Iohannis, discurs HALUCINANT despre școli: ‘Să avem școli verzi’

Klaus Iohannis a ținut un discurs halucinant, joi, la Palatul Cotroceni pe tema educației! După întâlnirea cu ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, Iohannis a cerut să avem școli verzi pentru a preveni încălzirea climei. Asta, în condițiile în care, potrivit documentelor oficiale, cel puțin 4000 de școli nu au încă toalete în interior, iar 280 au latrinele prin curte. Alte câteva mii de școli și grădinițe au grupuri sanitare deteriorate, care trebuie modernizate, arată rapoartele oficiale ale Guvernului și Ministerului Educației, iar în cele mai multe nu există agent termic.

”Avem școli care nu au ajuns în secolul 21. Modernizarea școlilor este esențială.Cu banii europeni putem rezolva toate aceste probleme. Putem să aducem școlile în secolul 21 din punct de vedere al dotărilor. Ne dorim să avem un mediu curat, să întreprindem toate măsurile pentru a preveni încălzirea climei. Se poate și la nivel de școală. Nu vorbesc doar despre educația pentru un mediu sănătos, mergem mai departe, putem să avem școli verzi: unde elevii învață despre aceste lucruri, unde școala este verde, unde se produce energie alternativă. Să dăm exemple, care să fie generalizate. Vrem să schimbăm din temelii”, a spus Klaus Iohannis.

Sursa: stiripesurse.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU