ISI BAT JOC DE NOI! Senatul A MARIT PENSIILE parlamentarilor!

breaking

Plenul Senatului a adoptat, luni, cu 92 de voturi ‘pentru’, 4 abtineri si doua voturi împotrivă, un proiect de lege ‘privind reglementarea experientei profesionale’, potrivit căruia anii de mandat ai parlamentarilor se iau în calcul la calcularea pensiei. În lege intră, pe lângă parlamentari, toți aleșii locali precum și toate funcțiile numite din categoria demnitarilor precum și cele asimilate celor de demnitate publică..

Durata exercitarii functiilor de demnitate publica alese si numite și cele asimilate funcțiilor de demnitate publică constituie vechime în muncă și în specialitate și se ia în calcul la promovare și la acordarea tuturor drepturilor bănești rezultate din acestea, inclusiv la calcularea și recalcularea pensiei„, se arată în proiectul de lege adoptat de Senat, proiect inițiat de 10 senatori PSD.

Din provedere rezultă faptul că cei vizați de lege ar putea primi inclusiv salarii mărite, nu doar pensii.

În Senat nu a fost prezentat niciun studiu de impact bugetar cu privire la efectele adoptării legii și nici numărul de persoane care vor beneficia de prevederile actului legislativ. Cu toate acestea, Guvernul a anunțat în plenul Senatului că susține proiectul de lege, iar proiectul a trecut foarte rapid fără dezbateri din partea senatorilor.

„Normele metodologice privind procedura echivalarii ca experienta in specialitate  si in munca se adopta prin Hotarare de Guvern in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi”, mai prevede legea.

Senatul este prima cameră sesizată și proiectul merge la Camera Deputatilor in calitate de camera decizionala.

VEZI SI: Ea este AMANTA lui Gabriel Oprea

2 comments

  1. Alionescu Ionut

    correct! sa contribuie la bugetul de pensii toti, proportional cu venitul! sa nu se mai limiteze contributia la sanatate si pensie ci sa se limiteze cuantumul pensiei maxime de stat! sa se elimine toate pensile speciale! cei care aduc un aport deosebit la dezvoltarea societatii, sa fie recompensati la acel moment(si sa plateasca toat ceea ce datoreaza statului, la acel moment)! sa se lege salariul minim pe economie de venitul pe cap de locuitor, iar salariul maxim, la Stat, sa fie de cel mult 6 ori salariul minim! orice cetatean roman sa primeasca un venit minim garantat in cuantum de 1/2 din salariul minim pe economie, cu conditia sa cedeze statului proprietatile imobiliare si auto pe care le detine, iar statul sa-i asigure o locuinta sociala echivalenta a 1/2 garsoniera!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *