“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONALSTIRI

Intră în vigoare MÂINE-NOAPTE! Venituri majorate pentru MILIOANE de români

BANIVești bune pentru milioane de oameni! Luni intră în vigoare o decizie mult așteptată a Guvernului Dăncilă.

Concret, de la 1 aprilie 2019, se majorează alocațiile copiilor. În luna februarie, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgență pentru majorarea alocaţiilor pentru copii din luna următoare celei în care intră în vigoare Legea bugetului de stat pe anul 2019.

Cum Legea bugetului de stat pentru anul 2019 a fost adoptată de preşedintele Klaus Iohannis, la 15 martie a.c. şi a intrat în vigoare la 18 martie, majorarea alocaţiilor se aplică de la 1 aprilie, conform OUG nr. 9/2019.

Cuantumul alocaţiilor de stat pentru copii va fi următorul: 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora; 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

În luna august 2018, în România erau peste patru milioane de copii.

De reținut! După cum a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi, chiar dacă alocațiile se vor majora de la 1 aprilie, românii vor beneficia de bani de-abia în luna mai.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.