INTERLOPUL PSIHOPAT şi drogat care A ŞOCAT BRĂILA cu apucăturile sale de BESTIE TURBATĂ

psihopat

Nici Brăila n-a scăpat de fenomenul interlopilor care impun legea pumnului şi a vărsării de sânge oriunde sunt prezenţi.

Conform obiectivbr.ro, un etnic tigan – Ionuţ Vrânceanu (27 de ani), membru al grupării interlope din Lacu Dulce, i-a spart maşina unui bărbat care s-a aflat la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Proprietarul venise în vizită la nişte cunoştinţe şi se pare că maşina acestuia l-a deranjat pe interlop.

Cel care a terorizat Brăila cu implicarea în numeroase altercaţii sângeroase şi care este cunoscut pentru gravele probleme psihice şi consumul de droguri, a spart geamurile şi tăiat cauciucurile autoturismului Opel Corsa.

“În urma verificărilor efectuate, membrii echipajului de jandarmerie au identificat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, care, fără un motiv anume, a provocat acele distrugeri. Acesta se prezentase deja la UPU Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar jandarmii i-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, a precizat plt. maj. Sorin Neftode, de la Jandarmeria Brăila.

Citiți și:  Președintele Europol: Politicienii își cumpără voturi cu bani de la clanurile de interlopi

A fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de ameninţare şi distrugere, întrucât proprietarul autoturismului a primit anterior ameninţări de la Vrânceanu.

Ca şi cum cum nu era suficient, acelaşi interlop a provocat scandal şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde s-a dus pentru a primi îngrijiri medicale. A fost distrus geamul de la uşa de acces într-un cabinet medical. În trecutul său tumultors, Vrânceanu a dat foc casei părinţilor, şi-a tot înjunghiat tatăl, iar luna trecută a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiat de persoane necunoscute.

Locuitorii din Lacu Dulce au declarat că sunt îngroziţi de câte ori se întâlnesc cu personajul cunoscut ca fiind locotenentul lui Corbu, şeful unuia dintre clanurile de interlopi care domină în Brăila.

Citiți și:  Bătaie ca-n Vestul Sălbatic. Războaiele între interlopi terorizează România

VEZI SI: VIDEO: Bataie intr-un club din Timisoara. Ce s-a intamplat dupa ce un grup de TIGANI a urlat “Moarte romanilor”

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile