ÎNDOCTRINAȚI la școală în numele „DIVERSITĂȚII”! În MAREA BRITANIE, băieții de 8-9 ani sunt ÎNVĂȚAȚI că pot AVEA CICLU

Nebunia „diversității” a depășit orice limită. În numele acestei ideologii, de la cele mai fragede vârste, copiii sunt supuși unei îndoctrinări care sfidează nu numai știința, dar și cele mai banale adevăruri umane.

Ultima decizie a consiliului local comun al orașelor Brighton și Hove poate intra fără niciun dubiu într-o istorie a prostiei omenești. Consilierii au remis tuturor școlilor o serie de instrucțiuni cu privire la educația sexuală în școli. Astfel, profesorii sunt puși să îi învețe pe elevi că nu numai fetele și femeile au menstruație, „ci oamenii de toate genurile”. Mai mult, școlile sunt obligate să instaleze mici containere pentru deșeurile sanitare în fiecare toaletă.

În mintea luminată a acestui consiliu local dominat de ecologiști, această formă de „educație” are rolul de „a preveni stigmatizare menstruației și a discuțiilor despre acest subiect”. În sub-capitolul mesaje-cheie, profesorilor li se explică însă foarte clar că trebuie să sădească în mintea elevilor ideea că „bărbații și băieții transexuali și persoanele care nu se simt nici bărbați, nici femei (non-binary sex), pot avea ciclu”.

Citiți și:  Cozmin Gușă: Am informații că Nicușor Dan este HOMOSEXUAL. Îl aștept să-mi confirme asta

Pentru a-și susține documentul, Consiliul Local Brighton & Hove a declarat presei că „prin încurajarea unei educații eficiente privind menstruația și pubertatea, sperăm să reducem stigmatizarea și să ne asigurăm că niciun copil sau tânăr nu se simte rușint să solicite produsele necesare în interiorul sau în afara școlii, dacă are nevoie de ele. Credem că este important ca toate genurile să poată învăța și să vorbească despre menstruație…”.

Dar asta nu e tot. Același consiliu local i-a instruit încă din octombrie pe profesori să alerteze serviciile sociale în cazul în care părinții nu răspund corespunzător în cazul în care copilul lor pune problema unei schimbări de sex. Școlile au fost, de asemenea, sfătuite să respingă obiecțiile ridicate de fete și părinții lor cu privire la „elevii trans” care în baza declarației lor că se simt femei împart vestiarele cu fetele sau concurează în probele sportive împotriva lor.

Citiți și:  Incident rasist anti-alb într-un autobuz. Un pensionar, snopit în bătaie de negrotei

Consiliul local din Brighton și Hove nu este singurul în care dogma „diversității” a ajuns la un asemenea nivel. Ca să arate că sunt mai europeni decât vecinii englezi, parlamentarii scoțieni au hotărât ca sistemul de învățământ din această țară să devină primul din lume în care școlile primare și secundare sunt obligate să promoveze identitatea LGBT și modul de viață gay.

Ca urmare, fiecare școală de stat va trebui să încurajeze „egalitatea și incluziunea” lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, transsexualilor și tuturor celorlalte categorii „din primii ani și până în fazele superioare”.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

2 vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile