IPOTEZA TERIBILA în cazul taxiului spulberat de tren . Un bărbat a murit, soţia lui a sărit din maşină


Tragedie, ieri după-amiază, la o trecere de cale ferată pe Valea Cernei, la Orşova. în Mehedinţi, după ce un taxi a fost spulberat de tren. Potrivit ultimelor informaţii, se pare că motorul maşinii s-ar fi oprit pe şine.

Nenorocirea s-a produs pe un drum neasfaltat şi îngust din Orşova, la o trecere peste calea ferată cu vizibilitate redusă, spun oamenii.
Un bărbat de 57 de ani era pasager pe scaunul din dreapta al unui taxi şi se întorcea acasă, ieri după-amiază, împreună cu soţia sa.

La o trecere cu calea ferată semnalizată cu indicator de oprire (STOP) și trecere la nivel cu calea ferată, şoferul taxiului din Orșovanu nu ar fi respectat semnificația indicatoarelor, moment în care a fost lovit de un tren marfar ce deplasa din direcția Timisoara – Drobeta Turnu Severin.

La locul accidentului au intervenit o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și 2 SAJ.
Bărbatul de 57 de ani se afla in stop cardio-respirator, în momentul în care a fost descarcerat de către pompieri. Din nefericire, la scurt timp, în ciuda eforturilor şi manevrelor de resuscitare, pasagerul a fost declarat mort.

Cea de-a doua victimă, soţia bărbatului, a suferit traumatisme la nivelul capului. Ea a reuşit să sară din maşină, înainte ca maşina să fie spulberată de tren.

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *