Iohannis tună și fulgeră. A dat ordin! Florin Cîțu, chemat DE URGENTA la Cotroceni

Klaus Iohannis a făcut o mutare de ultim moment. Președintele României l-a chemat de urgență la Cotroceni pe premierul Florin Cîțu. Deși nu este clar care ar putea fi subiectul discuției dintre cei doi, este foarte probabil ca tema întâlnirii să fie legată de deblocarea crizei din coaliție.

Președintele Klaus Iohannis l-a chemat luni pe premierul Florin Cîțu la Cotroceni. Întâlnirea dintre cei doi va avea loc la 12.30. Discuțiile dintre șeful statului și premier au loc chiar în clipa în care la Parlament se va decide soarta premierului Cîțu.

Asta pentru că la ora 12.00, Birourile Permanente ale celor două Camere se reunesc pentru a lua act de depunerea moţiunii de cenzură USR PLUS-AUR şi a stabili calendarul dezbaterii acesteia.

Este a treia întâlnire a conducerii Parlamnetului, după ce la precedentele două şedinţe nu a existat cvorum. Atât PNL, şi PSD au afirmat că moţiunea ar putea avea probleme procedurale. Cei de la PNL au spus că acest aspect va fi verificat. La ultima şedinţă, convocată sâmbătă, au absentat parlamentari din PNL, PSD şi UDMR.

Iohannis, acuzat de blat cu PSD
În context, trebuie spus că președintele Klaus Iohannis a fost acuzat zilele trecute, în plin scandal, că ar fi făcut un blat cu PSD pentru a-l salva pe premierul Florin Cîțu. Liderul PSD Marcel Ciolacu a venit duminică seară cu precizări importante legate de acest aspect.

Marcel Ciolacu a răspuns acuzațiilor aduse de George Simion, co-preşedinte AUR, care a cerut dovezi că social democraţii nu au o înțelegere cu preşedintele Klaus Iohannis.

„Dacă vrei să cadă un guvern nu este logic să îți dai totuși demisia din acel guvern și atunci guvernul cade de drept și nu mai trebuie nicio moțiune, nici să faci alianțe nici cu PSD nici cu AUR? Cum să fac blat cu Iohannis! Ce să îmi dea mie Iohannis mai mult decât mi-au dat românii? Nu am dosare penale, nu am furat, de ce să fac blat cu Iohannis? De ce să facă PSD un blat cu Iohannis în acest moment? Că a ieșit nu știu ce lider şi s-a supărat pe noi că nu îi votăm moțiunea. Să spună că să demonstreze Ciolacu că nu e blat să voteze.

Păi, măi secăturilor voi faceți un șantaj ordinar. S-au prins oamenii, v-au luat jucăria că ați pus labele pe justiție și acum sunt supărați. Eu trebuie să demonstrez…Cum poți să acuzi? Ce să am eu cu Iohannis? Nu m-a sunat Iohannis, nu m-am văzut cu el. Cer şi vă dau toate telefoanele, nu am vorbit cu Cîţu. Cu domnul Barna și cu domnul Cioloș mă așteptam să vorbesc să punem la punct un text al moțiunii”, a transmis Marcel Ciolacu la emisiunea „Subiectiv”.

Sursa: capital.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *