Ion Cristoiu: „De ce au scăpat de pușcărie agresorii Jandarmeriței?

Ion Cristoiu: „De ce au scăpat de pușcărie agresorii Jandarmeriței? Pentru că erau în misiune! Mă bucură sentința. Îmi confirmă teza potrivit căreia la 10 august s-a încercat Dărîmarea Guvernului prin Diversiunea numită „Mortul”

Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat pe blogul său informația conform căreia agresorii jandarmeriției Ștefania, de la protestul diasporei din 10 august 2018, au scăpat ierftin, primind o condamnare cu suspendare. O sentință care, spune Cristoiu, a provocat scandal, chiar dacă presa încolonată Cotroceniului și partidele politice au trecut-o sub tăcere. O sentință care îl bucură însă pe jurnalist, confirmându-i teza de-acum un an. „Mă bucură, pentru că ea îmi confirmă teza potrivit căreia la 10 august 2019 s-a încercat Dărîmarea Guvernului prin Diversiunea numită de mine Mortul. Așa cum am arătat de a lungul unui întreg serial publicat pe cristoiublog. ro, jandarmii au fost supuși pe parcursul mitingului unei ample operațiuni profesioniste de scoatere din minți”, explică Ion Cristoiu.

O explicație pentru tăcerea așternută după anunțarea sentinței în rândul formațiunilor politice, inclusiv a celor din PSD, partid care a fost ținta operațiunii ”Mortul din 10 august” ne-o oferă tot jurnalistul.

„Că s-au făcut că plouă partidele lui Klaus Iohannis – PNL și USR – cele care s-au îngrășat politic din Diversiunea 10 august 2018, e de înțeles. Pentru presa prezidențială, pentru partidele care-l susțin pe Klaus Iohannis, 10 august 2018 joacă rolul lui 23 august 1944 pentru PCR și al lui 22 decembrie 1989 pentru FSN. De neînțeles e tăcerea PSD. Deși dacă ne gîndim bine, tăcerea principalului partid de Opoziție, cel care a fost ținta Operațiunii Mortul de la 10 august 2018, își găsește explicația. Actuala conducere zisă și interimară a partidului a îmbrățișat cu abnegație politica TeFeListă. Mai e puțin și Marcel Ciolacu îl va însoți pe Mălin Bot în insultarea foștilor miniștri PSD, de care președintele interimar luptă din greu să se despartă. Ziariștii independenți, tot mai puțini, și-au exprimat revolta față de o asemenea decizie, unică în felul ei în lumea de azi”.

Citiți și:  Pățania unui JANDARM la cortul COVID-19: "S-a trezit Vasile, un moșneag îmbibat bine în alcool, să se ducă la spitalul județean să se testeze de coronavirus"

Cristoiu spune despre cei șapte agresori ai jandarmeriței că,
înainte de toate erau „niște bestii”. „A lovi o femeie căzută trimite la omul cavernelor. Femeia era o jandarmeriță în exercițiul funcțiunii. În America bestiile s-ar fi trezit cu un glonț în cap. Iar nemernicii care au furat arma unui om al ordinii ar fi făcut ani grei de pușcărie”, scrie Ion Cristoiu. Trecând în revistă seria de intoxicări și manipulări care au curs în timpul protestului din 10 august, acțiune pe care o numește ”Diversiunea”, care a avut în spate niște ”Regizori”, și întrebările la care nu s-a răspuns, jurnalistul subliniază:

„Nici azi STS-ul, instituție condusă de generalii din camarila lui Klaus Iohannis, n-a catadicsit să dezvăluie cine a sunat la 112 pentru a minți că Springtime e devastată. Nici azi nu știm cine i-a intoxicat pe jandarmi că jandarmerița a murit.”

Citiți și:  Cristoiu sterge pe jos cu Rareș Bogdan: "Dulcea ipocrizie a ziaristului intrat în politică”

Cristoiu reamintește că încă de la început a susținut că agresorii jandarmeriței au avut ca misiune atacarea tinerei. Și explică și de unde a venit ordinul pentru ca acel incident să fie provocat.

”Agresarea jandarmeriței n-are nici un temei logic. Oricît de bestie ai fi, e greu de crezut că dai într-o femeie căzută, fără ca aceasta să-și făcut ceva. Dai așa pur și simplu și nu te oprești nici cînd o vezi la pămînt.

Plecînd de aici am scris la vremea respectivă că huliganii au avut misiune s-o agreseze pe jandarmeriță. E singura explicație plauzibilă a gestului lor – conchideam într-un articol. Și tot acolo spuneam că răspunsul la întrebarea Ce i-a apucat pe cei șapte? o vom afla odată cu sentința. Dacă vor scăpa de pușcărie, înseamnă c-au avut misiune să creeze incidentul. Și dacă au avut misiune, cum să facă pușcărie? Păi vor mai fi dispuși alții să îndeplinească misiuni diversioniste știind c-ar putea face pușcărie?

Desigur, cititorii se întreabă de la cine au primit cei șapte misiunea să provoace incidentul care urma să ducă la apariția Mortului?
Cu de la cine?
De la instituția care a intervenit ca ei să ia o pedeapsă doar cu suspendare!”, conchide jurnalistul.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

40 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile