INCREDIBIL Injectati greșit cu o ALTA SUBSTANTA în loc de vaccinul pentru COVID!

Peste 40 de persoane au fost injectate în mod eronat cu medicamentul Regeneron în locul vaccinului de la Moderna, a anunțat joi Garda Națională din West Virginia, Statele Unite ale Americii.

Cele 42 de persoane au fost injectate, intramuscular, la o clinică de vaccinare din disctrictul Boone din Statele Unite ale Americii, cu anunță presa de peste ocean.

Tratamentul, care a primit în noiembrie autorizația de utilizare de urgență de la Administrația pentru Alimente și Medicamente, este administrat în mod normal sub formă de perfuzie intravenoasă.

„S-a stabilit că acesta a fost un incident izolat”
„S-a stabilit că acesta a fost un incident izolat”, a declarat Julie Miller, administrator al Departamentului de Sănătate din Bonne, pentru BC News.

Citiți și:  UE ne-a băgat pe gât 120 milioane de vaccinuri. România OBLIGATĂ să le cumpere

Experții medicali care au anchetat situaţia nu cred că cele 42 de persoane sunt în pericol, iar toate persoanele care au primit tratamentul cu Regeneron au fost contactate sau sunt în curs de a fi contactate, potrivit West Virginia National Guard.

Sursa: gandul.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.