Iohannis A DECIS: Merge la şedinţa de Guvern! Ce mesaj vrea să transmită şeful statului (SURSE)

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu vor sta unul lângă celălalt, miercuri, cu ocazia şedinţei de la Palatul Victoria. Ce motive are şeful statului pentru a merge la sediul Guvernului?

Preşedintele Klaus Iohannis merge la Guvern!

Miercuri, 14 iulie, şeful statului urmează să participe la şedinţa de Guvern de la Palatul Victoria, spun surse politice, potrivit stiripesurse.ro.

Motivul oficial ar fi cel că, la şedinţa de miercuri, Executivul va adopta un memorandum pe tema educaţiei, după finalizarea discuţiilor şi consultărilor pe tema Proiectului “România Educată”.

Preşedintele Iohannis, alături de Florin Cîţu într-o zi extrem de importantă
Totuşi, ar mai exista şi un alt motiv, precizează aceleaşi surse politice. Va fi o lovitură de imagine dată de premierul Florin Cîţu, care pare să se bucure de sprijinul preşedintelui în lupta internă din Partidul Naţional Liberal!

Preşedintele Klaus Iohannis va transmite astfel un mesaj pentru liderii PNL, pentru că urmează să stea alături de premier exact în ziua în care Florin Cîţu va semna documentul prin intermediul căruia vor fi distribuiți banii către primari.

Klaus Iohannis şi Florin Cîţu se vor mai întâlni şi marţi, de data aceasta la Palatul Cotroceni, unde membrii Consiliului Concurenţei urmează să depună jurământul.

Ce spunea preşedintele Iohannis, săptămâna trecută, despre “România Educată”?
Miercurea trecută, Klaus Iohannis anunţa că Guvernul îşi va asuma săptămâna viitoare, prin memorandum, ţintele şi obiectivele Proiectului “România Educată”.

“În urma discuţiilor din aceste zile au reieşit o serie de lucruri importante. În primul rând, coaliţia de guvernare şi-a exprimat susţinerea pentru proiect şi chiar săptămâna viitoare Guvernul îşi va asuma, prin memorandum, ţintele şi obiectivele “României Educate”, urmând să stabilească un plan clar de acţiune, cu responsabili şi termene pentru implementare”, a precizat Iohannis, într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.

“Vorbim despre un proiect care se bazează pe cea mai amplă consultare naţională în domeniul educaţiei din perioada postdecembristă, nu mai puţin de 10.000 de persoane şi peste 150 de organizaţii şi de instituţii fiind direct implicate”, a adăugat acesta.

Şeful statului a subliniat “deschiderea membrilor Parlamentului, inclusiv a celor din Opoziţie, pentru a colabora la transpunerea legislativă a proiectului”.

SursaL capital.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *