Intimitatea și sistemul de sănătate

Prin intimitate înțelegem dreptul unui individ sau al unui grup de a se bucura de neintruziunea celorlalți, inclusiv dreptul de a hotărî ce informații despre ei pot fi dezvăluite către alții. Pentru cei mai mulți oameni, intimitatea este un aspect esențial al demnității lor, iar invadarea intimității împotriva voinței lor este o violare a demnității lor. Formal, dreptul la intimitate/viață este protejat prin documente internaționale și naționale. Astfel, acest drept este consemnat în art. 12 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 17 din Pactul universal cu privire la drepturile civile și politice, art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 30 din Constituția României. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin prisma unor hotărâri (Van Oosterwijk c. Belgia; Schüssel c. Austriei; Von Hannover c. Germaniei) a dat următoarea interpretare noţiunii: dreptul la respectarea vieţii private este dreptul la intimitate, dreptul de a trăi așa cum dorești, protejat de publicitate. Noţiunea de viaţă privată cuprinde elemente, care se raportează la identitatea unei persoane, precum numele, fotografia, integritatea fizică şi morală ale acesteia.

Cu toate acestea, sub pretextul luptei împotriva terorismului, luptei împotriva corupției, luptei împotriva infracționalității etc. statele încearcă să limiteze dreptul la intimitate. Cetățenii sunt monitorizați cu camere de luat vederi pe stradă, în stații de autobuz sau metrou, la locul de muncă, și, de asemenea, sunt monitorizați pe internet etc., cu alte cuvinte aproape în toate spațiile în care ei trăiesc. Acest lucru este valabil și pentru români. Sub diferite pretexte (legal sau ilegal), intimitatea ne este invadată și paradoxal opinia publică nu reacționează. Marea majoritate a românilor acceptă ca alții să fie înregistrați, filmați, fotografiați etc. în spațiul privat. Dacă atragi atenția că nu este normal, ți se răspunde „dacă nu ai nimic de ascuns, nu trebuie să te temi că ești urmărit în spațiul privat”. Nimeni nu este îngrijorat că se aduce atingere demnității umane și nu sesizează că respectul pentru ceilalți implică protejarea intimității lor.

Această realitate o descoperim și în sistemul de sănătate. Dacă te duci într-o unitate medicală (de stat sau privată), primul lucru care îți atrage atenția este prezența camerelor de luat vederi care te înregistrează fără să-ți ceară nimeni permisiunea. Pare un lucru normal. Această monitorizare o constați uneori și în cabinetele medicale. Mai mult, sunt și săli de operație dotate cu camere de luat vederi în care pacienții sunt filmați fără să fie înștiințați de acest lucru.

Furnizorii de îngrijiri de sănătate au datoria de a proteja intimitatea pacienților în cea mai mare măsură posibil în funcție de circumstanțe. De exemplu, ei trebuie să ceară permisiunea pacienților de a-i examina dezbrăcați și trebuie să se asigure că un pacient fără haine nu poate fi văzut de cei care trec pe acolo. Ei trebuie să solicite consimțământul persoanei pentru a fi examinați de către cei care se află în stagiul de pregătire. Trebuie să se creeze un climat de confort psihic adecvat fiecărui pacient în parte. Trebuie să se asigure că, în timpul conversației cu pacientul, nimeni nu poate asculta ce se discută. Sau că documentele medicale, care au date legate de intimitatea pacientului, să fie în mod real protejate. La o primă vedere protecția intimității pare o problemă minoră față de multiplele probleme pe care le are un sistem sanitar. În realitate nu este așa. Protecția intimității creează un climat de încredere între medic și pacient, iar încrederea determină o complianță crescută a pacientului la planul terapeutic propus de medic și, în consecință, conduce la rezultate bune ale tratamentului.

În concluzie, este puțin probabil ca pacienții să aibă încredere în cei care le furnizează serviciile de îngrijire medicală și să li se destăinuie, dacă ei cred că aceștia nu vor păstra informațiile confidențiale. Acest lucru poate avea consecințe serioase pentru sănătatea și bunăstarea pacienților, dar și pentru sănătatea celorlalți.

P.S.1: Tot despre intimitate. Am aflat din presă că noile ambulanțe sunt dotate cu camere de luat vederi în spațiul dedicat activităților medicale. Motivul ar fi că, având înregistrările, se poate constata dacă personalul medical a acționat corect sau nu. Lucru acesta a fost acceptat de toți factorii decizionali. Numai pacienții nu au fost întrebați.

P.S.2: Sunt surprins de modalitatea aproape isterică în care presa, opinia publică și oficialitățile tratează cazurile unor escroci care au practicat ca medici. Astfel de cazuri există în toată lumea (inclusiv în S.U.A. și U.E.) și sunt mult, mult mai numeroase decât cele 2-3 cazuri din România. Și nimeni nu a încercat să inducă neîncredere în sistemul de sănătate (public sau privat). Escroci există peste tot, nu numai la noi. În cadrul acestei isterii, nici fizicienii medicali nu scăpat – mai ales după ce un obscur O.N.G. și-a dat cu părerea. Pentru clarificare țin să menționez că profesia medicală este reglementată sectorial la nivelul Uniunii Europene, de aceea cei care profesează trebuie să facă parte din Colegiul Medicilor. Pentru fizicienii medicali nu există o asemenea obligație. Cazurile prezentate sunt ale unor bioingineri sau fizicieni, care nu s-au înscris în acel obscur O.N.G., dar toți au atestatul cerut de lege. Ei practică în mod legal și potrivit competențelor necesare postului. – Art Emis