Informație de ultim moment! Cutremur pentru România din cauza Covid-19! Exista posibilitatea de a intra pe lista neagră

O informație de ultimul moment indică că România este monitorizată atent, alături de Croația, Bulgaria și Serbia. Cotidianul La Repubblica a scris că există posibilitatea de a introduce aceste țări pe lista neagră, pe care se află în prezent 13 state cu interdicţia de a intra în Italia.

Cutremur pentru România din cauza Covid-19! Se vorbește inclusiv de posibilitatea de a intra pe lista neagră.O analiză făcută de Il Giornale și preluat de Rador analizează cazul Italiei și susține că după trei luni de lockdown și sacrificii uriașe, acestă țară a reușit să aplatizeze curba epidemiologică a coronavirusului. Cu toate acestea, experții și-au frânat în mod repetat entuziasmul, conștienți de faptul că un posibil al doilea val ar putea anula toate eforturile depuse. Italia riscă să importe Covid din străinătate. Şi mai direct, există trei fronturi fierbinți care trebuie ținute sub control: zona balcanică, Asia de Sud-Est și Mediterana.

Citiți și:  ROMÂNIA a ajuns PATA NEAGRĂ A EUROPEI!?

În timp ce în Italia, Spania și Franța situația revine încetul cu încetul sub control, în Balcani, curba epidemiologică a izbucnit. Un al doilea val clasic a lovit în întregime zona balcanică, inclusiv în acele state în care coronavirusul era în remisiune.

Potrivit ultimelor date, Ministerul Sănătății din Italia monitorizează cu atenție România, Croația, Bulgaria și Serbia. Cotidianul La Repubblica a scris că există posibilitatea de a introduce aceste țări pe lista neagră, pe care se află în prezent 13 state cu interdicţia de a intra în Italia.

Măsura va fi însă una extrem de dificlă de luat, deoarece o inițiativă luată exclusiv de Italia ar putea crea tensiuni cu Bruxelles-ul. Nu este însă exclus ca italienii să interzică intrarea în țară a cetăţenilor care provin din țările balcanice și ar impune carantinarea obligatorie a tuturor italienilor care se întorc din noile locuri în pericol.

Citiți și:  ROMÂNIA a ajuns PATA NEAGRĂ A EUROPEI!?

„Acestea sunt motivele pentru care riscul ca Italia să retrăiască un nou coșmar, nu este atât de îndepărtat”, mai scrie Il Giornale.

Sursa; capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

123 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile