Iohannis a semnat! Se reduce vârsta de pensionare. Cine sunt beneficiarii


Klaus Iohannis a semnat trei decrete printre care și cel care prevede reducerea de pensionare a unei categorii de români.

Astfel, beneficiarii reducerii vârstei de pensionare sunt cei care au lucrat în sistemul de apărare și care au fost trecuți în rezervă sau în cazul căruia raportul de serviciu a încetat ca urmare a reorganizării unităţii şi reducerii unor funcţii.

Pe 6 mai, Camera Deputaţilor a adoptat acest proiect de lege care a fost iniţiat de deputatul liberal Florin Roman.

Ce prevede legea
„De reducerea vârstei standard de pensionare beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care, la data depunerii cererii de pensionare, îndeplinesc condiţiile de vechime (…) şi care se regăsesc în una din următoarele situaţii: a) au fost trecuţi în rezervă în conformitate cu art. 45 alin. (1) lit. a), b), e), g) şi h) din Legea nr. 384/2006, cu modificările şi completările ulterioare; b) au fost trecuţi în rezervă ori le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile acestora, ca urmare a reorganizării unităţii militare sau a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive ori nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale”, prevede textul adoptat de deputaţi.

Citiți și:  ULTIMA ORA Se schimba varsta de PENSIONARE pentru o categorie de romani

Potrivit deputatului Florin Roman, propunerea legislativă vine să elimine o discriminare existentă cu privire la militarii rezervişti în raport cu militarii aflaţi în prezent în activitate.

Sursa; capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

2.346 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile