Informare meteo de VREME REA: Ploi, vânt, posibil grindină

România se află, duminică, sub informare meteo de intensificări puternice ale vântului, ploi torențiale și căderi de grindină în toată țara.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în regiunile nordice, centrale și estice, precum și în zonele de munte.

Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar mai ales în Transilvania, Moldova și la munte, pe arii restrânse 30…35 l/mp.

Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor îndeosebi pe parcursul zilei de duminică (02 mai), cu viteze, în general, de 45…65 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.

Informarea expiră duminică la ora 21.00.

Sursa: stiripesurse.ro

155 de vizualizări

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

LASA UN COMENTARIU