Iohannis vrea cu orice preț educație sexuală în școli

Iohannis a retrimis în Parlament legea acceptată de CCR care proteja copiii, oprind discuțiile sexuale din școli.

Iohannis vrea reexaminare legii care înlocuia ”educația sexuală” cu educația sanitară. Iohannis nu a renunțat să se opună legii nici după ce, în septembrie, Curtea Constituțională a decis că actul normativ e constituțional, respingând sesizarea președintelui ca neîntemeiată.

Iohannis spune însă că înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității obținerii acordului scris al părinților a generat critici din partea experților din domeniul educației și a organizațiilor neguvernamentale.

Iohannis nu este de acord nici cu obligativitatea existenței acordului din partea părinților, ci vrea ca educația sexuală să fie obligatorie indiferent de opțiunea familiei.

Citiți și:  Pedofilii se transformă în „persoane atrase de minori”. YouTube, Twitter și Instagram le fac propagandă pentru că nu sunt „rasiști”

„Această măsură legislativă este de natură să creeze un obstacol în realizarea interesului superior al copilului, astfel cum acesta este prevăzut de convențiile internaționale la care România este parte și care trebuie să primeze dreptului părintelui de a decide pentru copilul său”, vrea președintele să argumenteze scoaterea părinților din procesul de educație al copiilor.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile