru a maximiza percepția greșită a unei catastrofe iminente și acea promisiune de vindecare prin vaccinuri. Acest lucru garantează profituri financiare uriașe. Dar cum se pot realiza toate acestea? Pur și simplu bazându-ne pe cel mai puternic facilitator al luării deciziilor umane: FRICA. Nu asistăm la epidemii de virus, ci la epidemii de frică. Și atât mass-media, cât și industria farmaceutică poartă responsabilitatea principală pentru alimentarea temerilor, temeri care, întâmplător, alimentează întotdeauna afaceri fantastic de profitabile. Ipotezele de investigare referitoare la aceste domenii ale cercetării virusului nu sunt aproape niciodată testate științific cu controale adecvate. În schimb, ele sunt stabilite prin „consens”. Aceasta devine apoi rapid dogmă, menținută de mass-media într-un mod cvasi-religios, asigurându-se totodată că finanțarea cercetării este limitată la proiecte care susțin dogmele și excluzând cercetarea asupra ipotezelor alternative. Un instrument cheie pentru a menține disidența afară din dezbatere este cenzura la diferite niveluri, de la mass-media populară la publicațiile academice. Nu am învățat bine din experiențele trecute. Există încă multe întrebări fără răspuns despre cauzele gripei spaniole din 1918 și rolul …

Florin Dobrescu, in direct la Tomis TV, vorbeste despre Miscarea Legionara: via Incorect Politic

Dezvăluirea făcută de domnul Nicu Cohen privind una din încercările de constituire a unui stat evreiesc este și mai surprinzătoare, mai neașteptată. Cel puțin pentru mine, care sunt și nu prea sunt informat în multe chestiuni de istorie. Știam și eu despre crimele petrecute în anii 30 în U.R.S.S., numite „Holodomor”, nume pe cale de a deveni la fel de sinistru ca și „Holocaust”. N-am înțeles niciodată minima rațiune/explicație a cumplitei suferințe prin care a trecut țărănimea din Ucraina, supusă efectiv unui regim de exterminare prin arma cea mai inumană: înfometarea. Știam că organizatorii hecatombei au fost mai cu seamă bolșevici evrei, și mă minunam cât de puternică fusese ura de clasă a acestora, împotriva chiaburimii satelor. Putea lupta de clasă să degenereze într-un asemenea genocid? Și vine domnul Nicu Cohen cu explicația, mai simplă și mai cumplită: evreii sovietici, care au organizat moartea prin înfometare a milioane de țărani ucraineni/slavi de pe teritoriul Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene, urmăreau un rezultat demografic: scăderea ponderei ucrainene pe teritoriul republicii, în vederea constituirii la momentul oportun a unui stat evreiesc, a unei republici sovietice evreiești! Deja în Ucraina sovietică trăiau majoritatea evreilor din U.R.S.S. și se simțeau în largul lor, că într-un veritabil Israel. Ei făceau legea în U.R.S.S., dar mai ales în Ucraina. Prin exterminarea ucrainenilor, evreii își sporeau procentul demografic și puterea asupra republicii!… iar detaliul cel mai important: în speranța că rezolvă problemele ridicate de populația evreiască din Rusia, țarina Ekaterina (1762-17960), bine manipulată de sfetnici iudeo-fili, a dat un ucaz prin care evreii erau obligați să trăiască pe un anumit teritoriu din vasta Rusie, numit Zonă de Rezidență, teritoriu destul de vast, cam pe teritoriul ulterior numit Ucraina. Evreii s-au simțit foarte bine în această Zonă de rezidență care a devenit foarte repede un soi de stat în …

Crimele ”eliberatorilor” sovietici în județul Alba. Jafuri, violuri și asasinate în Alba Iulia și împrejurimi În septembrie 1944, a pătruns în județul Alba, venind dinspre Sibiu, ”glorioasa” armată ”eliberatoare” Sovietică, în realitate grupuri de soldați înfometați cu apucături de barbari. Istoricul Tudor Roșu, de la Muzeul Național de Istorie din Alba Iulia, a descris pe larg episodul într-un articol publicat într-o lucrare mai amplă dedicată județului (Județul Alba. Istorie, cultură și civilizație, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia 2015). Cei mai bătrâni locuitori ai județului, mai țin minte spaima pe care ei și familiile lor au simțit-o la venirea rușilor. Bilanțul tragic al unei singure nopți ”La imaginea terifiantă cu iz medieval contribuiau din plin cazacii călări. În localitățile aflate pe direcția ”glorioasei” armate roșii s-au petrecut obișnuitele episoade barbare. De exemplu, în doar 24 de ore, la 26/27 septembrie 1944, au fost devastate pe teritoriul județului Alba 87 de magazine, 1559 de locuințe, au fost luați 154 de cai, s-au înregistrat 3 morți, 2 răniți, 37 de femei violate etc” a scris Tudor Roșu. La Alba Iulia, rușii au căutat alcool, până au găsit ”paradisul” în pivnițele Episcopiei Roman-Catolice. După ce se îmbătau, căutau ”hăzăici”. Femeile, mai ales cele tinere, se ascundeau pe unde puteau: ”m-am ascuns o vreme cu celelalte lucrătoare din croitorie (…) într-o încăpere secretă (…) ieșeam numai noaptea să luăm apă și hrană. Tremuram toate să nu ne găsească. Copiii întrebau mereu de mine. Nu-i vedeam decât noaptea, când dormeau” descria o femeie groaza acelor zile. Triplă crimă la Oarda Istoricul din Alba Iulia a descoperit o serie de atrocități, petrecute în vecinătatea municipiului. ”La Oarda, sovieticii au ajuns în sat deși era în afara șoselei Sibiu – Cluj, în perpetua lor căutare de femei, oi, vite și ceasuri. Martorii evenimentelor își aminteau că teama …

Războiul Civil Spaniol, ar putea răspunde cunoscătorii. Da, așa este, toti trei au luptat în acest război, dar în tabere diferite. Primul, Valter Roman, ca voluntar în Brigăzile Internaționale Comuniste, maior și comandant al unui batalion de artilerie, ceilați doi, Moța și Marin, ca voluntari în „Tercio Extranjeros”, Legiunea Străină Spaniolă, căzuți în luptă de partea forțelor franchiste. Ceea ce, însă, nu se prea știe este faptul că cei doi au fost uciși în baza unui ordin dat chiar de Valter Roman. La puțină vreme după ce s-au înrolat în trupele franchiste și au intrat efectiv &icirc O sabie pentru colonel! Cu un an înainte, la 24 noiembrie 1936, generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino- Grănicerul, avocatul Ionel Moța, inginerul Gheorghe Clime, preotul Ion Dumitrescu-Borşa, avocatul Neculai Totu, economistul Bănică Dobre, avocatul Vasile Marin și prințul Alexandru Cantacuzino plecau în Spania. Misiunea lor era ca, în numele Legiunii Arhanghelului Mihail, să-i ofere în semn de omagiu colonelului Jose Moscardo Ituarte, eroul de la Alcazar, o spadă de onoare. Acolo, întreg grupul, mai puțin generalul, avea să se alăture trupelor generalului Francisco Franco, împotriva celor republicane, în ceea ce s-a numit Războiul Civil Spaniol. Memoria Prințului… “Pe la ora trei, ocupăm nişte tranşee înaintate. Bombardamentul reîncepe. Ionel Moţa ne strigă: «Dacă sîntem înconjuraţi, nu cade prizonier nimenea. Murim toţi împreună!». Sînt ultimele cuvinte. Exploziile obuzelor ne acopereau cu pămînt. O detunătură doborîtoare mă forţează să închid ochii. Cînd îi deschid, o clipă după aceea, privirea îmi cade, la un metru şi jumătate de mine, asupra unui corp întins cu faţa spre pămînt. Îngenunchiu şi îi ridic capul. E Ionel Moţa. La un metru zace Vasile Marin, cu spatele proptit de peretele tranşeei. Mă întorc şi urlu lui Clime şi părintelui Dumitrescu, peste vuietul gloanţelor şi al obuzelor: «Ionel şi Marin sînt morţi!». Peste …

Exista lucruri care se tin sub tacere de frica, de rusine sau pentru a evita oprobiul societatii. Presa occidentala din utima perioada a reusit sa patrunda intr-una din tainele suferintelor populatiei civile din Germania in vara anului 1945: trupele sovietice care ocupasera tara au primit „liber” de la comandantii lor sa violeze in voie femeile germane. Intr-un material dedicat acestui caz, postul de televiziune France 24 a reusit sa obtina in premiera informatii de la aceste femei, poate astazi septagenare sau octogenare, care dupa trecerea timpului au hotarat sa faca publica experienta cumplita prin care au trecut. Nu a depus undeva vreo plangere. Nici n-avea unde. Politia germana disparuse, iar la noua administratie militara a ocupantilor era periculos sa te prezinti.Dupa estimarile ziaristilor, este vorba de circa doua milioane de victime. Nu se stie daca vreuna din ele a La timpul sau, subiectul era tabu, cu atat mai mult in Germania de Est. Exista lucruri care se tin sub tacere de frica, de rusine sau pentru a evita oprobiul societatii. Presa occidentala din utima perioada a reusit sa patrunda intr-una din tainele suferintelor populatiei civile din Germania in vara anului 1945: trupele sovietice care ocupasera tara au primit „liber” de la comandantii lor sa violeze in voie femeile germane. Intr-un material dedicat acestui caz, postul de televiziune France 24 a reusit sa obtina in premiera informatii de la aceste femei, poate astazi septagenare sau octogenare, care dupa trecerea timpului au hotarat sa faca publica experienta cumplita prin care au trecut. Nu a depus undeva vreo plangere. Nici n-avea unde. Politia germana disparuse, iar la noua administratie militara a ocupantilor era periculos sa te prezinti.Dupa estimarile ziaristilor, este vorba de circa doua milioane de victime. Nu se stie daca vreuna din ele a La timpul sau, subiectul era tabu, cu atat …

ISTORIE INTERZISĂ În școală învățăm că asasinatul politic sau atentatul terorist ca formă de luptă politică ar fi fost inaugurate în istoria noastră de legionari. Ei bine, a venit momentul să aflăm că nu este așa. Europa acestor zile și întreaga omenire trăieşte sub semnul terorismului, al fricii cumplite de atentate, de atacuri cu bombă. Deocamdată România pare a nu fi atinsă de acest flagel, slavă Domnului. Dar cândva am avut şi noi teroriştii noştri. Mai exact, după realizarea României Mari. În 1920, Bucureștiul cunoștea deja trauma atacurilor teroriste. Sigur că anumite pagini din istoria României nu convin unor cercuri politice care astăzi încearcă să smulgă naţiunile de pe linia lor de viaţă, în tentativa de ridicare a unei noi ordini internaționale, fundamentată pe însăşi negarea fundamentului creştin al civilizaţiei sale milenare şi identităţii naţionale a popoarelor ce o alcătuiesc. Dar să vedem ce s-a întâmplat în urmă cu un secol. În ziua de 8 decembrie 1920, avea loc primul atentat terorist după formarea României Mari şi primul atentat săvârşit cu bombă pe teritoriul țării noastre. Actul sângeros a fost pus la cale de o celulă radicală comunistă, condusă de militantul de etnie evriască Max Goldstein. Din grupul criminal mai făceau parte Saul Osias și Leon Lichtblau, la rândul lor evrei. Aceştia au instalat o bombă artizanală în Senatul României, care în urma exploziei, declanșate la ora 14.30 înainte de reînceperea şedinţei de plen, i-a ucis pe Ministrul de justiţie, Dimitrie Greceanu (decedat la spital), pe episcopul greco-catolic Demetriu Radu și pe parlamentarul Spirea Gheorghiu (decedat la spital). Au existat şi răniţi, printre care președintele Senatului, Constantin Coandă, episcopul ortodox Nifon și episcopul ortodox Roman Ciorogariu. Materialul explozibil a fost aşezat cu o seară înainte sub scaunul prezidenţial, lângă fotoliul regal şi cel al principelui moştenitor. Acesta era de fapt …

Poate că titlul mai precis ar fi fost Camera Deputaților aprobă circumcizia cerebrală a elevilor cu “Istoria Evreilor. Holocaustul”. Bine că învățăm tot mai puțin despre istoria Românilor, dar ni se bagă pe gât istoria străinilor. Inițiatorul este nimeni altul decât Silviu Vexler, Jidanul care continuă să combată românismul prin lege, așa cum l-a învățat mentorul său Aurel Vainer. g4media: Camera Deputaţilor a aprobat proiectul privind introducerea disciplinei şcolare „Istoria Evreilor. Holocaustul” Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, propunerea legislativă privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului, care prevede introducerea unei discipline şcolare cu acest obiect în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional, relatează Agerpres. Unii dintre voi care sunteți elevi abia așteaptă să înceapă lecțiile obligatorii despre istoria Jidanilor, așadar am pregătit o bibliografie alternativă despre holocaust, să știți ce să răspundeți când vă ridică în picioare sau la test. Cărți Înșelătoria Secolului XX – O foarte puternică lectură despre holocaust, o carte scrisă după rigori științifice. Autopsia Holocaustului – Unii o descriu ca fiind cea mai bună carte despre holocaust în sensul în care te învață cam tot ce ai nevoie să susții o teză sau o prezentare pe tema holocostului. Minciuna lui Ulise – povestea unui Francez comunist capturat de Nemți, care a ieșit din lagărul de concentrare, a citit literatura scrisă de foștii lui coleg de lagăr, a fost înfuriat și consternat de minciunile pe care le-au scris, așadar a elaborat lucrarea Minciuna lui Ulise, în care explică prin ce a trecut, fără să exagereze. Circumcizia – Complotul Tăcerii – Dacă vorbim despre istoria Jidanilor trebuie să vorbim și despre circumcizie, un subiect complex în sine, secundar față de holocaust în contextul lecțiilor la școală, dar util pe viitor pentru cine dorește să se specializeze pe chestiunea jidănească. Situația Evreilor din România – singura carte trimisă la topit după 1989. …

Mișcarea legionară a reprezentat un punct de cotitură în istoria României, devenind una dintre cele mai violente mișcări cu care s-a confruntat scena politică românească. Având ca bază ideologică un naționalism dus la extrem și o credință pe care de multe ori o foloseau drept un paravan pentru crimele și atrocitățile făcute. Inspirația lui Codreanu Corneliu Zelea Codreanu, liderul mișcării legionare din România, a avut posibilitatea de a se inspira de peste granițele țării, regimul lui Adolf Hitler fiind un exemplu în aplicarea violenței și a crimei ca mijloc de luptă politică. Unul dintre simpatizanții lui Corneliu Zelea Codreanu, Ioan Victor Vojen, fost legionar închis în penitenciarul din Aiud, avea să declare Securității că: “ uniformele, cîntecele, organizația paramilitară, toate sînt introduse în “legiunea” sa sub influența partidelor naziste.” O greșeală pe care reprezentanții Legiunii au considerat-o fiind fatală pentru Corneliu Zelea Codreanu a fost declarația sa în politica externă prin care anunța că “ în momentul cuceririi puterii va schimba în 48 de ore politica tradițională trecînd de partea Axei. Se înfeudează astfel Germaniei hitleriste fără să cunoască intențiile acesteia, fără să știe de planurile de expansiune conform cărora românii trebuiau să fie dizlocați din lanțul Carpaților și zvârliți departe spre Răsărit.” Luptă în interesul Germaniei naziste Războiul dintre naziști și comuniști a fost purtat de cele mai multe ori pe muchie de cuțit, rezultatul final putând fi schimbat în fiecare secundă. În pragul capitulării Germaniei din 1945, unul dintre cei care a continuat lupta împotriva comunismului a fost chiar Horia Sima, cel care se afla în fruntea unui așa-zis guvern fantomă din Viena, pus în slujba nemților. Dumitrescu Ion avea să declare în 1963 că: “După 23 august 1944, merg în alianță cu trupele sovietice să desrobească Ardealul și să lupte contra nemților. Sima ține la radio o …

Despre Ion Tobă, zis ”Hatmanul”, și despre vitejiile lui din Al Doilea Război Mondial s-au scris diverse articole în ultimii 30 de ani. Ceea ce nu s-a scris și nu s-a spus este etapa din viața căpitanului, de după 23 august 1944, și până la finalul războiului. Istoricul clujean Ottmar Trașcă a descoperit noi amănunte despre viața lui Ion Tobă (foto – în centrul imaginii), în perioada în care acesta a fost fost maior în Waffen SS. Istoricul a descoperit în arhive, mai multe fotografii cu Ion Tobă, în uniforma ”capului de mort”, informația fiind o premieră. ”În ce privește viaţa şi activitatea maiorului Ion Tobă zis „Hatmanul” s-a scris puţin în cadrul istoriografiei române, accentul fiind pus pe rolul jucat de căpitanul (pe atunci) Ion Tobă în prevenirea ocupării de către Armata Roșie a mănăstirii Putna la începutul lunii iulie 1940, în urma acceptării de către România a ultimatumurilor sovietice din 26-27 iunie 1940. În schimb, lucrările, studiile ori articolele de presă referitoare la maiorul Ion Tobă menționează cel mult în treacăt faptul că ofițerul fiind plecat la specializare în Germania nazistă a refuzat după 23 august 1944 să recunoască noul guvern de la București și a ales să continue lupta alături de cel de-al III-lea Reich”, spune istoricul Ottmar Trașcă. Viața lui Ion Tobă a făcut obiectul unei cărți scrise de un istoric militar Dani Gîju, în 2005, care se numește ”Zodia capului de mort”. Cu toate acestea, spune Ottmar Trașcă, cartea are multe inadvertențe în ceea ce-l privește pe ofițerul român Ion Tobă, care pentru faptele sale de curaj a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul, clasa 1, cea mai înaltă dinstincție militară din al doilea război mondial. Cum a rămas să lupte pentru SS Potrivit lui Ottmar Trașcă, legendarul ofițer român a fost încadrat în 1939, …

Redăm o conversație care a avut loc la comentarii la ultimul articol semnat Vasilică Militaru Cat timp va exista termenul de “holocaust al evreilor din România”, partida se incheie cu un “2”, pierdem pe teren propriu Alexandru Balcu: Chiar dacă informația oferită de către președintele Israelului nu e de neglijat, eu cred că discutăm despre o falsă problemă: cea a holocaustului. Cât timp vom încerca doar să ne apărăm, spunând că “nu domle’, nu au pierit în holocaust (!) x+1 evrei, ci doar “x” evrei, facem jocul lor. Ideea e de a pune în discuție noțiunea de holocaust și de a demonstra că nu a fost nici un holocaust. Dacă nu aducem în dezbatere ideea de cauză-efect, n-am făcut nimic. Și dacă am demonstra să zicem, cu acte și indubitabil că doar un singur evreu a fost ucis în România (să zicem că unui soldat român i s-a descărcat arma din greșeală), dar ne împăcăm cu afirmația “în România a fost un holocaust al evreilor, soldat cu uciderea unui evreu”, tot n-am făcut nimic. Dacă la nivel oficial Elie Wiesel e considerat în continuare un martir/erou/luptător, etc, deși s-a dovedit clar că nu a fost decât un impostor, credeți că “haustologii” se vor împiedica de un număr? Nu-i interesează pe ei numărul, nu dau oricum doi bani pe viețile celor care au pierit atunci, indiferent de naționalitate sau etnie, pe ei îi interesează ca termenul și ideea de holocaust al evreilor să se perpetueze la nesfârșit, pentru a extorca de bani și a pune permanent o presiune psihologică asupra națiunilor pe care ei le acuză de “holocaust”. Așa și cu țara noastră – că se va numi muzeul holocaustului evreilor sau muzeul holocaustului evreului, tot va fi un scuipat pe obrazul nostru. Cât timp va exista termenul de “holocaust al evreilor din România”, partida se încheie cu …

ACUZATII EXPLOZIVE: copiii criminalilor în masă, vârfuri ale marxismului de rit nou, reeducatori publici și răsfățați ai tuturor guvernărilor Protagonistul următorului interviu e o legendă vie a Gulagului românesc. Este vorba despre domnul Ion Varlam, născut în 1938 și descendent al unor familii boierești ale căror istorii se împletesc de secole cu istoria României. Arestat, anchetat de Securitate și condamnat la vârsta de doar 14 ani, Ion Varlam avea să ispășească nu mai puțin de 9 ani prin închisori și lagăre de exterminare, până în ꞌ63, când a fost eliberat și chinuit în domicilii obligatorii, mereu în vizorul poliției politice. Nu fără mari greutăți, în ꞌ65 reușește să plece din țara-lagăr și se stabilește la Paris, unde se implică activ în acțiunile anticomuniste ale Exilului românesc. La un moment dat e invitat în cocheta casă a lui Mircea Eliade, la o petrecere unde România îi bântuia teribil pe toți cei prezenți și unde poartă o discuție revelatoare cu maestrul, acesta fiind curios să afle detalii ale detenției politice. Concluziile acelei discuții l-au urmărit întreaga viață pe tânărul de odinioară, episodul fiind zugrăvit cu lux de amănunte în acest interviu. Ion Varlam va fi un apropiat al marilor nume aflate în Exilul parizian și nu numai. Om de dreapta asumat, anticomunist forjat în temnițe și lagăre ale groazei, fostul învățăcel al maestrului-deținut Alexandru Ivasiuc (în locul căruia a încasat, de la torționari, o bătaie soră cu moartea) va studia științele politice, dreptul și finanțele publice, remarcându-se și printr-o prolifică activitate publicistică. Autor de volume, Ion Varlam a revenit în România în februarie 1990 și a făcut ani de zile politică țărănistă, rămânând în permanență o voce incomodă și un mărturisitor neîmblânzit al genocidului comunist. Este activ politic, de câțiva ani fiind președintele Partidului Corectei Guvernări. De notat că prezentul interviu a …

Documentul intitulat “Însemnări din celulă”, semnat de ex-mareşalul Ion Antonescu în seara de 23 august 1944, la câteva ore după lovitura de stat de la Palatul Regal din Bucureşti. Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15,30 pentru a-I face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinsă pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape 2 ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu. I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la Anglo-Americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 [august 1944], cu Dnii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei [de 23 august 1944] cu Dl G. Brătianu. D-lui Clodius i-am vorbit în faţa D-lui M. Ant[onescu] pe un ton răspicat şi i-am amintit că atât prin Dl M. Ant[onescu] de acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei ca, dacă frontul nu se va menţine pe linia Tg. Neamţ-Nord Iaşi-Nord Chişinău-Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului. I-am arătat D-lui Clodius că nici o ţară, şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia Ruşilor. I-am cerut ca şi Dl M. Ant[onescu] să …